Petre Ioan Crețu

unde câmpia ca un animal rănit cu respirația stinsă apoi risipită în cârduri de ciori s-a dus și toamna purtată de iarnă de subsuori ca un poem amar mâhniri fără sens ca dincolo de ploile mărunte sau tulburate fântâni sau lanuri putrezite de porumb care tot plutesc peste sat purtate haotic de vânt cum și dincolo de tristețile lunii noiembrie, puse în aspre cuvinte niciodată rostite și care se tot întorc și ne cuprind în îmbrățișări din ce în ce mai violente sau doar confuze întunericul veșnic și frigul din el nu mai e deja duminică în noi

(jurnal într-o doară /scris în fiecare seară) într-o noapte cineva mi-a lipit pe ochiul stâng o folie roz e drept că nu prea mai pot să deschid ochiul dar asta încă nu mă deranjează deloc în fața spitalului municipal au răsărit peste noapte câteva cruci de lemn cioplite cu barda și vopsite strident doi doctori şi o asistentă îmbrăcată într-un halat roz au început să caute pe plajă semințe de îngeri pe care să le sădească printre crucile abia răsărite să le poarte noroc Nichita, nu vrei un câine? uite, l-am dresat să nu mai latre la lună dă doar din coadă cuminte şi udă cu sârg toţi pomii cu…

pe sâni îţi presăram fluturi curcubeu apoi petale parfumate de trandafiri sălbatici şi te sărutam pe tălpi pe glezne pe coapse și pe umeri pe sufletul tău de ziua împăcării pulpele îţi ard a dorință cârlionţi de iarbă crudă ţi se împletesc pe glezne sărutul tău e parcă cu o mie de guri flămânde suferinde şi te cuprind febril cu brațele hămesite tulburate de gând eşti jumătatea mea jumătatea aceea divină din om sunt jumătatea ta de cerc jumătatea de lumină înfășurat cu umbră peste umeri misterios o mie de îngeri au picat din cer toți deodată în iarba pătată cu stropi de întuneric rece și greu te-am tot căutat…

țipă în mine bezmetic noaptea și boala și moartea cu părere de rău mi se rupe în fâșii carnea trădată și oasele se sparg ca lovite de-un călău cu roata întărită cu pinteni de fier cu greu îmi țin urletul și plânsul mândria mea de bărbat călit în dureri îți este milă de mine uneori plângi întristată tăcerea se așterne pe străzile înfundate îmi strâng pumnii scrâșnind până când țâșnește din ei sânge amestecat cu lumină spectacol tragerii cortinei definitiv în mine se aud degrabă și laolaltă trădările și orele lungi asudate în ciudă și peste voința noastră trupul se odihnește pe umăr de furtună s-o facem lată îmi zici…

de un timp mă bântuie pești albi apoi îmi țâșnesc prin ochi și se lovesc de lumină ca de un zid și mor barba mi-e plină de solzi albi și de cioburi mici de lumină mă simt atât de singur abandonat la masa din colț la intrare lângă hidrantul roz și tonomatul care nu mai cântă din când în când mai vine barmanul să-mi aducă altă sticlă și să-mi ia banii: sfârșitul călătoriei în noaptea asta și rece de iarnă alburie sunete aspre se aud dinspre grădină suflă puternic vântul parcă ar viscoli cu bucăți enorme de gheață albăstrită de frig în geamul ferestrelor au înflorit bujori albi cu flori…

1 luna ofilită e iarnă: sfârcul țâței mamei picură cucută 2 puiul de rândunică a învățat să zboare vara a trecut a trecut și oceanul: zbor pustiu 3 plouă în decembrie luna ne cheamă la nunta din maidan: vântul îmi trece prin barbă 4 in orașul îngerilor cerul se vede până și-n ochii sărmanilor: soarele a orbit 5 e lună plină lupii bătrâni nuntesc iarba fiarelor: plânge în hohote toamna târzie 6 în livada bătrână a murit un bătrân: în sufletul meu țipătul mielului alb reînvie 7 cine sunt eu iarnă pustie: melancolia țâșnește dintr-un cârd de ciori o noapte liniștită ascultând ninsori 8 luna ofilită: adolescență târzie și un…

   (mini poeme)       *** bărbatul bătrân și tăcut și pașii lui în iarnă printre nori – frumusețea însingurări       *** omul cu păsări-pădure de-atâta uimire înmugurește toamna – singurătatea aripii în zbor       *** copacul acoperit de toamnă și păsări ruginii se rup din el apoi își iau zborul una câte una       *** umbra dreaptă ca lumina unei lumânări iarnă în iarnă – capăt de drum *** bărbatul din privirea ta înflorește și se face primăvară – un vers și fluturi de aer, plâng înnegurarea       *** livada de pruni iarnă și ger în loc de fulgi cad frunze din cer – vinul e acru       *** lună știrbă…