de-o vreme îmi cresc tumori în corp ca niște flori negre tăcute iar când înfloresc dau buzna în ochii miopi și se înalță de sub frunte spre ceruri mohorâte de burnițe reci și tăcute de câte ori am timp alunec pe tobogan până la tine în uter și mă entuziasmez până la unghii în mintea mea minte bântuită de fantome cu ciucur în straie de sticlă păsările mute tot pier în foc mă zbat de-o viață fără noroc fără să-mi dau seama că întunericul mă tot străpunge prin ochiul meu stâng până în cer, cui să mă cer? am văzut cai sălbăticiți înveşmântaţi în oameni unii aveau aripi alții zăbale…

l-am zărit se vorbea pe stradă de mine l-am zărit cu mâinile atârnându-i din umeri trist rătăcit speriat de lume cu ploaia șiroindu-i pe ochi pe gură cu mersul nesigur de om rănit răpus de coarne de fier și târât de învingătorii în straie de lână și coifuri în glumă în urma lui doar ură cui îi pasă zic, apoi urlu cu lupii la strungă, cui? prin mine trec trenuri de umbră batalioane desuete-n furtună rupe crivățul din mine hălci de sânge treci și tu iubito strada pe urmă ca o nălucă fulgerând glodul și cioburi de lună în cerul gurii am senzația de tine îți zic încă îți mai…

– experiment în două părți inegale despre viața feliată Julien – I după-amiaza îmi plăcea să mă întind pe iarbă cu viața îndreptată spre sud mereu mi se părea că e mai cald așa că e și mai mult soare și mă holbam la tine până-mi înverzeau ochii și-mi creșteau muguri pe lobul urechii stângi altfel spre seară turnam în mine printr-o pâlnie de plastic maro gândurile adunate peste zi sau versurile îngânate printre gingii strânse din iarbă ori stoarse de sub unghii lăptos și totul mustea a salivă greoi îți mai aduci aminte cum defilam pe holuri la braț cu asistentele mov din schimbul trei și cum înfigeam o…