• Blog,  Poezie

    A murit Prietenul și Poetul Ion Roșioru. Dumnezeu să-l ierte!

    „Cu mare tristeţe în suflet anunţ trecerea la cele veşnice a soţului meu, Ion Roşioru.Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească-n pace! Nu-l vom uita niciodată“, a scris Zenovia Roşioru pe Facebook.  Ion Roșioru, Prieten, Poet, Prozator, Eseist. A fost prima personalitate culturală care a scris cronici despre cărțile mele. Îi mulțumesc mult. Ion Roșioru s-a născut la 14 august 1944 în comuna Mânzăleşti, judeţul Buzău. Urmează Liceul Teoretic în comuna Beceni. Absolvent al Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti (1972). Profesor de limba şi literatura franceză la Liceul Teoretic „Ioan Cotovu” din oraşul Hârşova, din 1972 până în 2017. Cetăţean de onoare al oraşului de adopţie. Debutează cu versuri…

  • Poezie,  Ucigașii de vise

    Ucigașul de zei

    în curând mă va învinge iarna cu frigul și cu oștenii ei și mă voi primenii cu straie albe am visat de curând că gerul din mine e doar un început și că voi primi în curând un chip pe care să nu-l fi cunoscut să nu-l fi văzut nicicând și brațul îmi va fi puternic mersul frumos că voi fi stăpânul soartei mele de bărbat înalt cu lumină în ochi cum deja știi, am fost și încă mai sunt ucigașul de zei nemilos de obicei în mine țipă bezmetic noaptea în dormitorul capcană cu perdele roz și oglinda se deformează se răsucește în ea ca un șarpe și se…

  • Poezie,  Ucigașii de vise

    Exercițiu de respirație

    primele zile de noiembrie zile reci prins în capcana amintirilor mimam fericirea și viața inutil vezi cum ne sfâșie nimicul, și cum frigul ne împresoară subtil? cum gerul încremenește iarba, apoi frunza valuri, valuri.. gura se încleștează dinții se sfarmă și cum aerul pe care îl țin în piept ca un tăiș viclean, zimțat îmi sfârtecă inima apoi tâmpla și ea se destramă dispar deschide-mi deschide-mi te rugam apoi treceam alb din lume cu moartea ținându-mă de mână nu știu cum s-a făcut dar cumva ai apărut lângă mine mă prinzi brutal de umăr respiră îmi zici și toate vor fi bune respir respir flămând de viață și nimic nu…

  • Atelier,  Poezie

    Destrămare

    niciodată nu am să înțeleg de ce mă rătăceam de mine noapte de noapte ca într-un sfârșit să dau de noi speriați cu privirile destrămate în colțul unor amintiri târzii, uitate un cuib de întuneric amestecat cu praf eșecurile noastre unde doar mirosul tău mai era viu miros de iasomie crudă îți mai amintești cum ne bântuiau umbrele și cum nu mai știam să ne ținem de mână și cum înstrăinați deja ne supăra orice urmă impură neobișnuit de lumească și câtă ură creștea în noi și tot fugeam înspăimântați ca nu cumva să ne prindem din urmă apoi pâlcul acela de fluturi buimaci, lovindu-se de lună uneori de zidurile…

  • Poezie,  Ucigașii de vise

    Devenire degeaba

    – fantezie pe toate vocile, o cheie de roți și-o coardă dementă – viața se învață îmi spunea cineva pui burta pe carte și după câteva vieți de exercițiu vei trăi așa cum probabil ți-a fost scris de Dumnezeu dar asta-i o altă poveste să nu uiți există viață în tot și în toate așa cum există și-n moarte chiar hoașca de ea a pus deoparte pentru vremuri cumplite vremuri deșarte nu-i greu primul lucru pe care trebuie să-l înveți este cum să te întorci acasă din lumea de apoi bați cât poți cu pumnul în cer și ți se vor deschide cu zgomot în față și poartă și drumurile…

