Glissando
cu cât mă uit mai atent la mine cu atât mă cutremur mai mult sunt doar o versiune nereușită a ceea ce mi-am dorit să fiu mereu mi-am dorit să mă recompun în cântecul păsării și nu am reușit și cu fiecare răsărit de soare sunt tot mai trist și parcă niciodată nu am iubit atât de durut tot fâlfâind în mijlocul focului în flacăra de crin în fiecare dimineață mă trezesc la mine în oglindă ca noaptea să mor împușcat în tâmplă la tine în suflet și tot așa îmi petrec viața alunecând din oglindă în altă oglindă până mă subțiez și dispar fără urmă
Metamorfoze
cum se desprinde ochiul de pe luciul apei negustorul de săbii cu tâmpla crestată apoi omul de tinichea şi tu bându-ţi cafeaua pe furiș sub norul de fum şi-o frunză de laur cineva tot desenează o dungă verde pe hol peste ochi şi noi alunecăm de-a lungul ei murmurând cuvinte ciudate un talmeş-balmeş şi nici nu ştiu cum deodată se face înghesuială în ochiul tău stâng un cui mustind a rugină în noapte o trompetă beată şi un zgomot de pași în fereastra vecinului se dă Lost Highway şi amintirile din ea se scurg până sub caloriferul de fontă lumina stinsă un ochi hulpav şi o pâlnie din tablă cutată…
Apariție editorială: Blues pentru un hidrant roz
Așa cum am scris pe Facebook, pe 22 septembrie a apărut noul meu volum de versuri; Blues pentru un hidrant roz, despre care cred că este cea mai bună carte de poezie publicată până acum în anul 2023. Îi mulțumesc domnului Horia Gârbea pentru frumosul cuvânt de însoțire al cărții pe care îl redau aici: „Poezia lui Petre Ioan Crețu, autor cu expresivitate și inventivitate aparte, are darul de a surprinde. Unghiul său de vedere este mereu neașteptat. Viața și moartea se amestecă intim, ca berea cu vodca la barul din sat, ca melodiile vechi și aurii într-un tonomat. Toposul cel mai banal, vegheat de un hidrant roz, devine un…
S-ar putea să-ți placă și
Two lei change in fate's pocket w 3
Mărunțiș de doi lei în buzunarul sorții
the time dropping an imposing abstract drawing into the pencil
Despre gândul de dimineață în spital apoi despre călătoriile care îmi bântuie noaptea
In the morning our blood bloomed
Dimineața sângele nostru înflorea și era bine
Polen de lună
am visat cum câmpia se desface în două în noi și cum roua se prelinge pe sub pleoape bolnav de frunză dudului timpul îi moare iar tu respiri cu greu şi încet, încet în lanul de secară – cum dai iubito în muguri zi de zi! aruncă amintirea de rudă îţi zic sau mai bine învaţă grâul pe de rost până la ultimul spic şi apoi fă-te pâine când păşesc pe mirişti simt puterea din bob dar şi cum moartea ne seceră pruni apoi hora îngerilor ţinându-se de mână pe sub tâmpla mea udă cu aripile încrucișate în semnul crucii – ce mână Doamne mânjii în luptă ce-i mână? hei,…
S-ar putea să-ți placă și
Caravana cu trei cuci
Caravana cu trei cuci
strajerul 2
Străjerul
angelic bat
Miercuri. Liliacul angelic
Poate despre un zburător trecut în rezervă
te-am auzit huruind pe balcon cu țâfnă cu mii de animăluțe amușinind pe bâjbâite aerul nopții și eu pluteam pluteam nevăzut sau mă răsuceam în mine cu furie surdă încercând un nou început ai crezut că sunt un zburător trecut în rezervă și ai vrut să te răzbuni pentru nopțile dormite adânc fără vise sexoase demente fără focul divin doar fumegări doar iarnă lungă e în pântecul tău între suflet și trup e atâta tristețe că îți vine să mori te-am auzit huruind amenințător printre coastele mele cotrobăiai după amintirile cu mine și tine printre atâta întâmplări irosite mai toate amestecate cu vină cu prostituate sublime cu asistente scorțoase cu…
