Poezie
Ceasornic buimac
tu îmi picurai venin în urechea mea dreaptă eu mă întind obosit peste nervii întinși gata să plesnească la fiecare adiere de vânt sau doar la o batere de aripă în fereastră dau din mâini bezmetic ca un fluture beat năucit de becul electric și mă învârt în cercuri din ce în ce mai mici din ce în ce mai repede poate ar trebui să scriu despre singurătatea firului de iarbă răsărit într-o dimineață pe piept printre firele de păr plictisite sau despre tulburarea câinelui șchiop crescut în mine și despre care încă mai cred că mi-a fost dat drept răsplată pentru că vâslesc zi de zi fără noimă în…
Cu picioarele strânse sub braț
mai știi sufletul meu? ți-am zidit în el o biserică așa cum m-am priceput cu turnurile pitice și strâmbe dar pline de har și lumină de iubire și viață și tare îmi e frică să nu vină în iarnă vrăbii să o strice de un timp locuim amândoi în aceeași soartă înzidiți într-o lume abstractă și nu am știut nimic despre întemeietor ziditorul nostru cel de peste toate a descălecat deodată între două războaie în locul ăsta țara nimănui unde miroase acru a renunțare din senin într-o zi m-ai invitat să intru în trupul tău era târziu era și frig la noi pe stradă mi-ai dat un pahar cu vin…
Despre moarte nimic
se pare că timpul a aparținut morții încă de dinainte de Dumnezeu și moartea l-a purtat după ea legat cu aceeași sfoară e adevărat am o funie mai bătrână decât timpul și nu știu ce să fac cu ea mie moartea îmi pare o femeie de treabă m-a invitat odată acasă la ea fără să știu cine e abia mult mai târziu când mi s-a arătat pentru a doua oară am înțeles unde am fost cum îți spuneam m-a invitat în casă am băut o cană de ceai și am mâncat fursecuri apoi mi-a arătat apartamentul era la etajul doi cu fața spre școala de fete cel mai mult și…
S-ar putea să-ți placă și
Intrusul sau cât de bine îmi este în moartea altuia
Partea tăcută a umbrei
Du-te-vino
Sunt trist
sunt foarte trist de fiecare dată când cineva își taie din mine fără să mă întrebe o halcă mare de lumină sau de vise trei ics sunt foarte trist
Toamna în spațiu închis
toamna a cuprins tărâmul de umbre țara nimănui unde nici viață sau speranță nu-i unde timpul și spațiul nu au valori și unde se întâmplă în acelaşi timp toate ororile lumii lumea care a fost și cea care va fi unde sufletele fără rost sunt adunate de îngeri și așezate unul câte unul în rafturi din oase subțiri de păsări călătoare unde întunericul se hrănește cu amintirile din noi sau cu veștede și crâncene erori și nici nu simți cum tristețea se strecoară sub sânul tău stâng iar vântul sculptează de zor somptuoase biserici în noi copacii își plâng de pe acum și frunzele și cucii iar din mine copilul…
Partea tăcută a umbrei
(Voluspa ) pășeam în somn mereu pe aceeași partea a umbrei la braț cu Tyr și Bragi zei nordici și semeți urla de spaimă lupul strivit de lună pe asfalt apoi țipetele de argint în noapte ale păsării rock cu aripile ei fabuloase și cu clonțul de fier cu pieptul despicat de lancea zeiței morții Hel ar trebui să privești înapoi peste umăr ca să vezi cum alergam pe străzi înnebunit și năuc tot coborând cu fiecare pas în mine ca într-un mormânt și cum se-ndura în milostenia lui de fiecare dată cerul și mă urca încet încet la el cred că am făcut o obsesie pentru blugii tăi îmi…
Cântic amar de aeeeia
Cântic cules de mine de după colțul casei aeeeia iți defrișam neghiob prosia iubește-mă zic buzele-ți sublime mi se scula un dor nebun de tine cu gura strâmbă ți-am deshumat sărutul tot încercând de zor inputul iți defrișam neghiob prosia aeeeia aeeeia în zile șchioape iți pliveam prosia eu sunt tot singur fiară în izmene plângând de dorul tău anadiomene și soarta ștreangul ei îl strânge și ochiul meu de-a pururi te plânge în zile șchioape iți pliveam prosia aeeeia PROSIE ~I f. pop. Teren agricol cultivat pentru prima dată după ce a fost lăsat un anumit timp pârloagă. Imaginea este o reformulare după tabloul lui Goya „Saturn…
Salonul trei
abia internat temător cu fișa în mână am deschis ușa salonului trei și dintr-odată s-a deschis o altă lume aici plutesc prin aer pungile cu ser de la perfuzii de-a valma cu seringi cu bandaje și asistente mov din când în când vine în picaj un cărucior năuc trăgând după el o cutie de carton care se lovește de paturi de noptiere se mai lovește și de câte un bolnav dar de obicei trece șuierând și se pierde în ziduri adânc sub tencuială de unde iese fix la miezul nopții și ne bântuie de frică sărim pe geam și ne facem cruce pe jos pe gresia umedă se târăsc șerpuind…
S-ar putea să-ți placă și
4.1. Prima iubire a lui Pic
Mărturisiri sau despre rostul fiecăruia în lume
Visul lui Ezra un alt început
Avenant
uite cum trec anotimpurile peste oasele mele și cum lasă în ele urme adânci ca de șenile de tanc Tiger grele mamele își plimbă fiii în cimitire și plâng prin poduri de fum poetul își târâie versurile albe ca pe o bilă neagră legată de picior sau ca pe niște lanțuri și ele zornăie strident neînchipuit de greu se mai aud și pași târșiți pe coridoare și poștașul țipând și fata firavă cum moare și cum uitarea roade din tine femeie cu grijă așezată pe raftul de scrum nici nu știi cât o să te doară cuvântul nespus dar și amintirea țigării fumate pe balconul strâmt în hotelul de aer…
S-ar putea să-ți placă și
Dintr-o umbră în alta
Destine și un cerc oblic
La icoana sânilor tăi ard lumânări
Twin Peaks bis
cred că m-am uitat în spital în salonul unu etajul trei acolo unde vântul se lovește cu putere de geam cu aripa rănită și grea ca un bolovan și-mi este frig îmi este teamă în somn coșmaruri rele se năpustesc asupra mea ca un pâlc de păsări înrăite de cele mai multe ori m-am crezut viermele ucigaș abia ieșit din mărul beteag pe coridoare trec non stop asistentele mov scârțâind din genunchi pe sub cărucioarele lor ni se prelinge timpul și un orologiu șchiop nici nu mai înțeleg cum în mine și-a făcut culcuș o femeie c-un buștean în brațe avea părul strâns în coc și un pardesiu iar țâțele-i…