  • Poemele săptămânii uitate,  Poezie

    Asasinul nostru era orb

    ploua dinspre pământ spre cer în visul meu şi cerul se înroșea miraculos priveam uimiți la el şi ne bucuram de zor sub stelele de neon verzi spre roz Isus răstignit răstignit în icoane şi îngălbenit de fum ținând în pumnul strâns bănuțul de aramă când m-am trezit spitalul era golit de viață și de bolnavi târzii ca un cimitir tulburat și pustiit cineva a lăsat semne de fum pe pereți ca în sfintele cărţi şi noi bâjbâim de-a lungul și latul spitalului încercând să înţelegem și să-l învățăm pe de rost împletește-mi părul în cozi îmi zici uite cum îţi tace inima și nici nu mai respiri știi, o…

  • Poezie,  Ucigașii de vise

    Ultimul poem de dragoste scris în spital

    și-a băut timpul meticulos secundă cu secundă în cârciumi murdare cu zgomot și fum până nu i-a rămas nimic și-a cheltuit până și unghiile și harul dar mai ales femeile una câte una l-au găsit într-o dimineață lipit de o bancă în parc hainele îi erau ude și rupte în fâșii era doar piele şi doar păr mirosea greu a urină a alcool a medicamente şi spermă a om sărac și murdar l-au internat în spitalul municipal cu noi în salon mai întâi l-au spălat cu furtunul apoi l-au aruncat în fața ușii să ne ștergem pe el de câte ori vin să ne facă injecții asistentele își curăță pantofii…

  • Poemele săptămânii uitate,  Poezie

    Pieziş de-a lungul unui gând

    întotdeauna mi-a plăcut să mă uit la tine pieziş aşa într-o dungă de verde de mov o armată de degete fierbinţi mă cutreieră cheamă-mă îți zic iar aripa ta gheară sângerie se făcea părul fuior de cânepă hei pierdut într-un colţ de suflet pierdut și el de alte suflete necăjite te înţepam c-un crin ruginit în ochiul tăcut apoi îţi scrijeleam numele pe tâmplă femeie chircită sub sărut ca sub osândă umbră strivită sub frunze dragostea mea de sfârșit cum treceai tu subţire şi înaltă cu strada în piept se umplea lumea de tine și cum ca o nălucă scânteiai în drumul tău iar pietrele se fereau din calea ta…

  • Poezie,  Ucigașii de vise

    Mic tratat de traumatologie sau cum să te ascund în cerul meu șapte

    de-o vreme îmi cresc tumori în corp ca niște flori negre tăcute iar când înfloresc dau buzna în ochii miopi și se înalță de sub frunte spre ceruri mohorâte de burnițe reci și tăcute de câte ori am timp alunec pe tobogan până la tine în uter și mă entuziasmez până la unghii în mintea mea minte bântuită de fantome cu ciucur în straie de sticlă păsările mute tot pier în foc mă zbat de-o viață fără noroc fără să-mi dau seama că întunericul mă tot străpunge prin ochiul meu stâng până în cer, cui să mă cer? am văzut cai sălbăticiți înveşmântaţi în oameni unii aveau aripi alții zăbale…

  • Poezie,  Ucigașii de vise

    L-am zărit

    l-am zărit se vorbea pe stradă de mine l-am zărit cu mâinile atârnându-i din umeri trist rătăcit speriat de lume cu ploaia șiroindu-i pe ochi pe gură cu mersul nesigur de om rănit răpus de coarne de fier și târât de învingătorii în straie de lână și coifuri în glumă în urma lui doar ură cui îi pasă zic, apoi urlu cu lupii la strungă, cui? prin mine trec trenuri de umbră batalioane desuete-n furtună rupe crivățul din mine hălci de sânge treci și tu iubito strada pe urmă ca o nălucă fulgerând glodul și cioburi de lună în cerul gurii am senzația de tine îți zic încă îți mai…

Scroll Up