Catharsis
„Luminată e de pâine masa mea la care scriu cu o pană lustruită dintr-un spic suav de grâu” (Marin Lupşanu – O familie de ţărani) e frig în lume ne sticleşte viaţa de ger susură rana din tâmplă a moarte și a leru-i ler eu până la prăsele înfigeam ochiul în cer trosnesc în mine toţi zeii în livezi stau să înflorească duzii printre cruci si luna îşi ciuguleşte bulgării desculţă prin miriştea bătrână la marginea satului cu duzi doar morile de grâu pitite printre umbre la pândă mirosind a veşnicie carele urcau din greu în hambare cu bivoli cu tot ca într-o imensă maşină de tocat morminte şi…
Au înflorit în mine prunii…
au înflorit în mine prunii atât de înalt încât cucii din ei ating cu ciocul ochii lunii la marginea satului ţăranii îşi cară în spate câmpia şi o urcă în mori mori uriaşe ca nişte cetăţi când se naşte în câmpie un sat pământul se albeşte de trudă nu-i aşa că ţăranii noştri seamănă cu nişte copaci cu crengile obosite de rod picurând din ei alcooluri tari par ca nişte stânci așa cum scurmă ei orizontul pâinii la însămânţarea brazdei după răsăritul lunii sau cum mitraliază pământul abia lucrat cu boabe de grâu ca o ploaie de rod nu-i așa că din pieptul lor vor răsării lanuri înalte de grâu…
Gând subscris
câtă durere e adunată în mine câte lacrimi vor şiroi în ochi străini câtă iarnă va fi în cer Doamne câtă tristeţe şi jale e la mine în suflet sărută-mi picioarele iubito şi nu mă plânge, m-am dus poate aşa o fi mai bine poate aşa a fost scris hai înnoadă-mi aripa frântă şi du-mă acasă pe-un umăr de vânt iubito la mine-n cer e frig iar întunericul perfid îmi înfăşoară gleznele ca nişte şerpi mă împiedic și mă rostogolesc din nor în nor la nesfârșit sărută-mi tâmpla şi nu mă plânge că m-am dus cât de curând voi reveni timid în somnul tău chiar acest poem e cheia e…
Creștinarea bețivilor din barul din sat – pocăință
în fiecare seară de marți Adam și Eva se furișau prin gaura din gardul care înconjura raiul de mii de ani și se duceau la barul din sat bere și vodcă cerea Adam după care scotea un ceaslov din buzunarul adânc al frunzei de viță și începea să le citească psalmii lui David celor din bar, sărmanii, niște bețivi și ei și care beau mai mult pe datorie când la noi în sat se făcea marți între timp Eva scotea de fiecare dată când ajungea la bar un măr din cocul bălai ascuns acolo cu grijă ca nu cumva să afle de rătăcire șefii din rai apoi mușca cu poftă…
Un altfel de eseu despre tristețe, neprihănire, ură și bluesul meu despre un hidrant roz
… în fapt acest text este un fragment din Proiectul 510019 Liublia, ea zice Lușca, eu i-am zis Liușka, toate trei nume sunt corecte și până exact acum când am terminat cartea am crezut că ea reprezintă cea mai mare năpastă, ca un blestem al lui Dumnezeu și de fapt este cea mai mare bucurie ce mi s-a întâmplat! despre tristețe nu poți scrie decât din interiorul ei și din ea nu ai nicio șansă să scapi, ca s-o înțelegi trebuie mai întâi să fii cuprins de ea dar în acel moment e deja târziu i-am scris de curând femeii pe care o iubesc: „cred că voi pleca curând, Liublia…
Petre Ioan Crețu
Să facem viața un Pic mai frumoasă!
