Poezie
Perpetua greșeală
oare cine e responsabil cu aruncarea noastră în viață ca oameni, fiindcă cineva trebuie să fie și nu o să înțeleg de ce suntem nepregătiți pentru toate nici măcar să iubim nu știm iar de murit murim cei mai mulți fără stil sau demnitate închidem ochii și ne ducem singuri și ne cufundăm în uitare fără niciun sens nici măcar moartea nu ne-a aparținut vreodată iar cei mai mulți nici măcar până atunci nu am înțeles viața lumina mereu ne-a căzut de sus cu zgomot întunericul ne strivește perfid toată viața ne este o cumplită hărmălaie și nici un cântec nu răzbate până la noi și nici un strop de…
S-ar putea să-ți placă și
Renunțare sau blues pentru firul de iarbă
Casa părintească de pe caisului doi
Înstrăinare
Fiul risipitor sau neputința de a fi tu însuți
faptul că ne putem înfrigura auzind ciripitul păsărilor sau mai ales cum nu ne mai săturăm privind strălucirea și curățenia duhovnicească a cerului după fiecare ploaie, darul lui Dumnezeu, nu-i așa că îți vine să te iei în serios și să strălucești în trupul tău muritor ca un arhanghel de lumină… de multe ori mă ascund în cuvinte sau mă rătăcesc printre ele ca între pereții casei părintești în zbaterea inutilă și ridicolă de a deveni altceva decât sunt timp risipit Dumnezeu are mâinile ocupate cu creația cea de toate zilele și nu-și mai pieptănă barba stă cu ea zbârlită și mai încâlcită decât lumea însăși și-n ea și-au făcut…
Despre un liliac care zboară la miezul nopții în camera mea
și despre care aproape nu pot să spun nimic și nici nu sunt convins că este vorba despre un liliac poate e doar un început de vis într-un început de somn care pregătește o altă noapte de nesomn și nu mi se pare a fi mult mai spectaculos ca zborul inorogului noapte de noapte în garsoniera ta sau bâzâitul asistentei blonde care plana pe deasupra capetelor noastre în salonul unu de la etajul trei din spital și mereu îmi vin în minte cucii morți de frig în grădina mea în visul din somnul meu nesomn și mi se face de fiecare dată frică poate ar trebui să scriu un poem…
Al treilea poem de luni
e luni ziua când Dumnezeu şi sfântul Petru joacă barbut îmi şopteşte conspirativ îngerul de pe umărul meu stâng – smulg toate icoanele încolţite în mine şi fac un foc înalt pâna la cer
Un alt poem de sâmbătă
cineva îmi spunea că păpădiile au prostul obicei de a încărunți din plictiseală – ridică-te Lazăre căci tu ești și Dumnezeu şi biserică ia-ți patul și umblă și s-a dus nici el nu știe unde s-a trezit deodată aşa în pustiu c-un pat în spinare şi cu o mare durere în suflet de abia se obișnuise cu moartea mai schimba și el o vorbă cu Dumnezeu sau cu alte persoane interesate de nimicuri în lumea mea mofluză fac vaporaşe din hârtie cu două etaje şi ele plutesc aşa boţite şi nepăsătoare prin sângele meu până când dovedite de greutatea trupului meu se vor lăsa încet încet la fund şi se…
Secvență
cum stăm noi aliniați şi spânzuraţi de perfuzii în paturi de fier la perete la etajul trei salonul unu salonul spânzuraților salteaua-i subțire şi noi ne facem tot una cu fierul și se face târziu năluci mov sprijinind o țeavă de calorifer fac filozofie la o țigară pe balcon câţiva bolnavi recită versuri de Nichita strânşi într-un colţ iar marea-i zbârlită şi afară a nins frunze de aramă strivite cei de la salonul trei se preling pe lângă perete pe hol în șir indian cei de la doi desenează curcubeie cu creta din când în când mai trece câte o asistentă blondă bâzâind în zbor ori levitând pe deasupra paturilor…
S-ar putea să-ți placă și
jurnal de front din Bărăganul cu bile
să mori inutil
Al treilea poem de luni
Nu trageți în poet
nu trageți în poet moare negreșit și singur și nici nu aruncați în el cu flori mai bine azvârliți-i un codru de pâine sigur e flămând și nici nu-l mai cinstiți cu vodcă sau vin cumpărat la preț de nimic cu speranța că vă va scrie un vers pe o bucată de hârtie pe care apoi s-o înrămați și s-o puneți la loc de cinste pe milieul din vitrina cu bibelouri de sticlă el mereu vă va păcăli scriind tremurat vreun vers din Nichita Urmuz Stratan sau Eminescu și vi-l va dedica afectat sau doar rânjind ipocrit și vesel așa că nu mai trageți în poet și nici nu aruncați…
Dalbul de pribeag
Motto: „Mândru-i Domnu d-adormit, Sub un măr mândru ’nflorit”. cum a mai suspinat drumul sub pasul tău săltat și nici nu știu ce te-a adus în cafe-barul de fițe de la noi din sat ți-ai luat o vodcă și te-ai așezat la geam stai chiar în fața mea la niciun pas apoi te-ai aplecat brusc și mi-ai șoptit cu tainic glas: prin aripă și dor va trebui sa treci așa cum prin foc oțelul săbiilor se desăvârșește și m-am blocat apoi mâna ta s-a mișcat spintecând aerul ciudat și nimeni nu ți-a observat ochii în flăcări gestul mirat și nici urma respirației tale pe geamul înghețat nici chiar hohotul…
Hopa tropa hăis și cea
am ajuns la bar pe la ora două poate două și jumătate țineam în mâna dreaptă un cuțit cu lamă albastră respiram grăbit cumva sacadat unde-i legionarul am strigat liniște când pâcla de sânge de pe ochi s-a destrămat am observat că în cafe-barul din sat nu era nimeni ba chiar avea acum și petale de trandafiri roz împrăștiate măiestru pe dușumeaua albastră plină de cari mi-am umplut singur o halbă cu vodcă și am tras cu sete prima înghițitură apoi încă una și încă una când deodată în încăpere a răsunat un la mulți ani poete e ziua ta apoi din tonomat strident s-a auzit hopa tropa hăis și…
Mașinăria infernală de sub pilota galbenă ascunsă în rai
„Am să-ți spun bună seara, deși va fi zi” Ca un fum de ţigară, sufletul – Adrian Păunescu ceva ca o mașinărie infernală ticăie în oasele mele încă de când m-am născut niciodată nu m-am temut în fiecare zi merg mai departe ca și cum aș fi nedestructibil mai știu sunt sigur că în suflet am un pendul el mă ajută cumva să țin ritmul atâtea poeme pe cuvânt atâtea iubiri și atâtea lacrimi la zi și-atâtea beții cu zare pe minut – infinit important este poetul în arhitectura acestui mic univers se spune că doar poeții revoltați sunt importanți mie îmi plac doar acei poeți care se zbat ca…
