pe sâni îţi presăram fluturi curcubeu apoi petale parfumate de trandafiri sălbatici şi te sărutam pe tălpi pe glezne pe coapse și pe umeri pe sufletul tău de ziua împăcării pulpele îţi ard a dorință cârlionţi de iarbă crudă ţi se împletesc pe glezne sărutul tău e parcă cu o mie de guri flămânde suferinde şi te cuprind febril cu brațele hămesite tulburate de gând eşti jumătatea mea jumătatea aceea divină din om sunt jumătatea ta de cerc jumătatea de lumină înfășurat cu umbră peste umeri misterios o mie de îngeri au picat din cer toți deodată în iarba pătată cu stropi de întuneric rece și greu te-am tot căutat…

țipă în mine bezmetic noaptea și boala și moartea cu părere de rău mi se rupe în fâșii carnea trădată și oasele se sparg ca lovite de-un călău cu roata întărită cu pinteni de fier cu greu îmi țin urletul și plânsul mândria mea de bărbat călit în dureri îți este milă de mine uneori plângi întristată tăcerea se așterne pe străzile înfundate îmi strâng pumnii scrâșnind până când țâșnește din ei sânge amestecat cu lumină spectacol tragerii cortinei definitiv în mine se aud degrabă și laolaltă trădările și orele lungi asudate în ciudă și peste voința noastră trupul se odihnește pe umăr de furtună s-o facem lată îmi zici…

de un timp mă bântuie pești albi apoi îmi țâșnesc prin ochi și se lovesc de lumină ca de un zid și mor barba mi-e plină de solzi albi și de cioburi mici de lumină mă simt atât de singur abandonat la masa din colț la intrare lângă hidrantul roz și tonomatul care nu mai cântă din când în când mai vine barmanul să-mi aducă altă sticlă și să-mi ia banii: sfârșitul călătoriei în noaptea asta și rece de iarnă alburie sunete aspre se aud dinspre grădină suflă puternic vântul parcă ar viscoli cu bucăți enorme de gheață albăstrită de frig în geamul ferestrelor au înflorit bujori albi cu flori…