Petre Ioan Crețu

nu îţi vine să crezi dar să știi că te-aş fi urmat oriunde mergând aplecat și bolborosind în barbă poeme așa am rămas uitat în casa de bolnavi lipită de mare desprinsă din fum ding-dang o secundă precară pe holurile reci fluturii hoinari săvârşesc dansul nunții până la epuizare uneori se sinucid lovindu-se de zid cu o frenezie teribilă şi greu de închipuit tot aici printre ace fiole și feșe asistentele blonde se înfrăţesc cu bolnavii firavi imobilizați în atele ni s-a promis o plimbare pe faleza de piatră pe care să mergem târând fiecare gândacul lui legat cu o sfoară sau atârnați de perfuzii în şir indian mergând cu…

fiinţele care trăiesc în somnul meu s-au schimbat, nu ştiu cum dar le-au crescut gheare şi colţi şi păr din când în când le mai ieşeau câte un os prin genunchii de sânge şi se mai auzeau respiraţia timpului şi ghilotinele de vină cum desprindeau universul dintre nove şi stele cu o singură tăiere de o parte lumină de alta întuneric noi rămâneam suspendaţi în noapte loviţi năprasnic de soartă alteori priveam prin ochiul calului mort întors cu migală înspre interior ca printr-un ochean cu lentile fantastice înfloreau ploile în nori şi cum stăteam călare amândoi pe un înger burtos cu breton sau cum hăcuiam cu unghiile cerul în disperarea…

de cum se lasă întunericul încep să tai drumuri în ochiul de sare șuvoi lacrimile ne plângeau ca niște bocitoare niciodată nu am înțeles de ce mă întrebai dacă știam că ochii tăi încă nu au văzut lumina că au fost atinși la naștere de îngeri cu aripa și s-au stins pentru și asta pentru că așa a fost scris într-o carte eu tăceam și dormeam mai departe cu capul lipit de subsuoară o, sânul tău stâng ca o pasăre măiastră care lumină? purtam în suflet atât de multă rană și o dragoste cruntă – de câte ori striveam lumina pietrelor mă clătinam și din mine cădeau fluturi. mai știi…

ai văzut cum ploaia deschidea acoperişurile roşii ca pe nişte ferestre şi cum se iveau ielele bătrâne dinspre copaci ca nişte lilieci şi cum zburau şi dansau într-un vârtej nebunesc până se deșirau şi se făceau ninsori pe noi dimineața ne găsea ascunşi în spatele casei îţi mai aminteşti cum am alungat într-o zi toți culegătorii de cioburi rătăciţi pe ulița noastră şi cum din lut am născut alți visători de data asta vânători de rouă și ce frică îmi e de atunci fără să știu de ce și câtă ură s-a tot strâns în pereţi sau în zidurile de ceaţă sau în mugurii beţi soare din livezi am și…

M-au internat acum mulți ani în spitalul municipal și de atunci sunt schingiuit de boală în unicul pat din camera cu gust amar și oarbă sunt fără de alinare și veşnic în păcat abia de câte-o moarte îmi mai întrerupe catalepsia în rest mai tot timpul o pasăre de fier îmi soarbe lumina mai levitează în somn zâmbind o asistentă blondă și-atât uite cum tresar a spaimă şi cum mă plâng cu murmur de buze chinuite de tâmplă sfâşiată spectacolul lugubru abia ce stă să-nceapă ce lungi litanii îmi spui acum la asfinţit şi prunii albi şi puri în carne mi-au înflorit ce bine-mi e acum când moartea-i moartă abia…