Poezie
Roata din suflet
Recită scriitorul Lucian Dumbravă. Felicitări! Rostirea lui este foarte frumoasă și îi mulțumesc mult. în sufletul meu este o roată încă dinainte de a mă naște a avut-o și bunicul se pare că stră-străbunicul a purtat-o pentru prima dată era un fel de roată de rezervă ori de câte ori se rupea roata la căruță se dădea în spate pe furiș și scotea pe sub piele roata cea bună îi era rușine să nu-l vadă careva și să râdă să zică uite ce i-a crescut lui ăsta în suflet o roată, de parcă nu putea să-i crească o damigeană cu țuică sau o nevastă frumoasă stră-străbunica nu era o femeie…
Născut pentru a te iubi
Dumnezeu m-a născut într-o dimineață de duminică era o zi caldă de toamnă abia începută s-a aplecat la urechea mea și mi-a șoptit să te caut și să te iubesc cu grijă și pe nerăsuflate cum nimeni nu a mai avut parte pe tine femeia cu o mie de brațe atâta dragoste s-a strâns în mine și tremur de fluturi și tremur de flori și tare îmi e frică că încă nu știu ce te poate lumina ce te face să zâmbești sau să înflorești în fiecare dimineață dar cel mai mult îmi e frică de întunericul și gerul care mă locuiește de prea mult timp în singurătate în prea…
Însingurare
la mine a venit un înger cu aripile înnodate la spate să mă întrebe aşa cum o mai duc eu la modul general și-n particular cu fericirea cum a venit aşa a şi plecat cu aripile înnodate la spate apoi ai venit și tu cu mânecile suflecate până la coate te-ai apucat gospodăreşte să-mi mângâi fruntea să mă săruţi pe suflet până când m-am subţiat apoi ai plecat în viața ta așa cu mânecile suflecate până la coate deja te-am uitat
Suferiri sau singurătatea din nor
buzele-mi sunt crăpate de-atâta așteptare în căuşul palmei mele creşte o flacără, tu crește și-o floare tu te ridici rug de sânge de foc de iubire şi te cuprind lumânarea morţii lumină duh chin cuvinte stinse-n ochiul strâmt prelins nu-mi spune sunt numai urme de vânt şi nici o şoaptă nu nu răzbate până la tine deschide-mi și te izbăveşte! – doar zbateri de aripi, umbre și nelumini și toate o ruină! de nu ai fi avut aripi în genunchi ai fi venit şi te înveşmîntez cu straie de aur cu aripi și aer apoi te pătrund orbitor sângele tău scânteiază cât foc – oare câți fluturi îmi zboară ultima…
M-ai luat de mână şi m-ai trecut viaţa
lângă o pereche de aripi desenate pe geam am o amintire unde o mătuşă mă întreba ce vreau să mă fac atunci când voi creşte mare nimic, îi răspundeam sau dacă tot nu pot să mă fac soare mă voi face umbră şi leac. între copilărie şi moarte îmi amintesc doar ultimii ani aici se făcea că te chemam şi te căutam și când te găseam mi te prelingeai în oase şi ele se frângeau rarefiate de boală de soartă şi mă făceam totuna cu uitarea cu lupii cu vina apoi umbra ta deveneam habar nu aveam că în moarte ai să vii și mă vei lua de mână ca…
Umbra zeului poet e mută
noi poeții călătorim în lume sub formă de îngeri cârduri cârduri și bolnavi de cuvinte de atâta iubire ne dor picioarele și ne cresc aripi de cele mai multe ori ne înecăm în vinul ieftin și acru unii suntem veseli cei mai mulți suntem triști suntem aceia care umplem noaptea cu flori de gheață ferestrele voastre să fiți fericiți suntem aceia care smulgem cuvintele poeme din noi ca pe niște răni ca pe niște bucăți mari de carne bucăți de suflet mai ales și plângem lacrimi de fier cu gust de moarte și ler ne subțiem cu fiecare cuvânt scris cele mai frumoase poeme le plătim cu ani grei din…
Vodca de la miezul nopții, sfârșitul lui azi
poate doar cuvintele care-mi bântuie somnul în plină zi zgâriate pe toți pereții dormitorului în dimineți abia mijite poate și cafeaua țigara și oftatul să-mi amintească cumva de tine deși gânduri gânduri se tot desprind de mine și-a alergă spre tine în salturi caraghioase și te hărțuiesc și te înlănțuiesc cu patimă târzie prin lumea ta năpăstuiește un inorog trist legat cu lanțuri grele de balustrada balconului de la etajul cinci care dă în sufrageria apartamentului din Obor prin care trece tramvaiul douăzeci și unu bis în fiecare dimineață de marți la ora cinci fix pe treptele de la intrare în bloc un bătrân vinde leuștean uscat ceaiuri și viniluri…
S-ar putea să-ți placă și
psihedelica
Dalbul de pribeag
Naive poem written in a suicidal stupor
Poem naiv scris într-o uimire de sinucigaș
About a veteran of the Foreign Legion and the rosy life of a tavern keeper and drunkenness
Despre un veteran din Legion etrangere și viața roz de cârciumar și despre beție
Adam și Eva
(atâta zarvă în cer pentru o frunză uscată) în singurătatea mea stă ascunsă singurătatea ta care la rândul ei ascunde o altă singurătate și tot așa până ajungem la Dumnezeu și bucata lui de lut înmuiată în apă apoi la dorința lui de a nu fi singur și flămând de spații drept pentru care într-un moment de rătăcire te-a creat pe tine dintr-o coastă de-a mea de atunci și mai tare mă doare când plouă, singurătatea ne-a făcut pe amândoi chiar mai ușori decât aerul fără aripi și fără vreun rost culegători de lumină și întuneric tot țopăind dintr-o stare în alta dintr-un măr în alt măr până într-o zi…
Resemnări și neputințe
înfrigurarea renunțării lipsa zborului și a somnului apoi însingurarea dar și delimitarea față de restul lucrurilor față de oamenii odată prieteni apoi alcoolul ca un balsam peste rana singurătății și a fricii de moarte ca un bici care îmi izbește nemilos trupul și mintea cum și petrecerea cu îndârjire a timpului dat la masa șchioapă lipită de hidrantul roz din bar iată-mă acum în fața ta aproape lipsit de carne de sânge și de dorință incapabil să mă deschid și încremenit într-o muțenie absurdă și cumplită și timpul a trecut nemilos a tot trecut și s-a făcut brusc iarnă în lume ca abia acum să încep să învăț să iubesc…
Genele Evei
nu m-a tentat niciodată să fumez iarbă că aveam multă imaginaţie sau poate o nebunie o nebunie primordială de început de lume nebunia Evei când a muşcat din măr și a ştiut, dar nu i-a mai folosit. Iulia Nicolau – Crețu
