Teama de zbor
atunci când ești flămând cel mai ușor lucru din lume este să levitezi asta e sigur totuși cumva îți este frică nici tu nu știi de ce dar frica este puternică poate îți este teamă de invidia celor din jur de bolovanii care îți vor întrerupe ridicarea la cer și renunți mie îmi pare că cedezi mult prea ușor încerc să te trag deoparte nu vrei deși știm amândoi că ești campionul foamei cum niciodată nu a mai fost cineva la ce îmi folosește îmi spui… ești un titan al flămânziei apuc să-ți spun cu cât ești mai înfometat cu atât ești mai folositor societății așa că îți cumperi bilet…
Ciorile
despre ciorile mov și trecerea lor atemporală în spațiul luminii după reguli și semne numai de ele știute cântă poetul cum vin nestăvilit peste câmpie pe sub linia subțire ce desparte cerul de toate cu clonțurile lor însângerate și spaimă multă și vin fără de odihnă cârduri cârduri peste miriștile tulburi peste brazdele proscrise umplând cu croncăneala și cerul și timpul – cum mușcă din propriile lor umbre ca vântul. peste iubirea crescută din pământ trec ciorile ca niște năluci și ne lovesc peste obraji cu aripa crestând numele sângelui viscolit și iertat într-un sfârșit ca o sirenă se aude lucrarea câmpiei muncile ei noapțile ei apoi răsăritul somnului
Transporter – Memory Alpha
pentru că nu o mai recunosc pentru că nu mă mai cunosc cineva îmi dă un băț de chibrit aproape stins abia de apuc să zăresc un gând uneori văd un zâmbet alteori masa de scris dar de cele mai multe ori recunosc doar întunericul ce m-a cuprins tot întunericul lumii strâns cu migală în timp sunt purtătorul de întuneric lichid umblătorul printre neliniști printre griji cu trupul șiroind goliciune uneori pustiu și asta mă supără cumva, hai sictir! și mă simt ca după o aruncare în gol cu ochii închiși și brusc mă sting foc părăsit îmi plimb întunericul și alaiul de păsări de-a lungul de-a latul trupului meu…
Petre Ioan Crețu. Recviem pentru o roată bolnavă mintal, Editura Neuma
Petre Ioan Crețu, cunoscut în lumea virtuală și nu numai ca PIC, scrie o poezie aspră, violentă, în care se implică total, în care își recunoaște nebunia și ura. Într-o epocă de alexandrinism, PIC este un vehement, neconcesiv, anticalofil luptător de unul singur. Este un Rambo, împovărat de arme și cartușiere – îi va rade pe toți cei care cred că un ins izolat e neapărat vulnerabil. Poeții veritabili sunt aceia care nu plăsmuiesc din cuvintele lor niște versuri, oricât de ingenioase și atractive ar fi ele, ci o lume proprie, într-o demiurgică încordare a conștiinței. Aceștia, mult mai puțini decât se crede, sunt de două feluri: cei care sunt…
RUGĂCIUNE DE RECUNOŞTINŢĂ – Şerban CODRIN
Răscruce suntem, umană confluenţă a celor patru elemente; nu îngădui, Doamne, să ne biruie deznădejdea; suntem pământ şi foc, ridică-te în apărarea noastră; suntem apă şi aer; ascultă-ne glasul, cum pământului mulţumim, şi focului; cum cinstim aerul, Iar apa, prin şiroirea pe frunte şi unduirea între ţărmuri, binevoitoare, se împarte cu noi. Suntem pământ din Pământul-Mamă-şi-Tată; ea ne ştie, el ne cunoaşte; aducându-ne înxspaţiul-timpul său, ne dă înfăţişare şi adăpost, ne înzestrează cu temelie de casă şi uşă, cu perdele şi flori-de-cerceluş în ochii dreptunghiular tăiaţi ai ferestrelor; Cu darnice câmpii ne împrumută; cu dealuri încărcate cu fagi şi stejari; cu munţi încununaţi cu nouri şi, verzi, brazii, cântăreţii la…
