Poezie

Metamorfoze

cum se desprinde ochiul de pe luciul apei
negustorul de săbii cu tâmpla crestată
apoi omul de tinichea şi tu bându-ţi cafeaua
pe furiş sub norul de fum şi-o frunză de laur
cineva tot desenează o dungă verde pe hol
peste ochi şi noi alunecăm de-a lungul ei
murmurând cuvinte ciudate
un talmeş-balmeş şi nici nu ştiu cum
deodată se face înghesuială în ochiul tău stâng
un cui mustind a rugină în noapte
o trompetă beată şi un zgomot de paşi
în fereastra vecinului se dă Lost Highway
şi amintirile din ea se scurg până
sub caloriferul de fontă
lumina stinsă un ochi hulpav şi o pâlnie
din tablă cutată
ne prindem de carne cu spaimă, zuruind
până se face iar şi iar
dimineaţă
apoi coborâm şi colorăm cerul cu albastru



(Citește mai departe)

Gând subscris

câtă durere e adunată în mine
câte lacrimi vor şiroi în ochi străini
câtă iarnă va fi în cer
doamne câtă tristeţe şi jale e
la mine în suflet

sărută-mi picioarele iubito
şi nu mă plânge, m-am dus
poate aşa o fi mai bine
poate aşa a fost scris
hai înnoadă-mi aripa frântă
şi du-mă acasă
pe-o coamă de vânt

la mine-n cer e frig iubito
iar întunericul zurliu
îmi înfăşoară gleznele
ca nişte şerpi
mă împiedic pic
din nor în nor la nesfârșit

sărută-mi tâmpla
şi nu mă plânge că m-am dus
cât de curând voi reveni
în somnul tău timid

ştiu sigur că poemul acesta
e cheia e drumul întoarcerii
tu doar ţine poarta sufletului deschisă
iar eu te voi găsi şi voi intra



(Citește mai departe)

Gând a nedumerire în roz

într-o noapte aici la spital
cineva
mi-a lipit pe ochiul drept
o folie străvezie şi roz
e drept că nu prea mai pot
să deschid ochiul
dar încă nu mă deranjează

în fața spitalului au răsărit din senin
câteva cruci
doi doctori şi o asistentă bătrână
au început să caute
pe plajă printre scoicile sparte
în nisip printre pietrele colorate
semințe de îngeri
pe care să le sădească
printre crucile abia răsărite
să le poarte noroc

Nichita, nu vrei un câine?
l-am dresat să nu mai latre la lună
dă doar cuminte din coadă
şi udă toţi pomii

cu toate astea
în loc să mă bucur
de noua mea viziune asupra vieții
stau toată ziua în pat
privesc tâmp şi roz peretele din față
şi mă întreb,
cine dracu mi-a lipit folia asta pe ochiul meu drept?



(Citește mai departe)

Urletul lupului adormit

azi nu mă mai locuiesc
am refuzat deja
aşternutul din frunzele
arse de brumă
precum şi cochilia de melc reformat
spoită cu trafaletul în alb
și refuz să mă mai ţii în braţe
e dreptul meu să cad
de la înălţimea singurului vis
dormit până la capăt

nu am înţeles niciodată de ce
tot timpul tău mă împingeai de la spate
pe şina de gheaţă spre nicăieri
sau poate către ceva ce încă nu se aflase
sau poate nu-l înţelegeam
oricum eram mereu rătăciţi

în fiecare noapte cu lună
se aude urletul din mine uscat
urletul lupului alb adormit
din vremuri străbune în inima mea




(Citește mai departe)

Gând de dimineaţă în spital

în fiecare dimineaţă
stau în faţa gemului murdar
pe un scaun
în fiecare an în spital
dimineţile sunt deosebite
sunt cumva pline de har

soarele se chinuia să răzbată
prin geam
iar razele lui abia de reușesc
să îmi încălzească faţa
ceva mai târziu
îmi va mângâia tandru
durerea și frica din oase

priveam pietrele
și stabilopozii stingheri
rezemaţi cu-n umăr de mare
valurile se spărgeau
și se transforma în cristale rare
mai știi cum scânteiau pescăruşii
zarea netulburată
și cum marea mă lovea
cu țipăt în tâmplă

în fiecare dimineaţă privesc
cu atâta neputință
cum mi se împuţinează trupul
şi cum se prelinge
timpul din clepsidră
picurând doar neputință




(Citește mai departe)
Scroll to Top