Category Archives: Poezie

  • spitalul era gol

    0 Comments

    ploua dinspre pământ spre cer
    şi cerul se înroşeşea miraculos
    priveam uimiţi la el şi ne bucuram de zor
    sub stelele de neon verzi sau roz

    Isus răstignit
    răstignit în icoane
    şi îngălbenit de fum
    ţinând în pumnul strâns
    bănuţul de aramă

    când m-am trezit spitalul era gol
    pentru noi spitalul era ca un cimitir viu
    golit de viață și de bolnavi târzii
    tulburat pustiit … (Citește mai departe)

  • spații înguste

    2 Comments

    dacă mă uit mai bine în urmă
    până şi umbra m-a părăsit
    și peste mine
    se lasă noaptea și o spaimă năucă
    din lumânarea stinsă se prelinge întunericul
    și ploaia mă plouă tăcut
    în orbita ochiului stă la pândă uitarea
    în care lacrimile au săpat șanțuri adânci

    am înțeles târziu
    că nu e bine să port în mine
    toate iubirile
    de-a valma cu biserica
    construită … (Citește mai departe)

  • se rupe în fâşii

    0 Comments

    ţipă în mine bezmetic noaptea
    și boala și moartea cu părere de rău
    mi se rupe în fâşii carnea trădată
    și oasele se sparg ca lovite de-un călău

    îți este milă de mine
    uneori plângi întristată
    tăcerea se așterne pe străzile înfundate
    îmi strâng pumnii scrâșnind
    până când țâșnește din ei lumină
    spectacol trageri de cortină

    în mine se aud degrabă
    trădările și orele lungi … (Citește mai departe)

  • să murim într-o tandră uimire

    0 Comments

    la noapte am să visez
    cum voi zbura pe deasupra oraşului
    aripile îmi vor fi mari şi puternice
    de zeu tânăr
    mă voi opri la fereastra ta
    şi mă vei întreba dacă zbor
    eu îţi voi răspunde că nu
    nu zbor doar visez

    nu ar trebui să-ţi fie teamă
    uneori mi se întâmplă să mor
    moartea aceea
    dintre o singurătate şi altă singurătate
    poate singurătatea … (Citește mai departe)

  • să mori inutil

    0 Comments

    pentru Dumnezeu
    mereu am fost un spin în călcâi
    ce rană duioasă ca un imn
    de câte ori ne întâlneam
    i se umezea aerul din nimb
    cred că nici el nu ştia
    ce e cu mine pentru ce m-a născut
    strângea din dinţi
    şi mergea mai departe şchiopătând
    dumnezeiește

    cum aș putea să mă simt în pântecul morții
    să-ți spun că e bine?
    e bine … (Citește mai departe)

  • s-a făcut dintr-odată întuneric

    2 Comments

    miroseai goală a ploaie
    a iarbă crudă strivită
    sub umbră uscată sub lună
    tramvaiul roşu îți străbătea ochiul
    oblic și căprui
    prin pieţe de aer tarabe de sânge
    în oraşul bolnav felinare fecunde
    și între noi
    doar pleoapa ca un scut
    scânteiază putregaiul prevestitor de ciumă
    tot bat clopotele de gheaţă
    şi toaca de lemn
    câmpia urlă nebună nebună

    să nu alergi pe mirişti
    îți … (Citește mai departe)