Poezia aceasta este ultima din grupajul de 5 ,  grupaj premiat cu Premiul „Ilie Constantin” al Filialei București – Poezie a Uniunii Scriitorilor din România (USRo) , la concursul literar cu tema „Distanța”, 2020 prinde-mă de mână prinde-mă îţi zic tu doar mă privești cum stau atârnat de perfuzii cu tuburi înfipte în piept te uiți și cum mi se zidesc lumânări în cuvinte și o cetate cu pereții de lut pe frunte îmi cresc sub unghii livezi de nuci pe umerii mei sunt cuci și dropii și mistreți de argint și bolovanul lui Sisif pe piept doar mirişti pe tălpi port drumuri strivite în ciudă și nu mai am…

Poezia face parte din grupajul de 5 ,  grupaj premiat cu Premiul „Ilie Constantin” al Filialei București – Poezie a Uniunii Scriitorilor din România (USRo) , la concursul literar cu tema „Distanța”, 2020 sau școala de îngeri adică locul unde ochii tăi înghit tot întunericul iar mâinele noastre sunt bântuite aici aș putea să-ți vorbesc o veșnicie întreagă despre frumusețea durerii sau despre păsările de fum care se desprind din tine ca din genune una câte una și se face pustiu apoi vin meșterii nopții și construiesc trenuri zburătoare și un pod în zilele lucrătoare în zilele de post l ucrăm cu nerăbdare la moartea noastră uluitoare vine cerşetorul și-mi…

Poezia face parte din grupajul de 5 ,  grupaj premiat cu Premiul „Ilie Constantin” al Filialei București – Poezie a Uniunii Scriitorilor din România (USRo) , la concursul literar cu tema „Distanța”, 2020 în semn de protest îngerii și-au rupt aripile în fiecare dimineață mă târăsc în grădină în genunchi ca într-o rugăciune plantez roșii ardei busuioc și păsări fără noroc de atâta oboseală mă desprind și mă ridic la cer dar mă agăț puternic de țărână și mai rămân și anul ăsta lângă voi fără motiv în semn de protest tu îmi vei umple zilele și halbele de bere cu iriși violeți după care te vei arunca în furtună…

Poezia face parte din grupajul de 5 ,  grupaj premiat cu Premiul „Ilie Constantin” al Filialei București – Poezie a Uniunii Scriitorilor din România (USRo) , la concursul literar cu tema „Distanța”, 2020 între bine și rău locul meu aici casele nu au ferestre nici uși nici pereți tot aici îmi voi chema curând prietenii cei mai buni ne vom vopsi sufletele cu urme de ruj și vom bea tot soarele și vin spumos am să-ți vorbesc despre omul singuratic și orbecăiala lui din oglindă apoi cum o moarte înceată și un virus perfid își arată dinții mai fâlfâi din mâini cât mai pot și se face mâine ce să-ți…

de-a lungul marginii fragile ca o linie subțire care desparte întunericul de lumină unde nefilimii, acei uriași însetați de sânge și de ură zămisliți din femeile lui Noe și îngeri căzuți stau scut neobosiți părții mele de lună ce zici, te încumeți să treci din lumină în beznă cu sânii înfășurați cu vânt biciuiți de părul tău blond ca de un bici unde suflete violente paznici și ele mă împresoară ca un zid gros și mă țin de mână? unde lumina e fructul întunericului înnegrit în ochii mei căprui pentru ziua când pașii tăi către mine dansul vieții neprețuit vor trebui luminați ca să mă poată ajunge la fiecare călcătură…

ţin în pumnul strâns cu grijă tot întunericul lumii ca nu cumva să se prelingă să nu ajungă în rana din suflet urme de cioturi de aripi am pe umeri şi multă multă furtună din prea multă durere dragostea noastră se face întuneric și tot încerc să te ademenesc în partea mea de lună tărâmul unde sunt și zeu și rob capcană şi temniţă sunt necuprinsul și te țin de mână m-am trezit deodată speriat păstrător de întuneric hăituit şi pierdut în satul bântuit din câmpia mea bătrână unde caii se învârt în cercuri desenate de mână din fântânile săpate ţâşnesc hălci mari de iubire și lumină și ură doar…

prinde-mi pe umeri un corn şi suflă zic îngerului meu adormit în oala de fier cu mânere de plută și a suflat și s-a făcut moarte un dor mi se tot umflă pe sub coaste pe sub subsuori trec armate inceste de greieri beţi cu arcuşuri din oase de peşte atunci pășesc timid în afara trupului meu în afara poveștii noastre unde în fiecare seară iarba îşi învaţă coasa pe de rost unde mai țipă și un cuc în amintirea mea amară și iar sună din corn îngerul și se face seară acum nu se poate să îţi scoţi ochii şi în acelaşi timp să refuzi să vezi cum oraşul…

în fiecare dimineață stau cu privirea lipită de geamul murdar spre răsărit în salonul unu etajul trei în spitalul de boli cu silabe de sânge prelingându-se pe holurile reci în apele verde murdar ale mării tu pluteşti bezmetic și te lovești de valuri parcă ești o corabie eșuată nălucirea mea floarea înecaților rămășița nopții peste zi – în fiecare noapte, înainte să adorm îți spun în gând că te iubesc apoi visez cum zbor peste trupul tău. se tot aude dinspre mare un huruit și cum în stabilopozi trosneşte betonul pescăruşii desenează pe cer o dimineaţă mai rea decât moartea o asistentă m-a luat pe după umeri apoi în brațe…

Motto: „Stam singur lângă mort… și era frig… Şi-i atîrnau aripile de plumb”           George Bacovia   cred că nu am curajul nici măcar să clipesc de frică să nu mi se închidă pleoapele peste nimicul rămas cu zilele pline de nopți în timp ce descântam ploile de furtună nopți încărunțite brusc de spaime și ură nopțile lupului din om uite ce fiară e luna în ultimul pătrar tulbureala ochilor mei privirea năucă și ne tot cresc rădăcini adânci până în suflet cum aș putea să sfâşii pleoapele căzute peste ei și să mă nasc din nou copil cu stea în frunte? toată ziua mă holbam…