Poezie

  • Câmpia în genunchi,  Poezie

    Sisif şi muncile câmpului

    toată durerea mi se scurgea subtil în pământ prin picioare ca şi cum ar fi nişte ţevi prin care curgea trosnind noroiul din cer stăteam cumva agăţat de moarte ca de frunze şi nici nu ştiam că durerea provoacă dependenţă sevraj sau nemurire e atâta măreţie în plâns şi văd cum cresc rodii în crug şi parcă nu-i de ajuns am văzut odată cum morile îşi ridicau fustele şi plecau în câmpie săltând apoi se transformau în sperietori pentru păsări nu mă miram, mă aşezam lângă ele şi fluieram după ciori până îmi amorţeau buzele de atâta șuierătură apoi mă spălam cu ţărână pe faţă până prindeam rădăcini poate aş…

  • Câmpia în genunchi,  Poezie

    Sângeram o lumină de moarte sub tâmplă

    Vedeam cum îţi urcă pe pulpe ierburi înalte Cum îţi strălucea pe piept roua şi-n ochi o pată de înger pe gât ai un contur de buze străine o rană iar ura ne desprindea violent de pe oase de pe buze În pat rămâneau doar două urme tu sângerai în biserica din umărul meu în altarul coastelor mele ştii, pluteam fără ţintă în orb mă prelingeam lichid prin găvanele arse de lună şi mă îngânam şi respiram toţi prunii de sub brumă. Deodată mă desprind a vătămătură căpruie mă curăţ de praf mă curăţ de lumină e aşa de prea multă moarte strânsă în mine şi lupi sfâşiaţi de hoardele…

  • Câmpia în genunchi,  Poezie

    Cum băteai cuie în cer

    tu baţi cuie groase în cer până în măruntaiele norilor chiar şi mai adânc de care vrei să agăţi îngeri prinşi în capcane de fier gânduri rătăcite și ele în crug poate și un vis în care se făcea că un şarpe venea prin iarbă şi ţi se încolăcea pe glezne apoi te muşca de pulpă ceva mai sus după care zburaţi în înalt până acolo unde ai bătut cuiele alea în văzduh cu grijă iei şarpele și îi faci un nod şi-l agăţi apoi iei îngerul atârnat de un alt cui şi-l obligi să-ţi tragă otrava din pulpă până când se va albăstri şi se va face strigoi îngerul…

  • Câmpia în genunchi,  Poezie

    Omul cu luna în poartă

    la mine a venit un înger cu luna în spate să mi-o vândă pe nimica toată poate ar fi trebuit să-i cumpăr chestia aia ciudată din spate care-i creştea întruna ca un cancer absurd bubos și imens şi luna se făcea cât luna îngerul nici nu se mai zărea de sub ea poate plecase sau poate a adormit, cui îi pasă? Numai că de atunci în faţa porţii mele creşte continuu luna şi toţi mă ocolesc

  • Câmpia în genunchi,  Poezie

    Natură moartă cu o muşcată roşie sub un soare stingher

    clocoteşte în mine mândria de orb şchiop uite cum se face ea stâlp temelie cioplește-mi pe umeri un corn şi suflă zic îngerului din oala de fier cu mânere de plută cum mi se umflă bobul de orz pe sub coastă în burtă pe sub subsuori trec armate inceste de greieri beţi cu arcuşuri din oase de peşte la televizor despre învăţături apocrife vorbeşte un orb iarba îşi învaţă pe de rost coasa ştiai că veşnicia a înflorit în spatele câmpiei în tufişuri ca niște catedrale cu ferestre arzând? nu se poate să îţi scoţi ochii şi în acelaşi timp să refuzi să vezi cum oraşul se pierde încet cum…

  • Atunci când până și chitarele plâng,  Poezie

    La icoana sânilor tăi ard lumânări

    îți amintești, sunt poate mii de ani cum culegeam întunericul în rai din frunzele de măr albastru fărâmă cu fărâmă să zidim lumina din turn înainte de marea izgonire ca apoi să lăsam lumina să curgă într-o noapte târzie sufletele noastre sau cum îți despicai pieptul din prima și scoteai dintre coaste o sticlă cu vin apoi te lipeai de cruce senin sau cum creștea în tine rodul divin și dorința cărnii și șoapte târzii? doar varul mai strălucește la noi în viitoarea acasă ochii ni-s arși cu țurțuri de gheață mușcam nervos cu gura din pereți din care în fiecare noapte musteau fantome cu pantaloni verzi umbra bătătorită de…

  • Câmpia în genunchi,  Poezie

    Povestea din ţinutul bătrân

    ţin în pumnul strâns întunericul cu grijă să nu se prelingă până în rana din umăr – urme de cioturi de aripi şi multă furtună – din prea multă lumină fărâma asta se face întuneric ademenită în partea mea de lună capcană şi temniţă nebună m-am trezit speriat păstrător de întuneric hăituit şi pierdut în satul bântuit din câmpia bătrână unde caii se învârt în cercuri desenate de mână din fântânile săpate ţâşnesc hălci de lumină fluturi firavi în ninsori obosite femei uitate de lume cuci rătăciţi din cimitirele păgâne când mă încumet să te chem mi se frâng deodată uimirile ce murmur mă înlănţuie cu lut un înger căzut…

  • Poezie,  Ucigașii de vise

    Poezie angelică

    – alt experiment la fel de nereușit – de fiecare dată când deschideai fereastra trecea prin sufragerie nepăsător tramvaiul doișpe zdrăngănind din tablele ruginite cu geamurile sparte murdare boțite (în tinerețe tramvaiul a fost tanc mândru cu șenile și creste) și de fiecare dată lustra începea să tremure lustra aia cumpărată de ai tăi din magazinul sătesc cumpărată la pachet cu o lampă cu fitil cu oglindă și toartă când închizi fereastra se face liniște la loc și avem impresia că am murit fără veste mai toată ziua stăm în bucătărie bem cafea și fumăm țigări proaste sorry am uitat că nu mai fumez nu sunt eu cel care trage…

  • Poezie,  Ucigașii de vise

    Întunericul din Pic

    aș putea să-mi imaginez o fortăreață înconjurată de un șanț plin de flegme și unde multe nunți se vor întâmpla fiecare cu întunericul lor nuntașii se vor ascunde în mine și le voi simți durerea și focul din carne din oase din sânge într-un târziu vor flutura și se vor preface în îngeri îmi închipuiam că va veni timpul când voi putea schimba în profit întunericul pe lumină și că voi străluci de unul singur în isteria ce mă va cuprinde și unde îmi voi tăia venele apoi cu sângele gâlgâind din braț voi râde în hohote voi plânge câtă suferință poate duce Pic cu el se minunau vecinii știu…

  • Poemele săptămânii uitate,  Poezie

    Dincolo

    se mai aud din când în când paşii târşiţi pe nisipul pustiului bântuit de îngeri timpul scurs din trup ca dintr-o clepsidră crucificaţi acest trup crucificaţi acest trup de albastru trup plăpând mă tot îndemn și strig la voi chiar și în adânc de fluture sunt om îți spun mai bine privește vântul cum netezeşte depărtările puse de noi între noi și cum continuăm să ne îndepărtăm de noi grăbiţi stă în firea noastră să ne sinucidem aruncându-ne din cer să ne zdrobim cu ură cu furie de caldarâmul stingher în fiecare dintre noi se află un om un fluture un om o renunţare şi sigur tot nimicul lumii strâns…