Poezie
Poemul unu
no man’s land locul unde ochii tăi înghit tot întunericul din încăperi și unde șoaptele mele au tapetat pereții de la etajul trei iar poemele îmi sunt cuvinte grele reci fac țurțuri la sprâncene și păsări rele se desprind din ferestre una câte una până se umple cerul mai nou tot felul de viruși în armuri de oțel și flegme bântuie spațiul și ne seceră ca pe spice biete oi încolonate spre modernele abatoare mulți dintre noi stăm ascunși în găuri de șarpe conectați la wireless și ne îmbărbătăm unul pe altul de pe smartphone-uri performante tablete calculatoare ne urăm Doamne ajută spunem rugăciuni împreună murim sufocându-ne din teamă dar…
Răni viitoare
cum stăm noi pat lângă pat în sala de așteptare cu viețile părăsite în grabă și aliniate frumos pe raftul de la intrare cât de cumplită e veșnicia așteptării apoi viața viitoare un nou început rostogolindu-se implacabil peste toate amintirile și neputințele și bucuriile trăite apoi am să te uit cu nepăsarea și inocența noului născut
S-ar putea să-ți placă și
Nuntă în zori
Marginile fragile ale întunericului din noi
Poveste din ţinutul bătrân
Destine și un cerc oblic
(de-a joaca jocului de dragul jocului) vecinii mei gălăgioși într-un târziu au adormit cu luna scursă în pahare apoi s-au trezit morți în avionul portocaliu cu trei roți și o aripă chioară de atunci vecinii nu s-au mai dat jos din avion și vor zbura în cerc toată viața lor de apoi așa, într-o singură aripă avion cu motor Doamne, ia-mă și pe mine-n zbor
Semn
(Vis I) eu în capul patului încremenit într-o spaimă cumplită cu trupul rece de gheață atâta liniște îmi pare aud doar fâlfâitul flăcării lumânării din mână ca rostogolirea unor șoapte șoapte șoapte în salonul ATI salonul înstrăinat și mirosind a moarte nu știu de ce dar buzele îmi sunt fierbinți chiar fremătătoare și crăpate de dorință și gura strâmbă într-un rigor mortis nu te mai știu
Du-te-vino
el e cel care îți va vinde funia înainte să te spânzure cu ea bine ai venit pe pământ ia și tu un loc în lume și ai grijă nu te îndepărta prea mult de cruce îți va veni rândul curând cel mai bine ar fi să locuiești în aceeași casă cu mine îmi zici subțire printre dinți te sperii că plouă și ne ascundem în somnul oglinzilor ca într-un vis urât glisez mie îmi place felul tău de a-ți pica cerul în gură ori de câte ori te gândești la mine ca la fructul interzis sau cum îți alunecă cuvintele mele printre coapsele fierbinți și toate astea se vor…
Îmblânzitorul de suflete
m-ai întrebat odată cum poate fi ștearsă urma de zeu ascunsă de un înger în umărul meu și nu am știut ce să-ți spun cum nici nu știu pe unde rătăcesc și cât de greu îmi simt trupul și că de un timp nu am mai zburat câtă jale a curs pe acoperișuri pe ascuns dar și câtă lumină am plâns în hohote lungi de întuneric steril din tine se rostogolesc caldarâmuri bolnave în timp ce vrei să fugi din gândul și satul meu unde amintirile sunt vitralii subțiri iar pietrele sunt biciuite de îngeri până la firul de nisip prea mult timp am stat sub aripa ta ca într-o…
Ceasornic buimac
tu îmi picurai venin în urechea mea dreaptă eu mă întind obosit peste nervii întinși gata să plesnească la fiecare adiere de vânt sau doar la o batere de aripă în fereastră dau din mâini bezmetic ca un fluture beat năucit de becul electric și mă învârt în cercuri din ce în ce mai mici din ce în ce mai repede poate ar trebui să scriu despre singurătatea firului de iarbă răsărit într-o dimineață pe piept printre firele de păr plictisite sau despre tulburarea câinelui șchiop crescut în mine și despre care încă mai cred că mi-a fost dat drept răsplată pentru că vâslesc zi de zi fără noimă în…
Cu picioarele strânse sub braț
mai știi sufletul meu? ți-am zidit în el o biserică așa cum m-am priceput cu turnurile pitice și strâmbe dar pline de har și lumină de iubire și viață și tare îmi e frică să nu vină în iarnă vrăbii să o strice de un timp locuim amândoi în aceeași soartă înzidiți într-o lume abstractă și nu am știut nimic despre întemeietor ziditorul nostru cel de peste toate a descălecat deodată între două războaie în locul ăsta țara nimănui unde miroase acru a renunțare din senin într-o zi m-ai invitat să intru în trupul tău era târziu era și frig la noi pe stradă mi-ai dat un pahar cu vin…
S-ar putea să-ți placă și
Amestecate fără niciun rost
Automobilul și zborul lui de poveste
Povestea din ţinutul bătrân
Despre moarte nimic
se pare că timpul a aparținut morții încă de dinainte de Dumnezeu și moartea l-a purtat după ea legat cu aceeași sfoară e adevărat am o funie mai bătrână decât timpul și nu știu ce să fac cu ea mie moartea îmi pare o femeie de treabă m-a invitat odată acasă la ea fără să știu cine e abia mult mai târziu când mi s-a arătat pentru a doua oară am înțeles unde am fost cum îți spuneam m-a invitat în casă am băut o cană de ceai și am mâncat fursecuri apoi mi-a arătat apartamentul era la etajul doi cu fața spre școala de fete cel mai mult și…
Sunt trist
sunt foarte trist de fiecare dată când cineva își taie din mine fără să mă întrebe o halcă mare de lumină sau de vise trei ics sunt foarte trist
