zădărnicie și idolatrie e favoarea de a fi poet deloc neîntâmplătoare mai ales mândria noastră de om de a fi mânuitorul cuvântului de care ne lovim se pare în fiecare vis cu umărul cu tâmpla sau cu sufletul mereu primenit cu lacrimi și iubiri visul singura supraputere lăsată omului de Preaînaltul Stăpânul cerului Stăpânul de la palat și noi proscrișii manipulatorii de silabe de ziceri și mângâietoare cuvinte sau dimpotrivă pumnale ucigașe bolborosite ca pe un descântec mie îmi e clar că nu ni se cuvine să stăm de-a dreapta celui din dreapta și la stânga celui din stânga Preafericitule la masa ta de ospăț să închinăm în numele curățeniei…

oare cine e responsabil cu aruncarea noastră în viață ca oameni, fiindcă cineva trebuie să fie și nu o să înțeleg de ce suntem nepregătiți pentru toate nici măcar să iubim nu știm iar de murit murim cei mai mulți fără stil sau demnitate închidem ochii și ne ducem singuri și ne cufundăm în uitare fără niciun sens nici măcar moartea nu ne-a aparținut vreodată iar cei mai mulți nici măcar până atunci nu am înțeles viața lumina mereu ne-a căzut de sus cu zgomot întunericul ne strivește perfid toată viața ne este o cumplită hărmălaie și nici un cântec nu răzbate până la noi și nici un strop de…

faptul că ne putem înfrigura auzind ciripitul păsărilor sau mai ales cum nu ne mai săturăm privind strălucirea și curățenia duhovnicească a cerului după fiecare ploaie, darul lui Dumnezeu, nu-i așa că îți vine să te iei în serios și să strălucești în trupul tău muritor ca un arhanghel de lumină… de multe ori mă ascund în cuvinte sau mă rătăcesc printre ele ca între pereții casei părintești în zbaterea inutilă și ridicolă de a deveni altceva decât sunt timp risipit Dumnezeu are mâinile ocupate cu creația cea de toate zilele și nu-și mai pieptănă barba stă cu ea zbârlită și mai încâlcită decât lumea însăși și-n ea și-au făcut…

și despre care aproape nu pot să spun nimic și nici nu sunt convins că este vorba despre un liliac poate e doar un început de vis într-un început de somn care pregătește o altă noapte de nesomn și nu mi se pare a fi mult mai spectaculos ca zborul inorogului noapte de noapte în garsoniera ta sau bâzâitul asistentei blonde care plana pe deasupra capetelor noastre în salonul unu de la etajul trei din spital și mereu îmi vin în minte cucii morți de frig în grădina mea în visul din somnul meu nesomn și mi se face de fiecare dată frică poate ar trebui să scriu un poem…