am eșuat amândoi într-o noapte pe țărm ne priveam în ochi doi copii speriați lângă noi marea bolborosea blesteme în timp ce ne săpa cu înverșunare mormântul sau își lovea cu furie valul de stânci parcă și văd râurile de sânge care au curs a durere în Dhaka orașul de fum din Bengal și cum i se învolburau străzile și mirosea peste tot a furie a viol a înverșunare și ură fără rost marea ca o chemare amară se pierdea în întuneric pe furiș apoi vântul… tăcerea valul mut magul cu ochii adânci ne vindeca de zor trupul rănit de apă de scoici de-i frig o zână a coborât din…

de câte ori i se face timpul se prăbușește în mine luna rotundă luna plină sufletul meu geamăn pe cerul nopții împarte darnic lumii lumina ei cu lilieci prinși de raze și ei străluceau argintiu fără măsură și extatic ca valurile mării se transforma în cristale strălucirea ei în femei proaspete se prefăcea uneori cu părul răvășit de vânt și mereu îmi era prea târziu și prea fără de soartă bălăngănind din poartă în poartă ca o pendulă mioapă strâmbă și beată întotdeauna magia roților de tren mă amețea și mă absorbea cu încetul și dintr-o dată parcă îmi creșteau aripi și dinți și gheare și zăngăneam năucit învinețit de…

nu-i așa că ți se face milă de ea cum stă în ploaie cu prezoanele atârnând ruginite cu janta strâmbă lovită de gard zici că e o gură știrbă pocită are pneurile bătrâne pline de bube de negi albicioși de crevase de întuneric teribil nimeni nu mai știe de câte ori a fost recondiționată vopsită roz sau chiar nichelată plumbuită centrată luată la strung frezată machiată dată cu parfum se tot agăța ca un scai de oricine trecea pe acolo și o băga în seamă eu i-am spus să mă ierte dar i-a cam trecut vremea și demult trebuia dusă la cimitirul de rable și că să nu mai facă…

lumea mea unde singurătatea încărcată de rod atârnă de picioare grea unde nebunii cu ochii sticloși o rod pe dinăuntru ca un cancer bubos și unde noi biete nălucituri mecanice mărșăluim cu groază între pereți un, doi, trei, un doi trei gândul la tine mă luminează ca un far între tristețea fără har și năpastă ți-am tradus toți copacii de pe ulița noastră și niște amintiri aruncate cu sictir pe gardul de plasă hai să ne dăm huța fată frumoasă pentru a mai avea o șansă m-ai obligat să mă reinventez la întâmplare și s-a nimerit o arătare ciudată un mixt dintre un mort viu și o capră beată cu…

o adevărată sărbătoare la spectacolul de sfârșit de an unde cardinalul poartă pălărie roz degete subțiri pline de inele și o brățară din cuarț cherry primită în dar de la un alt cardinal la orgă cântau două contese cam stafidite după gustul meu tocmai înturnate de peste ocean la trompetă cântam doar eu și pentru asta mi se dădea în fiecare zi o masă caldă și tare mă bucuram nu știu de ce dar cel mai greu îmi era să-l urmăresc pe pompierul de serviciu pedala tot timpul prin fața altarului pe deja binecunoscuta bicicletă roz cu două dungi subțiri verzi și fără ghidon ca un făcut luminile din ferestrele…