Petre Ioan Crețu

abia ieșit din pubertate am cunoscut o femeie extraordinar de frumoasă era îmbrăcată toată în alb și m-a invitat la ea acasă a fost prima mea experiență și am intrat în ea apăsat de o presimțire nefastă ceva nu prea știu ce îmi prindea trupul ca într-o menghină rea am început să transpir și vomam fluturi în șir unul după altul până când dintr-odată vaginul ei a crescut imens ca o gogoașă ca din senin femeia a început să dispară în organul ei tulburător gigant și zgomotos mai întâi o mână apoi un picior până când din ea a mai rămas doar o urmă umedă pe cearceaf și m-am speriat…

nu-i așa că simți cum se năruie neputincios timpul în noi? apoi vezi și cum mi se despică umărul în așchii de os și roți dințate privim amândoi neputincioși îngerul orb cum își ronțăie zăbala cu gura din spate uneori vine poștașul și zidește frumos picătură cu picătură zidul înalt până când ne acoperă încep să râd sughiț plâng nevricos toți care vor trece prin preajmă vor vărsa lacrimi duioși unii mă vor compătimi sărmanul Manole Manole ăla al lui Ana de pe Argeș în jos alții vor întoarce capul ofensați și va crește uitarea pe numele meu la mine nopțile încep rău cu urlete și spaime cu sufletul stors…

uite ce cauciuc elegant mi-am tras e de firmă și de iarnă are și pinteni subțiri din oțel și-un văr cu biciclu și binoclu de fier mi-a zis astă-vară o roată sfioasă de la mine din sat visez să plec curând îmi mai spunea la polul nord la vânătoare de reni de urși polari și mistreți e plin polul nord de porci mi-a spus o surată care deja a fost și acum este gestantă ori de câte ori avea ocazia roata povestea la toți cum o să plece curând să vâneze idei cu șpil și rațe moțate chiar un automobil la polul nord pe nerăsuflate acum câteva zile am aflat…

de cum mă vedeai sufletul tău a înflorea joi de fiecare dată mă așteptai chircită sub vânt și doar suspinai a înserare cu privirea agățată de zare a mirare și mereu îmi păreai ciudată așa cum stăteai îngropată adânc în carnea ta de femeie atât de îndelung zbuciumată și atât de străină erai pierdută în casa ta imensă rece și rea care avea pe hol rătăcit un pian și un acordeon peticit cu buline mov din plastic pe ulița mare toate tramvaiele se retrăgeau sub pământ unde ne duce pe fiecare drumul crunt de cum te-am văzut sufletul meu a tușit cu sânge brațele mele au îmbobocit au dat în…

la un viraj pe ulița mare din automobilul primăriei o fiară bătrână și plină de ruj s-a desprins o roată și a zburat peste case un ceas și jumătate cum s-a înserat a încetat să mai zboare s-a înfipt la mine în fereastră și de atunci se învârte seară de seară la fiecare zbatere de aripă bolnavă sau la o fluturare de mână întâmplată trist înainte de moarte poate că ar fi trebuit să-ți spun despre închisorile mele unde zac tot felul de lucruri despre trupul meu ars în copilărie de azot și rouă și despre spaimele nopții sau despre lumina ca o spadă albastră și despre cum mi-a spintecat…

*)  Acuarelă după un desen Pablo Picasso nici nu-mi mai pot dezlipi privirea de tine așa cum ești înfășurată în zăpezi repezi și umile și cum respiri atâta nefericire la nesfârșit și lipită de mine nu știu de ce dar din piept mi-a țâșnit o fiară cu gheare și cu aripi mari de oțel, o auzi? îi auzi furia care se sparge de zid și uruitul roților ei vechi rostogolindu-se încet și stupid? stai cu mine te rog îmi șoptești speriată dar mă desprind furios și zbor pe sub fruntea ta înaltă perfid cu privirea tăioasă și văd cum curcubeul îți soarbe sângele și lumina din țâța stângă apoi din…

un hipopotam cu ochii tunați căpcăunul ăsta îmbrăcat în cămașă de fontă cu guler de oțel dantelat și geamuri fumurii automobilul fioros beat de spațiu nervos scrâșnește din chiuloasă huruie din rulmenții cuprinși de angoase și se cabrează ca un armăsar sălbatic e un monstru născut din iluminări din flăcări înălțându-se la cer lacom de șosele de femei colosale și nopți siropoase inima lui bate puternic plină de uleiuri fierbinți se dezlănţuie cu scrâșnet de pneuri în dansul sălbatic pe ulițile lumii frâiele lui metalice se rup pe neașteptate și se avântă senin în moarte ca în noapte ce spectacol superb la orizont… e ca o fabrică de versuri care-l…

prima mea dragoste a fost o femeie născută dintr-o frunză și sângele îi era tot clorofilă îl strig pe Nichita zi-mi despre copaci zi-mi despre frunze deși de mult prea mult timp nu mai răspunde se spune că din sânii ei s-au hrănit mulți zmei mulți balauri și feți frumoși dar și un dinozaur de câte ori o sărutam îi simțeam întunericul verde cum i se prelingea pe buze mă speriam și mă loveam cu capul bezmetic peste mână umbrele ne-au fost lungi ude de iarbă și înnobilate de lună și ne-am iubit în noapte cu ciudă pe stadionul municipal fără nocturnă de multe ori inimile noastre se transformau cu…

– fantome și știme – când ferestrele încep să plângă una câte una pe bulevard iar orele zilei s-au împuţinat şi vine întunericul din gânduri pâș-pâș pe sub frunte îmi place să îmbrăţişez nebun ploaia pe furiş să o dezmierd să o mângâi pe oasele de apă să o sărut să o împing pe spate şi stropii ei nebuni toată feminitatea ei închisă în picături atât de fierbinte fărâme de sânge de îngeri firavi îmi va spăla uitarea și sufletul bolnav cu ploaia care se va prelinge încet printre pietre amintirile pe care le-am așezat tainic în uitare în adâncurile subțiri și firave din sufletul meu vor ţâşni și se…