(Fragment din romanul „ADHD. Fântâna – Jurnalul pe de-a-ndoaselea al unui păcătos”) Să-ți pierzi femeia iubită ți se poate oricând întâmpla așa e în viață fiindcă oricât ai lupta tot se întâmplă așa ți-a fost scris acum știi și cum deja s-a întâmplat nu poți decât să te aduni și să mergi mai departe un singur lucru îți mai rămâne de făcut, atât ai dreptul, ai dreptul să mergi către moartea ta. Gândește-te doar că este posibil să existe împreună atât ziua de azi cât și ziua de mâine dar mai ales cu ziua de ieri și mă mai gândeam că cea mai tulburătoare metaforă despre sufletul pereche este cea…

(Fragment din romanul „ADHD. Fântâna – Jurnalul pe de-a-ndoaselea al unui păcătos”)   Încă te mai aud în gând în timp ce pereții strâmbi se năruiau peste mine s-a făcut liniște apoi s-a făcut și miezul zilei și am fugit. Puiul de cuc ținut la subsuoară ca pedeapsă și nu ai cum să nu speri că Isus a avut dreptate că niciun om nu a fost născut și menit să sufere și că iubirea e leacul tuturor năpastelor ce ne încearcă  dar și căința și ăsta e și motivul pentru faptul că mă aflu într-o continuă penitență chiar dacă în adâncul ființei mele bănuiesc că șansele de a fi iertat…

(Fragment din romanul „ADHD. Fântâna – Jurnalul pe de-a-ndoaselea al unui păcătos”)   Despre fragilitatea trupului îmbătrânit de timp și nevoi vreau să vorbim și mai ales dacă îmi mai folosește dacă nu cumva scăpând de el mă eliberez pur și simplu ca și cum aș arunca balastul peste bord poți totuși să-mi spui cine mă ține prizonier?   Ca și Jack London prefer să fiu mai degrabă cenușa rezultată dintr-un foc strălucitor (ce mult mi-ar place să fiu chiar scânteia care aprinde acel foc) decât praf fie el chiar stelar și nici nu vreau să-mi hrănesc viermele cu sângele și carnea mea viermele născut în mine odată cu nașterea…

(Fragment din romanul „ADHD. Fântâna – Jurnalul pe de-a-ndoaselea al unui păcătos”) Sunt Al și în sfârșit am venit, atât am putut să zic și m-am prăbușit ca fulgerat tu te-ai apropiat de mine te-ai uitat curioasă chiar te-ai uitat lung pe sub sprâncene apoi mi-ai spus, minciuni, Al este de mult în sufletul meu și trupul îmi freamătă la fiecare tresărire a lui și îl veghez clipă de clipă și îl dezmierd și îi încălzesc mâinile și picioarele și viața cu săruturi când tandre când fierbinți săruturi ca niște peceți și ne înălțăm împreună îmbrățișați și luminăm ca soarele și luna ca suflete pereche ce suntem tu cine ești…

(Fragment din romanul „ADHD. Fântâna – Jurnalul pe de-a-ndoaselea al unui păcătos”) Până la urmă viața o să înceapă cumva și pentru mine atunci poate o să mă iert și o să mă iubesc chiar și așa defect. Și oricum e destul soare să încapă o biată rază și pe ulița mea și în fântână și în inima mea și în viața mea dar mai ales în ochi și inima mi-a înghețat brusc aseară și a încetat să mai bată când Liublia a eliberat bestia din mine și totul în jur a început să se destrame și să nu mai aibă sens să nu mai aibă nici lumină și tot…

(Fragment din romanul „ADHD. Fântâna – jurnalul unui păcătos scris ca un preludiu continuu și duios.) (Proiect 510019151221 Liublia)   Această carte e un amestec de întâmplări, epistole imaginare sau reale, dorințe și gânduri, întâmplate de-a lungul a doi ani, răstimp în care mi s-au zdruncinat și răsturnat judecățile și valorile la care am ținut, mi le-am însușit și care m-au format ca ființă. Doi ani care se resetează în anii impari pe data de 15 decembrie. În fapt, cartea este o spovedanie, asemănătoare celei ce a fost ultima spovedanie a lui Hristos, mărturisirea de dinaintea morții și a învierii și nici nu am habar ce impact va avea asupra…

(Fragment din romanul „ADHD. Fântâna – Jurnalul pe de-a-ndoaselea al unui păcătos”) Deja din ce în ce mai des mi se întâmplă ca în obscuritatea singurătății și a nopții să simt obsedant nevoia de a muri și toată carnea îmi tremură și ochii mi se împăienjenesc ca în sevraj. Undeva în grădina mea mai spre fundul curții se spune că ar exista un portal spre o altă dimensiune unde omul este capodopera culmea creației lui Dumnezeu dar și slăbiciunea lui se mai spune că aici omul e chiar iubit de cel care l-a zămislit mai ales că nu a fost nevoit să-și jertfească fiul pentru a se face înțeles dimpotrivă,…

(Fragment din romanul „ADHD. Fântâna – Jurnalul pe de-a-ndoaselea al unui păcătos”) Aceasta este noaptea în care mi-am privit frica în ochi ca pe o creatură mistică este noaptea când am înțeles că viața e ca un râu care curge când molcom când se prăvălește cu repeziciune în moarte aceasta e noaptea când pentru prima dată nu m-am mai temut de întuneric și demoni, ultima mea noapte ultima mea urmă. Există pentru fiecare dintre noi mai ales la finalul zilei când totul din jurul nostru se prăbușește și oameni și orașul și câmpia și râul și Răul înflorește flori aprige și reci dar frumos colorate și rămânem singuri cu întunericul…