e vineri e noapte și e zgomot mult zgomot în cafe-barul despre care îți spuneam unde femeile își aruncă la intrare aripile de îngeri peste hidrant apoi își îmbracă chiloțeii roz chiloțeii de dans iau și câte o vodcă o dau peste cap după care plonjează mortal în ringul de dans deja eram beat când parcă din neant ai apărut în fața mea ca o zână o zână voluptoasă cu ochelarii pe nas și privirea joasă, râdeam neîncetat și-abia te întrezăream prin ceața de fum fum de țigară aburi de alcool și muzică deasă te-am invitat degrabă la mine sub palton era o iarnă friguroasă o, și noaptea asta noaptea…

(bestiarul de pe caisului doi) sălbatic printre pruni înfloresc primele flori de cireș iar vrăbiile tinere visează la feți frumoși înalți în blugi și bărboși neobișnuit și adormit pe iarba cosită se-așază un fluture alb: vântul îi trece prin aripi iar vara sună din greieri puternic iar când se face toamnă aceștia obosesc mai dau puțin din aripi apoi se rostogolesc direct în iarna morții încerc să pun în cuvinte bătăile inimii în timp ce urc pe muntele sânilor tăi urc pe sfârcuri apoi citesc versurile abia scrise și mă rușinez: un gând cu tine face cât toate cărțile citite de mine până acum și se pare că nu glumesc…

de cele mai multe ori stau singur la masă cu sticla cu vodcă în față fumez mult de obicei țigări rulate cu privirea în gol și cu gândul rătăcind prin lumi ciudate cu care niciodată nu reușeam să mă împac la masa vecină beau trăscău de corcodușe seară de seară trei tractoriști și care de obicei vorbesc despre Basho și alte nimicuri e o încântare să-i asculți în seara asta discutau aprins despre alterarea sufletelor și despre ritualul reînnoirii trupului și al spiritului alergând desculți prin iarba proaspăt cosită cel mai scund dintre ei a început să povestească despre jertfele soțiilor de samurai care linișteau poftele și trupurile obosite ale…

îi simt prezența mamei prin casă din ce în ce mai des parcă-i și văd trupul lăptos ca de ceață cum se prelinge lin prin încăperi îi zic sărut-mâna când cred c-o întâlnesc nu mi-a răspuns niciodată în schimb din când în când îi aud oftatul cum se lovește de pereți apoi cum îmi zdruncină ochiul și lumina pâlpâită de bec și se face brusc frig iar icoana cusută de mână de mama cu acul se aprinde și arde cu flăcări verzi

întuneric scrum bere și eu decupând cu arătătorul siluete de femeie din nimbusul cețos al încăperii fumul țigării și toate femeile îmi ieșeau reci și străine boite pe față cu verde și gri îmi opresc degetul brusc și mă ridic fac semn chelnerului și zic o vodcă băiete și-o halbă cu bere neagră să fie o, cum mai viermuiau printre mese femeile din fum de țigară și cum se roteau acum în jurul meu așa cum mi-au ieșit reci și străine negre să fie se auzea o voce parcă din mine și să aibă guler spumos și mustăți și barbă și față cumva plictisit plimbam cu mintea lucruri stupide cârduri…

nu-i crede frunzei scrie-i morții de rece de roșu de verde brațele lungi pârghii și sânii neîncepuți spectacolul lumii cuvinte triste cuvinte de prisos vin copii cu lămpașe și-mi alungă nopțile și-mi alungă spaimele și-mi alungă orbul și-mi alungă golul din ochi și din priviri și întuneric și lumină și păsări mari au început să ningă alb la mine pe uliță în nopțile vii de când mă știu îmi cheltuiesc timpul fără măsură dar și plânsul și dorul și mă risipesc fără de măsură și de fiecare dată în așteptatele cuvinte care oricum nu mai vin ca apoi să respir rar și să fac pauze tot mai lungi rezemat de…

sau joaca de-a Dumnezeu sau azilul prunilor șchiopi și cu gușă sub scoarța aspră aspră și alburie asemănătoare cu scoarța de nuc cu cele două colțuri ale gurii prelingându-se încet pe sub ramuri așa cum se scurg ochii în plâns apoi jucăm un joc un joc infantil de copii cine reușește să nu numească cele mai multe lucruri dintre acelea care ne înconjoară și ne întoarcem apoi iar la pruni de data aceasta încercăm să le înghesuim rădăcinile în cer și apoi să le facem aripi de fier de fier și de vânt și ei să ni se pare a fi zei imenși drepți și înalți până la cer doar…