Poezie
Inima ca un pui de rândunică întârziat
fâl – fâl zboară inima mea către tine tocmai mi s-a smuls din piept și dând din sânge ca din aripi – rogu-te-aș Nichita să mă ierți – a pornit-o razna peste câmpie ca un pui de rândunică întârziat sau ca o zână de septembrie puțin exaltată și belalie
Interferențe sau scrisoare pentru noi de dincolo de moarte
Pe Caisului doi – locul unde sufletele noastre ard două lumânările fără flacără – grădina sălbatică edenul nostru și moarte din fereastră brusc s-au desprins două bufnițe albastre – păsări de fier păsările noastre de noapte brusc salcâmul a izbucnit în flori ziua a plesnit și ea ca un boboc nerăbdător diminețile sunt luminate firav și pătate de brumă amestecate cu întunericul rămas din noaptea toată nedormită într-un târziu ținându-ne de mână am pășit de-odată în viață un nou început P.S. moartea e o domnișoară bătrână și virgină cu baston cu riduri și care ne stinge lumina cu un fâlfâit de aripă sau pur și simplu suflă în lumânările…
Poveste de iarnă și o vară teribilă
când a început povestea noastră țin minte ca acum era într-o miercuri în mijlocul lui decembrie anul trecut și deși venea de peste tot iarnă nu ne era frig mergeam transfigurați pe străzile anoste și aproape pustii ale Bucureștiului ca niciodată așa de cenușiu atunci ți-am vorbit pentru prima dată despre romanul pe care urma să-l scriu un roman psihedelic faustic urmuzian și trist despre problemele și stările unei poete premiate ce coincidență sau poate predestinare ție tocmai îți fusese premiată prima ta carte apoi am vrut să-l scriu ca pe un roman de dragoste și pe ale căror cuvinte să le aștern cu buzele pe sânii tăi pe coapse…
Poemul care închide cartea și trage cortina – Efectul fluture
de un timp pești albi îmi bântuie somnul țâșnesc cumva prin ochii mei și se lovesc de lumină ca de un zid și mor mă simt singur și abandonat la masa din colț la intrare în bar lângă hidrantul roz și tonomatul stricat din când în când vine barmanul mai trece grăbit și șeful de post urmat de aproape de o bicicletă roz bucăți din oasele timpului pătrund prin tavan în tavernă și ne înspăimântă cum ți-am mai spus pești albi îmi biciuie tâmpla acum parcă dansează în lumina puțină care vine dinspre bar băiete încă o sticlă strig cu putere după barman și deodată mi-au năvălit în ureche versuri…
Un fluture a murit un altul stă acum să se nască
mă bucur de mor când mă trezesc dimineața și văd lumina a mai trecut o zi îmi zic un fluture a murit un altul stă acum să se nască și lăstărim
Fiul risipitor sau neputința de a fi tu însuți
faptul că ne putem emoționa auzind ciripitul păsărilor sau mai ales cum nu ne mai săturăm privind curățenia cerului după fiecare ploaie nu-i așa că îți vine să te iei în serios și să luminezi în trupul tău muritor ca un arhanghel, de multe ori mă ascund în cuvinte uneori mă rătăcesc printre ele ca între pereții casei părintești în zbaterea inutilă de a deveni altceva decât sunt timp risipit iar Dumnezeu are mâinile ocupate cu creația și nu-și mai pieptănă barba în ea și-au făcut cuib un cuc și-o rândunică alunecând din cer vine un înger să fure gutui anul ăsta sunt mari zemoase și gălbui lasă-l să ia…
Acoperișuri | Acoperiș 2
Unsprezece petale poate cele unsprezece noduri împrumutate în timp de la Nichita și acestea ar trebui să facă un întreg un acoperiș care să mă învelească toată viața și toată moartea un acoperiș ca un destin ca o cupolă sau o simplă parabolă din 12 petale dar cu o petală lăsată lipsă dinadins ca pe acolo să pătrundă ploaia vântul soarele gerul și tu și viața. ACOPERIȘ 2 întotdeauna am vorbit despre iubirile pe care le voi trăi la timpul trecut așa știam dinainte ce mi se putea întâmpla cât de mult puteai să mă iubești să mă rănești și cât vom plânge stând spate în spate pe pervazul…
Fiii câmpiei
cum ţâşnesc din brazdă spre soare ţăranii ca nişte fire de grâu şi cum urcă pâinea în cer ceva mai spre seară heei, seva pământului trosnea şi se revărsa în floare şi peste câmp mărşăluiau soldaţii luminii în iţari fiii câmpiei plămădiţi cu sudoare grea şi sânge de zână uneori morile măcinau şi vânt iarba nu mai creştea doar se usca privește cum păsările trag o brazdă lată în cer până la lună aşa a tras şi tata o brazdă în câmp cu plâns udă mama grâul pe furiș să încolțească și să crească înalt până la cer aşa se face și pâinea cu lacrimi şi nevoi cum s-a înserat…
Un altfel de singurătate
Astăzi, poetul și prietenul Valentin Iacob, ar fi împlinit 68 de ani.. Dumnezeu să-l odihnească în pace! parcă prea de tineri îmi mor prietenii la moartea mea nici nu mai am pe cine să chem să stăm de vorbă un ceas întreg în geana de lumină de sub cruci bate vântul crunt printre noi înghesuindu-ne sub lună ce umbre grele paşi târşiţi trec zilnic peste urmă vin cucii să-mi cosească grâul crescut sălbatic printre pruni rugina coasei se ridică nori roşii peste nuci dinspre livezi se tot aude-o şoaptă cum că am să zbor curând spre altă soartă la mine-n sat se văd combinele cum urcă grâul gâfâind în mori…
S-ar putea să-ți placă și
orb
Poemul de marți
fn2
Poemul de vineri
angels was made dark
s-a făcut dintr-odată întuneric
Flavia Adam: Nici măcar în poezie nu e totul roz
În revista Neuma nr.9-10/2023, doamna Flavia Adam a publicat o cronică deosebită despre noul meu volum de versuri Blues pentru un hidrant roz. Îi mulțumesc foarte mult pentru acest demers, sărut-mâna Doamnă! Între ceea ce doar pare să se și ceea ce se întâmplă cu adevărat, există, uneori, o peliculă atât de fină și de fragilă, încât cu greu poate fi identificată. De o parte și de cealaltă a unei astfel de granițe, tinde să se situeze și discursul liric al lui Petre Ioan Crețu. din noul său volum, Blues pentru un hidrant roz, un discurs pe cât de natural și aparent verosimil, pe atât de ancorat într-o realitate…
