Petre Ioan Crețu

de cum se lasă întunericul încep să tai drumuri în ochiul de sare șuvoi lacrimile ne plângeau ca niște bocitoare niciodată nu am înțeles de ce mă întrebai dacă știam că ochii tăi încă nu au văzut lumina că au fost atinși la naștere de îngeri cu aripa și s-au stins pentru și asta pentru că așa a fost scris într-o carte eu tăceam și dormeam mai departe cu capul lipit de subsuoară o, sânul tău stâng ca o pasăre măiastră care lumină? purtam în suflet atât de multă rană și o dragoste cruntă – de câte ori striveam lumina pietrelor mă clătinam și din mine cădeau fluturi. mai știi…

ai văzut cum ploaia deschidea acoperişurile roşii ca pe nişte ferestre şi cum se iveau ielele bătrâne dinspre copaci ca nişte lilieci şi cum zburau şi dansau într-un vârtej nebunesc până se deșirau şi se făceau ninsori pe noi dimineața ne găsea ascunşi în spatele casei îţi mai aminteşti cum am alungat într-o zi toți culegătorii de cioburi rătăciţi pe ulița noastră şi cum din lut am născut alți visători de data asta vânători de rouă și ce frică îmi e de atunci fără să știu de ce și câtă ură s-a tot strâns în pereţi sau în zidurile de ceaţă sau în mugurii beţi soare din livezi am și…

M-au internat acum mulți ani în spitalul municipal și de atunci sunt schingiuit de boală în unicul pat din camera cu gust amar și oarbă sunt fără de alinare și veşnic în păcat abia de câte-o moarte îmi mai întrerupe catalepsia în rest mai tot timpul o pasăre de fier îmi soarbe lumina mai levitează în somn zâmbind o asistentă blondă și-atât uite cum tresar a spaimă şi cum mă plâng cu murmur de buze chinuite de tâmplă sfâşiată spectacolul lugubru abia ce stă să-nceapă ce lungi litanii îmi spui acum la asfinţit şi prunii albi şi puri în carne mi-au înflorit ce bine-mi e acum când moartea-i moartă abia…

„Eu întorc ulcica/ Şi ulcica întoarce vatra/ Şi vatra întoarce soba/ Şi soba întoarce grinzile cu horna/ Şi grinzile întorc podelele Leaţurile şi şindrilele,/ Şindrilele întorc crângurile/ Şi crângurile întorc pe Sfântu Spiridon/ Şi pe Sânziene Şi Maica Domnului/ Să întoarcă inimile celor împricinaţi Unul asupra altuia/ Cu cugetele Şi cu dragostea/ Să se împăciuiască!” (Descântec de dragoste)   îmbrățișați suntem o parte de divinitate o fărâmă din carnea lui Dumnezeu de fiecare dată ne înălțăm pătimași până când ni se termină aerul și ne sufocăm de cele mai multe ori ne minunăm și ne dezbrăcăm cuminți de aripi le așezăm cu grijă într-o carte după care desenăm în suflet…