-
Primul cânt al lui Ezra
uf, eu nu reușesc să te înțeleg tu nici măcar atât și nu știu cum să continui și cum să mă mântui și nici timp se pare că nu mai am hai să încheiem acest început să-l ducem până la capăt e ca și cum noi am construi lumea lumea asta nebună uite această aripă de înger nenăscut e mai mult decât un întreg mai îndrăzneață decât zborul în sine e lucrarea noastră ultimă care ne va reconstitui și ori de câte ori vrem doar întindem mâna… copil al nemișcării zămislit de timp – Cristos de la picioarele lui țintuite în piroanele vinei se va reconstrui lumea a zis Dumnezeu…
-
Scrie Ezra, scrie…
Notă: Desenul este o reproducere după o imagine de pe net de fiecare dată partea uluită a trupului meu se întoarce la naștere la căruța cu două iepe negre fulgerând câmpia a frică și moarte și tata mâna caii cu părul în vânt cu focul în mâini și-n ochi ca un bici di! Iepele mele di! te auzeam cum îți bate inima și cum plângi, moarte te auzeam din pântecele mamei chiar de la început și nu știu de ce dar mă bucuram poate unde nunta mea și pământul promis deja construiam ziduri apoi o casă și un copil scrie Ezra scrie și cum am ucis pasărea purpurie din celălalt…
-
Zboruri lucrate cu mâna și întâmplate în cerc
tu mă întrebi cum și când să începi și dau din umeri a nefiresc sau îți vorbesc despre anotimpul sfârșiturilor ca despre o bucurie nestăpânită iarna e și ea un timp uneori nesfârșit alteori viața începe cu moartea și ne bucurăm trupurile noastre ascund răni neostoite fiul a ucis pasărea purpurie în zbor fiul nostru cel rătăcit iar ziua începe aproape violent cu râsul meu și nici măcar nu știu de ce obosesc poate sunt groaznic de grele trădările adormite în gest în umeri sau sâni în priviri aproape incest urcă cenușa urcă nefiresc și nopțile sunt lungi ca niște săbii de fier de ce ne sunt cântecele somnoroase și…
-
Festivitatea decernării premiilor Filialei București – Poezie a Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2020 – Video
Pe 15 decembrie a avut loc concertul inaugural al „Societății Filarmonice Române”, sub bagheta lui Eduard Wachmann, tot pe 15 decembrie a debutat poetul Geo Dumitrescu. Dar pe 15 decembrie s-a născut Nero, a murit Walt Disney sau se serbează. Pe 15 decembrie 2021 s-a înfăptuit cea de cincea mea mare bucurie care mi s-au întâmplat după copilărie, adică trei copii (Diana Maria, Alexandra Maria și Ștefan Ioan), un nepot (Andrei Ștefan), am primit premiul Cartea anului 2020, din partea Filialei București – Poezie a Uniunii Scriitorilor din România. Cu adevărat mă simt împlinit ca poet odată cu primirea acestui premiu. Un vis, întrerupt brusc în 83, mi s-a împlinit…
-
Timid și cumva despre singurătate
se aud din când în când poate din carnea și din rănile mele cum le stârnește vântul poate din sufletele rătăcite ori răstignite-n în pântec pașii târșiți ca pe nisip ca pe plajele acelea reci și pustii bântuite de îngerii negri chinuiți de setea sângelui cu aripile grele strânse pe lângă trup cu semnul copitei pe frunte îngeri damnați se mai aude cum bâjbâi eu bezmetic după un biet suflet știți care acela ce-ar trebui să fie mereu lângă noi și nu înțeleg neam de ce nu pot să-l găsesc îmi vine să ies în piața de piatră și să strig crucificați-mă crucificați acest trup neputincios trup de albastru plăpând…
-
În urma mea porțile cerului s-au închis
sălbăticiune din monstru născută brațele tale ca niște ierburi de iută se înfășoară de-a lungul trupului meu și cum umbli în mine carne tremurândă prin cotloane prin umăr prin oase frunze alb albastre în întunericul deja tocmit doar ochii tăi hăruiți cu lumină mai strălucesc dragostea ta o furtună și trupurile noastre flămânde ca niște animale vrășmașe sfâşiindu-se eu îți sorb lacrimile moarte tu îmi bei sângele cu voluptate de data asta în locul buzelor îmi cresc aripi în locul ochilor am frunze de prun și piept de vultur și suflet de cuc și mersul meu e înălțare și brațul fiară în urma mea porțile cerului s-au închis se pare…
-
Pruncul din sâmburi de cais
de-o vreme mă tot străbate drumul de fier din ochi şi până în tălpi pe piept numai şine de cale ferată zici că sunt corzi imense de ţambal hei, sunt poetul naiv cu ochii însămânţaţi cu zare căpruie în carne îmi creşte multă umbră ca un ghemotoc de întuneric și tare trist mai sunt că te-am pierdut tu eşti zmeul care s-a tot înălţat și nu am mai avut sfoară de ajuns să te țin aproape de mine oare de ce cred că eşti pasărea pictată în fereastra bisericii din sat şi nici de ce coastele îţi sunt zăbrelele care-ţi ţine zborul ferecat nu-i așa că Dumnezeu e artist la…
-
Ninsorile de vară ce vor veni
uite cum viscolește în noi atât de parşiv și cum ne troienesc amintirile de-a valma peste timp ne chircim zgribuliți în starea lanului de grâu grâul cel mare grâul dintâi și țipă bobul în spic și țipă în tâmpla mea despicată de frig ca un prunc nenăscut cu pleoapele ude cu părul ninsori plete nebune lovite de vântul rece uscat și aprig toate iubitele mele s-au adunat sub umbra mea repetă de zor scrâșnind moartea apoi învierea din morți și toate astea pentru un spectacol desuet apocaliptic despre care se vorbește în cârciumi că va veni parcă și văd cum pe sub duzii pitici peste miriști arzând zboară un cuc…
-
Poem de intenție
(precuvântare la volumul Recviem pentru o roată bolnavă mintal) de un timp toate lucrurile din jurul meu au început să mă părăsească îţi dai seama cum este să te trezeşti deodată singur cu tine între două oglinzi glisând dintr-o oglindă în cealaltă într-o dezordine perfect browniană, fără acele lucruri cu care te-ai înfrăţit de-o viaţă pe care le-ai îndrăgit cu care ai făcut planuri cum să vă petreceţi weekendul şi şi nimic doar liniştea care îţi doare auzul sau îţi înnoptează privirea devreme dis de dimineaţă e ca şi cum ai deschide o conservă de fasole boabe cu costiță de porc şi ai realiza că înăuntrul cutiei ai avut culcuşul…
-
Moartea mea străină
mai întâi am construit un zid în jurul meu un zid înalt de piatră şi am sperat să te uit dar fiecare pasăre fiecare adiere care trecea peste zid purtau veşti şi doruri şi numele tău pe aripi şi mă durea şi plângeam şi desenam cu creta pe zid amintiri, fiecare gând fiecare tu am umplut zidul cu desene şi zidul în loc să se îngroaşe parcă se subţia când am terminat creta am continuat să desenez cu carnea de pe degete cu sângele din mine şi toată ura mea cu înverşunare nebună până când s-a ros toată carnea şi oasele degetelor roase şi ele de zid au fost luate…
S-ar putea să-ți placă și
Păsări rude