Poemul cinci
labele picioarelor îmi flutură buimace de atâta zbor pe deasupra spaimei în formă de cruce ce ne-a cuprins mută apoi trupul tău se împlântă cu furie în pântecul meu m-ai îndoit și am început să plâng și atâta groază s-a lipit de suflet și plouă peste umbre plouă fatum doar tu te-ai mai născut din fum dar și din răzvrătirea mării cu părul despletit purtat în valuri valuri de vântul înnebunit așteptam cu încrâncenare ca tu să treci mai departe unduindu-ți mersul printre discursuri cuvinte capcane mieroase și nemiloase și să nu mai înțeleg nimic doar mirosul tău de nimfă se mai întâmplă dar nu te mai miri atât de…
Poemul trei
îmi aduc aminte cum aveam grijă de tine ca de ceva prețios și mic și cum îți purtam sufletul pe mâini să nu se zgârie sau să se fărâme lovit de iubire ca de zid ne țineam de mână și fugeam spre țara nimănui unde nimeni să nu ne mai vadă să ne știe și să se uite urât la noi pe acolo treceau mii de marfare și din când în când câte un zmeu de hârtie mov cu sfori albastre și cu două curcubeie prinse cu ață de balcoane și subsuori și ne-am bucurat ca niște copii sălbatici un veac întreg și încă un pic acum de câte ori…
S-ar putea să-ți placă și
poem sieben
Poemele pandemice, poemul șase
killer white walls 17
Poemul cinci
Poemul unu
no man’s land locul unde ochii tăi înghit tot întunericul din încăpere și unde șoaptele mele au tapetat pereții din dormitorul nostru iar poemele poemele îmi sunt cuvinte grele și reci fac țurțuri la sprâncene și păsări negre rele se desprind din fereastră una câte una până se umple cerul mai nou tot felul de nimicuri în armuri de oțel și flegme bântuie cerul și ne seceră ca pe spice dacă au pierdut prima bătălie cu noi nu zic nimic se ascund în rădăcinile nervilor noștri și așteaptă să fim iar slabi, comozi și ne lovesc sub coaste casele răzlețe mitraliază câmpul câțiva câini sălbăticiți se preling pe linia care…
Rutină
Și această poezie e recitată, cu același talent, de scriitorul Lucian Dumbravă. Mulțam fain, prietene. să te lovești bezmetic ca fluturii de lună fără niciun scop prinși în efectul de pendulă ca insectele din capcana luminii de bec viața noastră avea un singur anotimp și o singură noapte și nimeni nu știa de ce apoi ne-am plictisit să mai întrebăm așa că ne turnam vin în borcane de sticlă și povesteam ce am fi vrut să ni se fi întâmplat mai toți am fost prinți apoi milițieni șoferi oameni fără noroc jinduind noroc doar fiul tatălui meu nu am fost tatăl meu a avut o fântână era cea mai adâncă…
Sâmbătă. Vidra şi Lupul
“Afară câinii şi vrăjitorii şi desfrânaţii şi ucigaşii şi închinătorii de idoli şi toţi cei ce lucrează şi iubesc minciuna!” din neguri cumplite vin neamurile calcă până la sânge dincolo de vintre cetatea cea mare cetatea sfântă se aud trosnind oasele străzilor sub bocancii grei de fier şi focul ne cuprinde şi ochiul s-a stins în tâmplă bate cornul fiarei şi peste toate plouă cu sânge încins cu pietre şi blesteme am văzut cum din mare deodată s-a ridicat fiara cu zece coarne în care erau înfipte zece capete de împăraţi pe fruntea lor sta scris cu foc nume de hulă din cer s-a arătat o femeie gata să nască…
Petre Ioan Crețu
Să facem viața un Pic mai frumoasă!
