Poezie

  • No man's land,  Poezie

    Locuitorii

    nu știu dacă ți-am spus dar în lumea mea se merge invers adică în mâini și avem toți frunțile julite de pietre și de timp când se roade carnea după falangele degetelor le desprindem de noi și le facem fluiere ca apoi strânși în jurul focului să cântăm din ele cu bucurie uneori dar și cu ciudă – să ne auzi cum urlăm din degete a durere! de cum intrăm în această lume ne dezbrăcăm în grabă hainele lumești altfel ne-ar arde carnea și sângele în goana nefirească a cailor verzi cineva mi-a vorbit despre cimitirele zburătoare din est tu erai sceptică ai râs un ceas întreg apoi am primit…

  • No man's land,  Poezie

    Teama de zbor

    atunci când ești flămând cel mai ușor lucru din lume este să levitezi asta e sigur totuși cumva îți este frică nici tu nu știi de ce dar frica este puternică poate îți este teamă de invidia celor din jur de bolovanii care îți vor întrerupe ridicarea la cer și renunți mie îmi pare că cedezi mult prea ușor încerc să te trag deoparte nu vrei deși știm amândoi că ești campionul foamei cum niciodată nu a mai fost cineva la ce îmi folosește îmi spui… ești un titan al flămânziei apuc să-ți spun cu cât ești mai înfometat cu atât ești mai folositor societății așa că îți cumperi bilet…

  • No man's land,  Poezie

    Ciorile

    despre ciorile mov și trecerea lor atemporală în spațiul luminii după reguli și semne numai de ele știute cântă poetul cum vin nestăvilit peste câmpie pe sub linia subțire ce desparte cerul de toate cu clonțurile lor însângerate și spaimă multă și vin fără de odihnă cârduri cârduri peste miriștile tulburi peste brazdele proscrise umplând cu croncăneala și cerul și timpul – cum mușcă din propriile lor umbre ca vântul. peste iubirea crescută din pământ trec ciorile ca niște năluci și ne lovesc peste obraji cu aripa crestând numele sângelui viscolit și iertat într-un sfârșit ca o sirenă se aude lucrarea câmpiei muncile ei noapțile ei apoi răsăritul somnului

  • No man's land,  Poezie

    Transporter – Memory Alpha

    pentru că nu o mai recunosc pentru că nu mă mai cunosc cineva îmi dă un băț de chibrit aproape stins abia de apuc să zăresc un gând uneori văd un zâmbet alteori masa de scris dar de cele mai multe ori recunosc doar întunericul ce m-a cuprins tot întunericul lumii strâns cu migală în timp sunt purtătorul de întuneric lichid umblătorul printre neliniști printre griji cu trupul șiroind goliciune uneori pustiu și asta mă supără cumva, hai sictir! și mă simt ca după o aruncare în gol cu ochii închiși și brusc mă sting foc părăsit îmi plimb întunericul și alaiul de păsări de-a lungul de-a latul trupului meu…

  • Poemele pandemice,  Poezie

    Poemul cinci

    labele picioarelor îmi flutură buimace de atâta zbor pe deasupra spaimei în formă de cruce ce ne-a cuprins mută apoi trupul tău se împlântă cu furie în pântecul meu m-ai îndoit și am început să plâng și atâta groază s-a lipit de suflet și plouă peste umbre plouă fatum doar tu te-ai mai născut din fum dar și din răzvrătirea mării cu părul despletit purtat în valuri valuri de vântul înnebunit așteptam cu încrâncenare ca tu să treci mai departe unduindu-ți mersul printre discursuri cuvinte capcane mieroase și nemiloase și să nu mai înțeleg nimic doar mirosul tău de nimfă se mai întâmplă dar nu te mai miri atât de…

  • Poemele pandemice,  Poezie

    Poemul trei

    îmi aduc aminte cum aveam grijă de tine ca de ceva prețios și mic și cum îți purtam sufletul pe mâini să nu se zgârie sau să se fărâme lovit de iubire ca de zid ne țineam de mână și fugeam spre țara nimănui unde nimeni să nu ne mai vadă să ne știe și să se uite urât la noi pe acolo treceau mii de marfare și din când în când câte un zmeu de hârtie mov cu sfori albastre și cu două curcubeie prinse cu ață de balcoane și subsuori și ne-am bucurat ca niște copii sălbatici un veac întreg și încă un pic acum de câte ori…

  • No man's land,  Poezie

    Poemul unu

    no man’s land locul unde ochii tăi înghit tot întunericul din încăpere și unde șoaptele mele au tapetat pereții din dormitorul nostru iar poemele poemele îmi sunt cuvinte grele și reci fac țurțuri la sprâncene și păsări negre rele se desprind din fereastră una câte una până se umple cerul mai nou tot felul de nimicuri în armuri de oțel și flegme bântuie cerul și ne seceră ca pe spice dacă au pierdut prima bătălie cu noi nu zic nimic se ascund în rădăcinile nervilor noștri și așteaptă să fim iar slabi, comozi și ne lovesc sub coaste casele răzlețe mitraliază câmpul câțiva câini sălbăticiți se preling pe linia care…

  • Poezie,  Recviem pentru o roată bolnavă mintal

    Rutină

    Și această poezie e recitată, cu același talent, de scriitorul Lucian Dumbravă. Mulțam fain, prietene. să te lovești bezmetic ca fluturii de lună fără niciun scop prinși în efectul de pendulă ca insectele din capcana luminii de bec viața noastră avea un singur anotimp și o singură noapte și nimeni nu știa de ce apoi ne-am plictisit să mai întrebăm așa că ne turnam vin în borcane de sticlă și povesteam ce am fi vrut să ni se fi întâmplat mai toți am fost prinți apoi milițieni șoferi oameni fără noroc jinduind noroc doar fiul tatălui meu nu am fost tatăl meu a avut o fântână era cea mai adâncă…

  • Câmpia în genunchi,  Poezie

    Sâmbătă. Vidra şi Lupul

    “Afară câinii şi vrăjitorii şi desfrânaţii şi ucigaşii şi închinătorii de idoli şi toţi cei ce lucrează şi iubesc minciuna!” din neguri cumplite vin neamurile calcă până la sânge dincolo de vintre cetatea cea mare cetatea sfântă se aud trosnind oasele străzilor sub bocancii grei de fier şi focul ne cuprinde şi ochiul s-a stins în tâmplă bate cornul fiarei şi peste toate plouă cu sânge încins cu pietre şi blesteme am văzut cum din mare deodată s-a ridicat fiara cu zece coarne în care erau înfipte zece capete de împăraţi pe fruntea lor sta scris cu foc nume de hulă din cer s-a arătat o femeie gata să nască…

  • Câmpia în genunchi,  Poezie

    Joi. Grifonul

    suntem cumva blestemaţi trecutul s-a dezlănţuit crâncen ca o fiară peste noi până la ultima firimitură de viaţă până la ultima îndreptare semeaţă pentru fiecare greşeală ni se fărâmă câte şapte oscioare nici nu-mi puteam închipui cât de multe oase sunt zidite în noi ca într-o cetate bucăţi de câmpie în tranzit purtate pe aripi de vânt Vântul din Sud cu corpul de leu şi capul pasăre Grifonul e Fiarei stăpânul Bestiarului în ziua a patra ziua de soldă, unde sunt soldaţii mei? Rap rap bocancii în cer cu craniul de vultur în stânca de cretă adică cu greu a fost scos la lumina umbrită ca o închisoare cu ziduri…