Poem pentru ea
tu nici nu apucai să cobori din autobuzul cu linii albastre pe burtă că deja sufletele noastre erau dezbrăcate de carne se prindeau de mână și zburau îmbătate de atâta lumină tu credeai că eu am aripi și nu aveam eu credeam că tu ești cea cu aripi și nu erai abia atunci am înțeles și ne-am întors în pieile rămase în urmă întinse de asistenta șefă cu grijă să nu prindă cute la spital se făcuse duminică deja de fiecare dată când vii aș vrea să te ascund să nu te găsești niciodată dar de fiecare dată te-au prins alte doruri din urmă și te întorceai în carnea ta…
S-ar putea să-ți placă și
Femeia colosală
Exercițiu de respirație
Seceta a ucis toată câmpia din mine
Recul
de un timp mă locuiesc doar pe dinăuntru pe dinafară sunt gol pușcă port doar o pâlnie de tablă pe cap și sandale din pânză din când în când îți scriu o scrisoare alteori un poem și atunci mă apuc cu mâinile de cer și mă dau huța huţa-huţa sau smulg știrul crescut stingher pe coapsa mea stângă frumos încrustată cu fire subțiri din sticlă și fier vorbesc mai tot timpul cu tine în somn pătruns de taină ca un inorog care și-a pierdut somnul și cornul prea copt și când te gândești că eu sunt vântul blocat de o viață în livezi doar tu îmi amintești că am fost…
Stop cadru sau ultima licărire
din camera mea toate zilele se văd cenușii și de fiecare dată când am curajul să pășesc afară lumina mă izbește năucitor în frunte și toată lumea se învârte cu mine într-o teribilă buimăceală deși cerul încă e albastru norii sunt și ei sus și tot albaștri iar pământul e ca pământul pământ mai tot timpul în satul meu oamenii sunt ocupați cu nemișcarea stau chirciți în spatele umbrei și de plictiseală sau de foame își taie hălci mari din curcubeu și strălucesc în noapte intermitent ținând fiecare câte un scarabeu în palme tot mai des îmi amanetez de sub pleoape cerul de sub unghii pământul de sub tâmplă nemurirea…
Fotografia ultimei respirații… în doi
abia ajuns în orașul tău te-am văzut din prima stăteai așa cu singurătatea la vedere cu ochii tumefiați căprui și cu pleoapele căzute orbitele lor păreau niște scorburi pline de frunze și amintiri toți te ocoleau speriați și nu știai de ce am fost nevoit să-ți învăț gândurile toate pe de rost să-ți ridic cuvintele și să le înalț ca pe niște biserici cred că nici nu știai că sunt singurul care vedea în fereastră cum trupul tău prindea aripi și cum înflorea ca o floare albă și nevinovată visele noastre s-au îngemănat înainte de vreme așa că s-au îmbolnăvit toate a păcat iar lemnul ferestrei ți s-a înfipt adânc…
Caniculă
orașul meu colorat în verde și galben, galben palid pătat cu roșul soarelui apoi buletinul de știri vremea toate trecute prin ochiul meu căprui în ecranele de sticlă și leduri breaking news ne plimbam pe stradă amândoi doar ce ne cunoscusem casele cu țiglă roșie se năruiau ca un castel din cărți ținându-se de mână cu pereții suflecați până la bârnă grăbiți ne loveam de câte un pom uscat dezbrăcați de coajă și pictați apoi o mie de cuci rătăciți și uitați în grădina bolnavă și peste tot se făcea noapte și frunze pe care cândva am scris mii de poeme confuze știai că nu-mi este frică de vânt nici…
S-ar putea să-ți placă și
Cârciuma cu frunze jumătate roz jumătate albastre
Dalbul de pribeag
Catharsis
Caisului doi locul bucuriei și-al morții
Caisului doi, locul unde cade ghilotina peste sufletul meu și-l desface în două unde scaunul alb din plastic se gudură de piciorul meu și lătră furios spre poartă eu am crezut că pe tine te ceartă așa cum făcea Bala câinele meu când era tânăr și-l părăseam noapte de noapte dorm același vis cu o femeie frumoasă care îți seamănă și un bărbat cu părul cărunt și care s-au întâlnit ca din întâmplare el i-a spus femeii că în fiecare an vine aici că are amintiri cu femeia pe care a iubit-o și care l-a părăsit vine să-i caute urma uitată în grădină și când obosește se-așază în scaunul alb…
Poem de dragoste scris neglijent într-o zi oarecare
cum îţi mișcai șoldurile, de la o margine la cealaltă a zării luna se unduia şi ea a dorință plutea în aer vraja carnală taina mai trecea în goană tropăind și un pâlc de fluturi apoi caii cârduri cârduri şi copitele lor de fum cu potcoave de ger loveau în cer cu potcoave de fier bântuiau câmpia dar și amintirile copilăriei și herghelia de mânji din oasele luminii hârjoana lor Doamne, câtă bucurie! priveam de sub pruni cum tulbură tihna doi guguștiuci mi se umezesc palmele de atâta așteptare de atâta singurătate și de atâta tristețe în lumina căpruie a ochilor tăi noaptea își trăiește ultimele ore tu alergai în…
S-ar putea să-ți placă și
Printre pașii străini
Poem naiv scris într-o uimire de sinucigaș
Încheiere de carte
Oglinzi oarbe
în fiecare noapte călătoream din oglindă în oglindă și cum mă vedeau toți deveneau fericiți femeile își scriau pe fața oglinzii cu rujul numărul de telefon cele mai curajoase dintre ele îmi arătau sânii coapsele sau îmi făceau complice cu ochiul până când într-o noapte m-am rătăcit și am rămas blocat într-o țară a nimănui unde totul e încremenit un mare nimic de parcă eram prizonier într-o gaură neagră fără sfârșit de când mă știu în mine zace un urlet pe care abia reușesc să-l țin ochii se umpleau de întuneric nici să plângă nu mai putea stau îngroziți în tocul ferestrei sau se lipesc de pereți am început iar…
Prea mult alb în albe vise
de-a joaca jocului – experiment prea mult alb în albe vise doar cuvântul doar cuvântul acolo întoarce vântul plânge luna sună plânsul spații întinse, albe, triste prea mult alb în albe vise bântuite-n nopți ucise de feciori cu plete ninse suflete reci zdrențuite de fecioare nenuntite conspirând o floare rară albă pură o candoare spații întinse, albe, triste prea mult alb în albe vise luna ascunsă pe sub poale uite moare uite moare albă pură ce candoare! am o lună am o floare gingașă toată brumată în grădina zbuciumată o fecioară-ngânată sâni în mugur fructul crud și nu mai vreau să te aud spații întinse, albe, vise prea mult alb…
Du-mă departe cât mai departe de viață și de moarte
mă întrebi cum e să te trezești trist în fiecare dimineață să vezi lumea prin crăpăturile pleoapelor ori să fii încă din somn beat să aluneci în vomă să cazi fulgerat sau să te lovești crunt de-o mirare de o șoaptă de un păcat nu știu îți răspund am început să iubesc că mă trezesc în fiecare dimineață și-mi este îndeajuns plus că văd doar degetele tale cum scormonesc demonic în vânt o doamnă mi-a scris că nu ar strica să iau câteva lecții de dans și ori de câte ori îmi va bate în ușă să o invit la vals i-am răspuns că altădată aș fi preferat o partidă…
Petre Ioan Crețu
Să facem viața un Pic mai frumoasă!
