• Atelier,  Poezie

    Destrămare

    niciodată nu am să înțeleg de ce mă rătăceam de mine noapte de noapte ca într-un sfârșit să dau de noi speriați cu privirile destrămate în colțul unor amintiri târzii, uitate un cuib de întuneric amestecat cu praf eșecurile noastre unde doar mirosul tău mai era viu miros de iasomie crudă îți mai amintești cum ne bântuiau umbrele și cum nu mai știam să ne ținem de mână și cum înstrăinați deja ne supăra orice urmă impură neobișnuit de lumească și câtă ură creștea în noi și tot fugeam înspăimântați ca nu cumva să ne prindem din urmă apoi pâlcul acela de fluturi buimaci, lovindu-se de lună uneori de zidurile…

  • Poezie,  Ucigașii de vise

    Devenire degeaba

    – fantezie pe toate vocile, o cheie de roți și-o coardă dementă – viața se învață îmi spunea cineva pui burta pe carte și după câteva vieți de exercițiu vei trăi așa cum probabil ți-a fost scris de Dumnezeu dar asta-i o altă poveste să nu uiți există viață în tot și în toate așa cum există și-n moarte chiar hoașca de ea a pus deoparte pentru vremuri cumplite vremuri deșarte nu-i greu primul lucru pe care trebuie să-l înveți este cum să te întorci acasă din lumea de apoi bați cât poți cu pumnul în cer și ți se vor deschide cu zgomot în față și poartă și drumurile…

  • Poezie,  Ucigașii de vise

    Ultimul poem de dragoste scris în spital

    și-a băut timpul meticulos secundă cu secundă în cârciumi murdare cu zgomot și fum până nu i-a rămas nimic și-a cheltuit până și unghiile și harul dar mai ales femeile una câte una l-au găsit într-o dimineață lipit de o bancă în parc hainele îi erau ude și rupte în fâșii era doar piele şi doar păr mirosea greu a urină a alcool a medicamente şi spermă a om sărac și murdar l-au internat în spitalul municipal cu noi în salon mai întâi l-au spălat cu furtunul apoi l-au aruncat în fața ușii să ne ștergem pe el de câte ori vin să ne facă injecții asistentele își curăță pantofii…

  • Poezie,  Ucigașii de vise

    Mic tratat de traumatologie sau cum să te ascund în cerul meu șapte

    de-o vreme îmi cresc tumori în corp ca niște flori negre tăcute iar când înfloresc dau buzna în ochii miopi și se înalță de sub frunte spre ceruri mohorâte de burnițe reci și tăcute de câte ori am timp alunec pe tobogan până la tine în uter și mă entuziasmez până la unghii în mintea mea minte bântuită de fantome cu ciucur în straie de sticlă păsările mute tot pier în foc mă zbat de-o viață fără noroc fără să-mi dau seama că întunericul mă tot străpunge prin ochiul meu stâng până în cer, cui să mă cer? am văzut cai sălbăticiți înveşmântaţi în oameni unii aveau aripi alții zăbale…

  • Poezie,  Ucigașii de vise

    L-am zărit

    l-am zărit se vorbea pe stradă de mine l-am zărit cu mâinile atârnându-i din umeri trist rătăcit speriat de lume cu ploaia șiroindu-i pe ochi pe gură cu mersul nesigur de om rănit răpus de coarne de fier și târât de învingătorii în straie de lână și coifuri în glumă în urma lui doar ură cui îi pasă zic, apoi urlu cu lupii la strungă, cui? prin mine trec trenuri de umbră batalioane desuete-n furtună rupe crivățul din mine hălci de sânge treci și tu iubito strada pe urmă ca o nălucă fulgerând glodul și cioburi de lună în cerul gurii am senzația de tine îți zic încă îți mai…

  • Poezie,  Ucigașii de vise

    Poem bramburit tăiat în felii

    – experiment în două părți inegale despre viața feliată Julien – I după-amiaza îmi plăcea să mă întind pe iarbă cu viața îndreptată spre sud mereu mi se părea că e mai cald așa că e și mai mult soare și mă holbam la tine până-mi înverzeau ochii și-mi creșteau muguri pe lobul urechii stângi altfel spre seară turnam în mine printr-o pâlnie de plastic maro gândurile adunate peste zi sau versurile îngânate printre gingii strânse din iarbă ori stoarse de sub unghii lăptos și totul mustea a salivă greoi îți mai aduci aminte cum defilam pe holuri la braț cu asistentele mov din schimbul trei și cum înfigeam o…

  • Atelier,  Poezie

    În cerc

    se limpezește ochiul a verde liniștit sau a căprui în aşteptare însingurat se scurge gândul tulburător spre zare atâta uitare și uite câtă tristeţe se-adună-n noi şi multă însingurare odihneşte-te în mine îţi zic şi uită-te cum înflorește sub pruni reveria cum se stinge lumina în lumânări fără de sfârşit apocalipsă cad îngerii unul câte unul cu rana de cer înfiptă-n piept şi tremură a moarte lăstarii de crin înfășați în ger după un timp m-am regăsit mă prind de la urmă în vămi acolo unde tot creşte verde o lună străvezie ca o lumină rece ca o cruce şi unde visul mă tot repetă și-mi caută urma sărutul tău…

  • Atelier,  Poezie

    Cântic de adio

    tot o încercare postmodernistă și la fel de tristă aș fi vrut, să fi putut cumva să-mi iau rămas bun și să-ți spun tot ce simt dar mai ales tot ce am vrut de la tine poate chiar aș fi plâns pe umărul tău sau m-aș fi uitat lung la tine o veșnicie, nu vreau să simt o altă atinsură nu vreau să aprind alt foc nu vreau să simt alte mâini cum îmi înconjoară gâtul niciun alt nume să nu mi se rostogolească de pe buze și nici să scriu poeme lungi pentru cine știe ce străină sau să încep o altă zi rămân aici în ziua de pe…

  • Atelier,  Poezie

    Cîntic a lună sură

    joacă postmodernistă, tristă simți cum te strânge aerul la subsuoară poate vina cuiele flămânde mușcă hulpav cărămida sar șoaptele împrejur a furtună lună plină lună sură cerului cernit cunună rună semn ceresc prunii flămânzi carnea crudă plânge-n dungă sângele a moarte cântă lerui Doamne lerui ler zăbala de fier aripi de-argint nuntă de foc balaurul blond lovit peste bot de albaspină zi-mi de jale zi-mi de nelumină cu vocea lină pietrele de soc aripa de brumă noaptea-n sânge sună frântă în furtună m-am plictisit

  • Atunci când până și chitarele plâng,  Poezie

    Triumful neputinței asupra garofițelor de câmp

    desprinderea aripii din umăr cu mișcări de grație pline de ciudă dans macabru balet mecanic cu statuete din cretă și rotițe aurii din ceasul de umbră o rană de aer mă prinde din urmă șleampăt mecanicul lumii pășește pe lună e abia miezul nopții lupii alburii încep să mă urle nu-ți fie frică copile zeii sunt cu tine sunt încă fraged un băiețel uluit ca un mânz rătăcit în iarbă pruncul abia născut molfăi sfârcul țâței mamei fericit cu gura plină rotundă cât e ziua de lungă mă privesc pe fereastră cum se umple strada cu mine apoi lumea întreagă și mi se face ciudă și urlu și sparg pahare…