Tulburare de depersonalizare, derealizare și un fetiș cu o stripteuză
abia de se înserase când în fața barului a apărut un camion și o macara cel mai mult mă fascina macaraua cred că fusese odată galbenă și frumoasă acum era doar rugina de ea scârțâia din toate prezoanele ca în filmele de groază iar cablurile trosneau de-ți venea s-o ei negreșit la goană de vreo două ori era să le scape lada pe care tocmai o descărcau când au reușit s-o așeze în dreptul ușii am răsuflat cu toții ușurați ne mai sâcâia doar întrebarea că ce o fi în ladă unde speram cu toții să fie o stripteuză și s-o pipăim cu ochii în lumina difuză din bar a…
Despre singurătate atât de banal și despre un tonomat bolnav
– experiment la o singură voce și un hidrant roz – în mine crește moartea pe furiș ca nu cumva să mă prind totuși înainte să dorm îi fac semne cu mâna nu mă vede continui să dau din mâini până se plictisește și… și ducă-se-pe-pustii să recapitulăm tu, singură într-un colț eu singur în celălalt colț al încăperii din noi apoi trecem din camera care se crede bărbat în camera care este femeie luăm toate camerele la rând până la camera de apoi urmează camera de apoi cu ușă pe stânga strigă vexat un înger între timp noi devenisem ceva vâscos și albicios ca o ceață de iarnă apoi…
S-ar putea să-ți placă și
Ai fi putut…
Apariție editorială: Blues pentru un hidrant roz
În speranța ca tu să te fi întâmplat
Luna, fata cu părul înstelat
Poezie dedicată unei bune prietene, ne cunoaștem de aproape 40 de ani, Rodica Becheru care se află într-o grea cumpănă, curând va suferi o operație pe cordul deschis. Multă sănătate! nici nu ne-am dat seama când soarele a obosit deja și frig și moartea s-a făcut în inima mea și întuneric și soartă rea și am plâns și m-am lovit cu sufletul de cer dar în zadar și parcă muream cu fiecare clipă care-mi trecea când deodată poate am visat sau poate chiar a fost adevărat din cerul întunecat s-a înălțat luna înalt s-a înălțat și strălucea strălucea din bezna înghețată ca o fată cu părul de aur cu părul…
Cât este de trist
Aici puteți audia poezia recitată foarte frumos de doamna Sonia Timariu Poem rescris fără să știu de ce.. dacă aș fi știut că nu mă iubești aș fi plecat de mult din drumul tău pe drumul meu așa am stat trist și agățat de speranță fluturând brațele a chemare până când m-am subțiat și m-am făcut tot una cu praful cu drumul de pământ cu fumul atât de mult m-am uitat încât nici nu mă mai pot chema pe nume și nici nu mai știu dacă exist of, ce trist este cât este iubito de trist tu îți fluturai pleoapa subtil și creșteau inocențe până la cer și ne izbeam…
Uitare, întuneric și-o buburuză
te răsucești în mine şi mă zgârii adânc între coaste parcă ești un spin sau o floare forjată sau un demon teribil în noapte când nu e fără împăcare nici stelele și nici luna pe drumuri de alb un vânt turbat în livezi prunii scrâșnesc din ramuri iar lumina curgea verde și lină prin lume și noi pictam pe cer cât e ziua de lungă cu roșu și mov păcate grele dar și frig și ger te-am construit din pietre și țărână amestecându-le cu lacrimi uneori cu iubire lovind cu tâmpla în diminețile cu lună iar noapte de noapte înmugurea carnea din tine la nunta noastră e caznă grea în…
Zâmbet larg sau plânsul lăsat în voia sorții
de un timp tot încerc să-mi găsesc starea aceea specială starea de dinaintea morții starea de înălțare atunci când ne desprindem de noi cu uimire și cu cu ușurare mai ales se spune că în acel moment aflăm drumul și ne liniștim dar de multe ori ne îngrozim și murim ca proștii morți urâți mai ales că oricum de dus tot ne vom duce oricine am fi ce frumos a murit ce spaimă l-a lovit cineva ne șterge ochii de lacrimi apoi îi închide definitiv cât nelumesc s-a desprins de undeva din cer și câtă lumină Dumnezeu a risipit nu-i nimic parcă îmi spui la ce ți-ar folosi grija drumului…
Blues pentru întunericul lovit de parbriz
mă strecuram în noapte și în tine pe furiș și eram tot numai teamă şi eram numai șoapte fierbinți și de atâta bucurie mă înălțam și zburam era în ianuarie și întunericul se lovea violent de parbrizul mașinii în timp ce goneam împreună pe autostradă ca printr-un tunel spre caisului doi spre casa noastră îți mai amintești când te-am luat prima dată de mână? și cum am hoinărit pe străzile pustii și cenușii ale orașului sau cum te-am lăsat la intrarea păzită la târgul de Crăciun stăteai parcă sprijinită de vânt puțin stânjenită poate și temătoare că n-am să mă mai vin și am ieșit cu mâinile goale nici măcar…
Inestetica unui vis sau asasinul nostru era orb
în visul meu ploua dinspre pământ înspre cer şi cerul se înroșea de-atâta ploaie dar și de sângele scurs din răni și din noroaie priveam uimiți la el la cerul apărut în vis şi ne bucuram inconștienți și sublimi ca doi copii apoi, tot în vis ne apărea Isus Isus răstignit răstignit în icoane şi îngălbenit de fum ținea în pumnul strâns bănuțul de aramă când ne-am trezit spitalul din sufletul meu era deja golit de viață și de bolnavi și de speranță părea mai degrabă un cimitir tulburat de perfide angoase cineva a lăsat semne ciudate pe pereți ceva ca niște rune şi noi bâjbâim de-a lungul și latul…
Atelierul pentru dezmembrat iubiri ratate
am început într-o noapte să te dezmembrez așa la bucată mai întâi ți-am desfoiat pielea pe care am pliat-o cu grijă să nu facă riduri apoi oasele ți le-am așezat în ordinea și după felul cum sunau când le loveam cu un băț subțire din lemn de stejar ori de câte ori adia vântul din tine se auzea o muzică divină suavă ca și cum niște valuri povârneau din cer abia dacă mai aveam curajul să pășesc în vârful picioarelor prin cartier printre pietre și stele gândurile ți le-ai adunat singură exact în ordinea în care ai vrut să ți se îndeplinească regretele lacrimile tristețile ți le-am strâns eu într-o…
S-ar putea să-ți placă și
Moartea înșelată și piciorul de lemn care îmi tot tresaltă
să murim într-o tandră uimire
Când nu am ce face… zbor
Tristeţe vorbită în șoapte sau poem despre Liușca, o fântână și niște zei
într-o noapte în care durerea devenise mai rea chiar decât moartea am săpat o fântână la o răscruce de întâmplări și tristeți în sufletul meu şi apa s-a nimerit să fie o apă bună toți cei care au întâlnit fântâna i-au zis fântâna lu’ Petre Petre al lui Nicuţă un bătrân bolnav bolnav și singur ca un eremit nu știu de ce dar de fiecare dată când beam apă de la fântână vedeam în grajdul cu acoperișul căzut trei zei legați în lanțuri de ieslea făcută din oase de cerb şi ieslea le era plină cu flori și frunze albastre de păpădie de păpădie parcă atinsă de ger pe jos…
Să facem viața un Pic mai frumoasă!
