Petre Ioan Crețu

– fantezie pe toate vocile, o cheie de roți și-o coardă dementă – viața se învață îmi spunea cineva pui burta pe carte și după câteva vieți de exercițiu vei trăi așa cum probabil ți-a fost scris de Dumnezeu dar asta-i o altă poveste să nu uiți există viață în tot și în toate așa cum există și-n moarte chiar hoașca de ea a pus deoparte pentru vremuri cumplite vremuri deșarte nu-i greu primul lucru pe care trebuie să-l înveți este cum să te întorci acasă din lumea de apoi bați cât poți cu pumnul în cer și ți se vor deschide cu zgomot în față și poartă și drumurile…

și-a băut timpul meticulos secundă cu secundă în cârciumi murdare cu zgomot și fum până nu i-a rămas nimic și-a cheltuit până și unghiile și harul dar mai ales femeile una câte una l-au găsit într-o dimineață lipit de o bancă în parc hainele îi erau ude și rupte în fâșii era doar piele şi doar păr mirosea greu a urină a alcool a medicamente şi spermă a om sărac și murdar l-au internat în spitalul municipal cu noi în salon mai întâi l-au spălat cu furtunul apoi l-au aruncat în fața ușii să ne ștergem pe el de câte ori vin să ne facă injecții asistentele își curăță pantofii…

de-o vreme îmi cresc tumori în corp ca niște flori negre tăcute iar când înfloresc dau buzna în ochii miopi și se înalță de sub frunte spre ceruri mohorâte de burnițe reci și tăcute de câte ori am timp alunec pe tobogan până la tine în uter și mă entuziasmez până la unghii în mintea mea minte bântuită de fantome cu ciucur în straie de sticlă păsările mute tot pier în foc mă zbat de-o viață fără noroc fără să-mi dau seama că întunericul mă tot străpunge prin ochiul meu stâng până în cer, cui să mă cer? am văzut cai sălbăticiți înveşmântaţi în oameni unii aveau aripi alții zăbale…

l-am zărit se vorbea pe stradă de mine l-am zărit cu mâinile atârnându-i din umeri trist rătăcit speriat de lume cu ploaia șiroindu-i pe ochi pe gură cu mersul nesigur de om rănit răpus de coarne de fier și târât de învingătorii în straie de lână și coifuri în glumă în urma lui doar ură cui îi pasă zic, apoi urlu cu lupii la strungă, cui? prin mine trec trenuri de umbră batalioane desuete-n furtună rupe crivățul din mine hălci de sânge treci și tu iubito strada pe urmă ca o nălucă fulgerând glodul și cioburi de lună în cerul gurii am senzația de tine îți zic încă îți mai…

– experiment în două părți inegale despre viața feliată Julien – I după-amiaza îmi plăcea să mă întind pe iarbă cu viața îndreptată spre sud mereu mi se părea că e mai cald așa că e și mai mult soare și mă holbam la tine până-mi înverzeau ochii și-mi creșteau muguri pe lobul urechii stângi altfel spre seară turnam în mine printr-o pâlnie de plastic maro gândurile adunate peste zi sau versurile îngânate printre gingii strânse din iarbă ori stoarse de sub unghii lăptos și totul mustea a salivă greoi îți mai aduci aminte cum defilam pe holuri la braț cu asistentele mov din schimbul trei și cum înfigeam o…