Lansarea cărții „Blues pentru un hidrant roz” – propovedenia mea. Video
Pe 20 martie a.c. la sediul Uniunii Scriitorilor din România, prin bunăvoința domnului Horia Gârbea, președintele Filialei București – Poezie a Uniunii Scriitorilor din România, a invitaților Evelyne Croitoru, Nicoleta Milea și Emil Lungeanu, distinși scriitori, și nu în ultimul rând a prietenilor și iubitorilor de poezie, care au constituit un public cald și cunoscător, împreuna cu poeta Victoria Milescu ne-am lansat fiecare cărțile, „Rapsodiile soarelui” autoare Victoria Milescu și „Blues pentru un hidrant roz”, poate cea mai bună carte scrisă de mine până acum. În ceea ce urmează vă voi arăta un filmuleț cu ceea ce am fost în stare să bâigui despre acest eveniment, urmând să postez în…
Nu-i așa că nimănui nu-i pasă de tine?
de câte ori ești întrebat de curioși mai ales despre copii despre nevastă sau chiar despre soartă soarta ta de fiecare dată le spui că ești bine și că zbori în fiecare dimineață până la soare și îndărăt că fluturii au tot timpul cuib la tine în stomac și în suflet la subsuori mai ales iar când le spui că e frumos și bine la tine în viață nu-i așa că abia îți mai ții lacrimile și glasul ți se stinge încet și răgușit de plâns? de fericire le spui și închizi grăbit în timp ce telefonul îți arde tâmpla ca un fier înroșit nu-i așa că nimănui nu-i pasă…
Vodca, femeia și cartea
În fiecare seară îmi consum porția cuvenită de vodcă și sucul de roșii și atât de tare mă îmbăt gospodărește încât călăresc fel de fel de cai pe pereți până într-o seară când plictisit m-am dus la Dumnezeu și i-am zis Doamne ai milă de mine vreau să încerc și eu femeia animalul acela splendid, perfect și electric. În fiecare seară îmi consum porția cuvenită de femeie și câteva flotări și genuflexiuni să fiu proaspăt și atât de tare mă entuziasmez încât mă arunc pe fereastră de la etajul trei până într-o seară când șontâc șontâc m-am dus la Dumnezeu și i-am zis hai sictir Doamne femeia e o bucurie…
Inima ca un pui de rândunică întârziat
fâl – fâl zboară inima mea către tine tocmai mi s-a smuls din piept și dând din sânge ca din aripi – rogu-te-aș Nichita să mă ierți – a pornit-o razna peste câmpie ca un pui de rândunică întârziat sau ca o zână de septembrie puțin exaltată și belalie
Interferențe sau scrisoare pentru noi de dincolo de moarte
Pe Caisului doi – locul unde sufletele noastre ard două lumânările fără flacără – grădina sălbatică edenul nostru și moarte din fereastră brusc s-au desprins două bufnițe albastre – păsări de fier păsările noastre de noapte brusc salcâmul a izbucnit în flori ziua a plesnit și ea ca un boboc nerăbdător diminețile sunt luminate firav și pătate de brumă amestecate cu întunericul rămas din noaptea toată nedormită într-un târziu ținându-ne de mână am pășit de-odată în viață un nou început P.S. moartea e o domnișoară bătrână și virgină cu baston cu riduri și care ne stinge lumina cu un fâlfâit de aripă sau pur și simplu suflă în lumânările…
Poveste de iarnă și o vară teribilă
când a început povestea noastră țin minte ca acum era într-o miercuri în mijlocul lui decembrie anul trecut și deși venea de peste tot iarnă nu ne era frig mergeam transfigurați pe străzile anoste și aproape pustii ale Bucureștiului ca niciodată așa de cenușiu atunci ți-am vorbit pentru prima dată despre romanul pe care urma să-l scriu un roman psihedelic faustic urmuzian și trist despre problemele și stările unei poete premiate ce coincidență sau poate predestinare ție tocmai îți fusese premiată prima ta carte apoi am vrut să-l scriu ca pe un roman de dragoste și pe ale căror cuvinte să le aștern cu buzele pe sânii tăi pe coapse…
Poemul care închide cartea și trage cortina – Efectul fluture
de un timp pești albi îmi bântuie somnul țâșnesc cumva prin ochii mei și se lovesc de lumină ca de un zid și mor mă simt singur și abandonat la masa din colț la intrare în bar lângă hidrantul roz și tonomatul stricat din când în când vine barmanul mai trece grăbit și șeful de post urmat de aproape de o bicicletă roz bucăți din oasele timpului pătrund prin tavan în tavernă și ne înspăimântă cum ți-am mai spus pești albi îmi biciuie tâmpla acum parcă dansează în lumina puțină care vine dinspre bar băiete încă o sticlă strig cu putere după barman și deodată mi-au năvălit în ureche versuri…
Un fluture a murit un altul stă acum să se nască
mă bucur de mor când mă trezesc dimineața și văd lumina a mai trecut o zi îmi zic un fluture a murit un altul stă acum să se nască și lăstărim
Fiul risipitor sau neputința de a fi tu însuți
faptul că ne putem emoționa auzind ciripitul păsărilor sau mai ales cum nu ne mai săturăm privind curățenia cerului după fiecare ploaie nu-i așa că îți vine să te iei în serios și să luminezi în trupul tău muritor ca un arhanghel, de multe ori mă ascund în cuvinte uneori mă rătăcesc printre ele ca între pereții casei părintești în zbaterea inutilă de a deveni altceva decât sunt timp risipit iar Dumnezeu are mâinile ocupate cu creația și nu-și mai pieptănă barba în ea și-au făcut cuib un cuc și-o rândunică alunecând din cer vine un înger să fure gutui anul ăsta sunt mari zemoase și gălbui lasă-l să ia…
ADHD. Proiect 510019151221 – Liublia (Jurnalul unui păcătos) – XXXIX
(Fragment din romanul „ADHD. Proiect 510019151221 (Jurnalul unui păcătos”) Vezi, eram la fel de săraci în speranță și toți încercați de dorințe de nedorințe totodată în schimb ne eram unul altuia gândul sublim și lumină și căldură bună iar ferma de fluturi ne era cuibărită sub coaste iar întru fericirea noastră păsările prunii și ochii de lup s-au albăstrit deodată și vântul ne purta șoaptele pe deasupra grădinii de multe ori mă cățăram în delir ca în pomii bruni când se ițește toamna cu ale sale fructe dulci. Caisului doi locul în care nu se întâmplă nimic dacă nu ești atent nici nu știi dacă e noapte sau zi…
Să facem viața un Pic mai frumoasă!
