Poezie
Cerul de sub orașul din noi
deasupra cerului e orașul l-am tot împins în sus până a tușit iar deasupra orașului nu este nimic chiar nimic nimic nici ploi nici smog nici pinguini din când în când ca din senin se înalță în cerul de sub noi tristeți uneori și fluturi cenușii sau verzi decupați albastru de-un băiețel din fostele balcoane pierdute cândva la zaruri de edilul șef sau din resturile de cer existența noastră poate bucățile de oraș și lacrimile vărsate la moartea violentă a ultimului poet
S-ar putea să-ți placă și
Un bar, un hidrant, tu și Calea Lactee
Priveghi
Scrisoare către un prieten
Adagio
întotdeauna mi-au plăcut umeri tăi triști brațele atârnând a lene obosite de nuntă buzele crăpate de dorință pielea nădușită cum mirosea mereu a frumos a femeie încăpeai toată în sufletul meu așa cum dormeai într-un colț cu capul rezemat de liniștea din mine ești dragostea mea de sfârșit, știai? vei înflori divin sub mângâierile mele sânul tău stâng copilul meu ţi-l voi înlănţui cu săruturi și sare și-n cartea cu poeme am să-l așez la presat ca pe o floare am să te ascund în căușul palmei mele ca într-un fruct și am să te acopăr cu uimire şi-un sărut să nu te pierd și nimeni să te fure să…
Pruncul din sâmburi de cais
de-o vreme mă tot străbate drumul de fier din tâmplă şi până în tălpi pe piept numai şine de cale ferată zici că sunt ditamai ţambalul hei, sunt poetul naiv cu ochii însămânţaţi cu zare căpruie în carne îmi creşte multă umbră și ghemotoace de întuneric greu și umed și rece și tare trist mai sunt că te-am pierdut cândva, în toiul vieții ca și cum ai fi zmeul de hârtie și care s-a tot înălţat și s-a înălțat până nu am mai avut sfoară de ajuns să te țin aproape de mine și ai zburat de nimeni nu te mai știe oare de ce cred că eşti pasărea pictată…
Respirație pe datorie
în toată bezna asta a confuziei a pierzaniei şi a fricii mai respir uite, încă mai respir așa cum ți-am spus deunăzi respir cu mâinile tale și mă bucur și-mi e bine și trăiesc trăiesc cumva pe datorie dar trăiesc o, bucuria muzicii de noapte din sufletul meu înotând pădurea tăcută și mâinile tale tulburătoare dar și povestea nebună a lui Chopin și George Sand nici nu știu de ce și cum a răsărit și-mi tulbură acum amintirile și somnul Mallorca, mănăstirea din Valldemossa, Barcelona și Marsilia unde doctorii îi spun că-i pe moarte unul chiar i-a zis că deja e mort apoi Nohant și Eroica, Eroica! uite, uite cum…
S-ar putea să-ți placă și
Înstrăinare
Prăbușiri repetate, neputința și amarul de vreme scurs fără rost
Poem fără chip
Nebunul frumos din amintirea noastră
l-am crezut mai întâi nebun acolo un aiurit pe jumătate frumos pe jumătate înmugurit umbla aşa prin lume cu felinarul aprins şi noaptea şi ziua la vânătoare de amintiri mai întâi le împușca apoi se așeza lejer în scaun și le privea și ceața mereu era ceață când vâna şi ceața îi umplea ochii apoi îi intra pe o nară direct în suflet și se umfla se umfla așa ca un balon de se făcea dimineață sau se făcea tot noapte cum se nimerea apoi lua de la capăt vânătoarea și viața îi trecea între timp am învățat despre ceaţa de noapte că e mult mai rea decât restul de…
De-a joaca îngerilor într-o după amiază însingurată
îmi este din ce în ce mai greu să mă desprind așa că mă prind de un gând şi trag de mâner până când se face iar noapte sau până când se face doar dimineață în neliniștea și lumea mea de cum se crapă de ziuă deschizi uşa de la intrare să intre aerul rece până la urmă intră și poştaşul dar asta este o altă poveste între timp încerc să-ți scriu o poezie sau măcar un vers un vers cu literele tremurânde curgându-ți peste ochi peste pleoape peste mâinile aripi ca în restul zilei să fiu prins într-o continuă uimire cu mâna pe clanță o, ce viață… ce viață!…
Moartea mea străină
mai întâi am construit în jurul meu un zid un zid înalt de piatră şi am sperat să te uit dar fiecare pasăre fiecare adiere care trecea peste zid purtau veşti şi doruri şi numele tău pe aripi şi mă durea şi plângeam şi desenam cu creta pe zid amintiri fiecare gând fiecare tu am umplut zidul cu desene şi zidul în loc să se îngroașe parcă se subția când am terminat creta am continuat să desenez cu carnea de pe degete cu sângele din mine şi cu toată ura mea cu înverșunare nebună până când s-a ros toată carnea şi oasele degetelor roase şi ele de zid au fost…
Despre spaimele noastre ca despre un fapt divers
în tine spaima de nuntire laolaltă cu nevoia de singurătate stau cuminți şi stinghere ţinându-se de mână ca două orfeline chircite sub candela învierii ca şi cum luna a picat grea c-un fante de ghindă în timp ce mie dimineţile îmi sunt murdare prelinse din rana nopţii praf de rodie azvârlit într-o doară peste seminţele de cânepă crudă și iar in patul meu de spital unde mă simt ca într-un cocon ca într-un hamac prins între două cute înnegrite de timp și germenul fricii îşi face iar loc printre coaste şi încolţeşte în ochi apoi răsare acolo ca un corn rugos de inorog ca un ţurţure prins între sânii tăi…
Necuvintele toate graba din noi păsări rude păsări sure
unde chemarea sângelui viscolește zăpezi teribile în trupurile noaste revoltate și obosite de trudă dar privește și cum îți sfâșie plânsul uf, mereu dar mereu și cu multă durere îmi va fi dor de tine și primăvara asta e sigur nu o să mai vină ca niște felinare de aer tremură carnea în răni tremură și viermii colcăie în sânge luna și frig se face întruna și fără rost focul nostru înghețat păstrat în amintire și casele uite, casele cum se revoltă în zborul lor ca niște aeroplane și cum huruie de zor din acoperișuri se mai aud în noi și cântece și suspine orații de nuntă cântate de un…
Gânduri despre zile triste și noi
câte degete tăiate și uitate la tine în soartă câte gânduri perverse la tine în poală câte aripi de sânge înnodate și lipite de fereastră apoi focul focul care-mi arde pieptul un murmur de stele se aude de sub tălpi iartă-mi iubito gândul și cum îmi răscolește el visul și îmi fulgeră ochiul orb tot mai mult în întuneric trupul meu apoi oasele lui își dezbracă carnea și se albăstresc ca apoi tu mă călătorești până mă împodobesc în cele din urmă ca un pom de Crăciun flutur mâna și mă afund în liniștea morții deși uite cât de frumos îți desenez sărutul meu pe tâmplă și tu cum înflorești…
