Poezie

Gând proscris

femeie risipă
cum îmi bântui tu patul
cu cărnuri tremurânde
cu oase fumegânde oase de foc
iar trupul îţi miroase ipocrit
a mântuire a mir
a smirnă și tămâie
înger vlăguit cu zborul în vrie

urcă-te pe cruce îmi spui şi mă urc
iar pohta ţi s-a desfăcut ca o scoică
repede mă bâlbâi transpir
îmi dau și lacrimi suspin
şi vorbe multe îţi zic
la ureche şi mă împuşc
și dintr-odată îmi cresc aripi și mă duc

Nichita, apropie-te de mine să tac
un strop de linişte în templul tău să fac
ceara lumânării mereu în ochi ţi se prelinge
o stea stă să cadă un om tocmai se frânge
iar luna este banul podarului să îl dau

femeie risipeşte-te-n mine
e noaptea mântuirii gândului proscris
iar mâna mea subțire desenează alb
un chip suav de zână un trup … (Citește mai departe)

Sfârşitul săptămânii uitate

ruga să-ți fie blestem bolborosit rostogolit
aripă neterminată mai ales
un crâmpei de fântână să ai în suflet
o tristețe înfiptă în ochiul căprui

– nu mai căuta versuri frumoase în biblioteci
mai bine uită-te-n oglindă
tu poezie nescrisă, tu gând pervers!

nu-mi pasă
continui să înfig crini ofiliți
în visele tale nedormite
atâta iubire am irosit amândoi indecent
şi atâta ură chinuită am adunat în noi
încât auzim cum câinii hăcuiesc
clipele noastre divine
zborul nostru nelumesc

îngerii nu se mai nasc
sunt doar desenați de copii cu creta
la radio se vorbește de cartierul în care
betoanele străzilor sunt populate cu îngeri
desenați de copiii blonzi
damnați sau orbi
atinși de Dumnezeu pe creștet
cu lumină și aripă

– fluturii albaștri în cer sunt tot mai rari…




(Citește mai departe)

Hai-hui printre stihii

mă prelingeam așa din înalturi
stupid
cu hainele sfâșiate de spini
cu pieptul scobit
iar pulpa îmi era ruptă de câinii
câinii aceia alburii fusiformi
nălucile nopții
cu ochii înroșiţi de teamă
de ură de viscol
nu mă întreba de ce
așa a fost să fie

m-am trezit deodată lichid
purtător de tăcere
purtător de destin
în zbor deasupra livezii de pruni
era atâta liniște în jur
încât auzeam pruna crescând
cu brațe subțiri cu umeri aduși
dar cel mai bine îmi stătea tristețea
şi asta mă neliniștea de obicei
şi rătăceam bezmetic
printre lumini ciudate
uneori printre amintiri amestecate
niciodată sătul
niciodată înfometat
doar setea uscată de lup
îmi stăruia în gât

– cum amestecai oamenii de pe pământ
cu zeii din Olimp… Holderin
este atâta neputință
în așezarea lui Nichita între morți
în iernile lungi ca o stihie… (Citește mai departe)

Rătăcitor printre zilele rămase şi uitate demult

veşnic rătăcitor
între ziua de ieri şi ziua de mâine
pe coridoarele pictate de tine cu nelinişti
cu mână tremurândă
și mă lovesc bezmetic de pereţii scunzi
ca într-un balon de săpun
într-un alt balon de săpun rostogolit
– multe coşmaruri şi multe iertări
am găsit în cotlonul zilei de ieri

animale mici alergau
hăituite în cerc de fluturi speriaţi
mereu suavi mereu albaştri
sunt bântuit de albastru ca de o spaimă
îmi lipeam buzele de tâmpla ta căruntă
– trup părăsit
călător singuratic în cer
femeie proscrisă rătăcită printre îngeri

cel mai greu mi-a fost
să-mi aduc aminte
cum te îmbrăcai tu în femeie
cu părul în vânt
sau cum îţi dezbrăcai timid
îmbrăţişările străine
le aşezai cu grijă pe un scaun
pentru o zi
despre care ştiai că o să vină
mă dezmembram şi eu uimit
ceva mai … (Citește mai departe)

Săptămâna patimilor alandala

în sala asta mare cu lespezi reci alunecoase
iubirea ta coboară-n mine,
treaptă cu treaptă
ce forfotă ce zumzet şi tare sunt buimac
iar Dumnezeu se-apropie şi-mi şopteşte
– Taci!
nu-s piatră Doamne am mai apucat
să-i spun răstit
uitându-mă cu grijă în jur era proscris
nu-s piatră chiar tu mi-ai zis să vin

străinul acesta e vinovat e vinovat strigă juriul în cor
nu a uitat să zboare trebuie crucificat!

în săptămâna asta singurătatea am pus-o la păstrat
am adunat de-a lungul vremii am tot adunat
stau bine aici în suflet
când mi se face dor de câte ceva
cobor în mine şi le răsfoiesc
umezindu-mi degetul în lacrimi
păstrate într-un borcan
dacă te uiţi mai bine în suflet vei vedea pasărea Rock
legată în lanţuri și ciugulindu-și porţia cuvenită de foc

– la Nichita a venit un înger … (Citește mai departe)

Poemul de duminică

duminica e ziua când adun
toate întâmplările săvârșite
de-a lungul săptămânii
care tocmai s-a scurs

de-a valma
bunele cu relele
iubirile cu bețiile
versurile scrise pe-un colț de hârtie
cu femeile proletare
înghesuite prin colțuri
și tot așa încerc să nu uit nimic
dacă ies pe plus
intru cu oareșce curaj
în ziua de luni
iar dacă nu
rămân în așteptare
până la următoarea adunare
care se va întâmpla
exact în duminica următoarea

– nu mă întreba nimic
mă mir și eu de ce sunt
tot timpul în așteptare
cu ochii sprijiniți de ziua de luni



(Citește mai departe)
Scroll to Top