Petre Ioan Crețu

Pășesc în întuneric ca să mă ascund speriat în spatele lui abia sosit din frică și nu știu de ce vreau să te hrănesc cu fricile mele pe care le rup ca.pe pâine hrănește-te ca și cum e carnea mea îți zic și din spatele întunericului îți cer să-mi povestești cele mai îngrozitoare povești din poveștile îngrozitoare scrise de mine ca brusc să fac din nou să curgă un râu pe ulița mare și apa lui ne spală picioarele. Viața mării este valul, valul păsării este aripa, aripa urii este războiul, războiul vântului este furtuna, furtuna sufletului ești tu, tu ești dintre toate femeile lumii poeta, poeta mării este curcubeul,…

A fist ceva )

Imaginea a fost generată de Enoh (Microsoft Copilot ) De fiecare funie se leagănă câte un copac și nu sunt pruni și nici nu sunt ramuri și nici nu sunt frunze sunt copaci întregi suspendați în dezordine ca gândurile unui ceas stricat  funiile sunt groase răsucite din firimiturile timpului visat și uitat în timp ce o bătrână rupe fâșii dintr-un ziar vechi pe care le flutură cu disperare și nimeni nu înțelege de ce, copacii își lasă rădăcinile să plângă: ce ploaie, strigă copilul din mine! De fiecare funie se leagănă câte un copac și copacii sunt suspendați între cer și somnul meu par gânduri moarte care refuză să deschidă…

Imaginea a fost obținută cu AI Toate geamurile din lumea mea sunt vopsite voit cu întuneric mai mult ca sigur că lumina face mi-ar rău așa cum îmi fac diminețile fără tine – arunc la întâmplare brațele larg să te cuprind ca apoi să te învârtesc până când odată cu noi se vor învârtii și lucrurile care ne înconjoară într-un fel de dans teribil – prunii din cărțile mele vin pășind ușor hipnotic și ne împresoară apoi se opresc și se apleacă împotriva vântului și al frigului să ne fie pază. O umbră s-a ivit brusc la fereastră și nu e îngerul meu și nici îngerul tău și nu e…

Mamă suntem bine să știi chiar dacă ne sufocăm de spaimă și în general nu ne simțim bine chiar este în regulă deși știu că nu ai mai primit de la mine niciun hohot de râs doar lacrimi și priviri stinse soarele încă răsare să știi și chiar strălucește și luna își trece cu grijă umbra peste frunzele de prun în grădină miroase frumos a înflorit liliacul privighetorile și rânduneii încă își mai fac cuib la noi cum îți spuneam suntem bine și nu mai deranjează pe nimeni că a putrezit gardul și că în iarna asta vântul l-a pus la pământ sau că de o vreme casa este bântuită…

Un bătrân mă locuiește de un timp și noapte de noapte îmi poartă în mâini ca pe o pradă inima pustiită are mâinile mânjite cu sângele meu și mâinile lui sunt ca niște crini întorși pe dos și flutură bezmetic fix la ora trei îngerul nopții care poartă în spate în loc de aripi acordeoane cu burduful spart își țipă de fiecare dată liniștea și somnul în timp ce eu nu înțeleg de ce din tot ce mi s-a promis a mai rămas doar o fărâmă de timp în jurul meu poartă viață doar încăpățânarea mugurilor de pruni care dau să plesnească în frunze și flori până și furtuna și-a…

Cu fiecare vis nedormit pierd bucăți din timpul meu și acestea ajung toate în visul din somnul pus în așteptare despre care sunt convins că îl voi dormi cândva, câteodată visele mi se întorc înapoi și asta mă întristează și atunci întunericul strâns în mine se va scurge în fântânile din sat iar prunii abia înfloriți vor fi deja uscați și dând anevoios din muguri se vor înălța în raiul lor iar păsările nopții deodată vor albi nefiresc. Cumva păsările sunt poveștile cărnii mele iar brațele îmi sunt născociri ale pielii a sosit timpul îmi zic și mă așez sub un prun așteptând să mi se reîntoarcă  ultima noapte, Liușka…

O fâșie de cer verde își ia zborul și se pierde printre țipetele păsărilor jumătate albe jumătate negre și se lasă noapte pe sub pleoapele grele peste drumurile săpate cu trudă în cer peste păsările adormite în penele lor în timp ce peștii leneși își opresc zborul și se ascund în orbitele inorogilor morți de unde luminează întunericul apoi privește cum vântul sfârâie cărnurile albe ale caselor cu acoperișurile roz sau țipătul de mamă care-și sfâșie mânjii abia născuți în timp ce rânjetele omului perfect stau lipite de sticla acvariului ca niște abțibilduri colorate apoi sfârșim cu toții în ochiul orbit și rece al nebunului cocoțat pe turla bisericii de…

M-am născut așa cum se nasc oamenii de obicei apoi mi-am trăit viața și soarta sub semnul tristeții pe care la început am purtat-o cu demnitate apoi cu timpul am învățat să o ascund rușinat sub cămașă acum mi-a devenit ca o cocoașă pe care o port din ce în ce mai greu în demersul zilnic să mă ascund uneori încerc chiar să zbor oamenii intră și ies în viețile noastre familiile se schimbă și e greu și e trist și mereu îmi aduc aminte de momentul rar care ni s-a întâmplat și nu trebuie să-ți pară rău că voi pleca viața îți va oferi în continuare multe alte lucruri…

Păsări mari bufnițe albastre rătăcind în somn cu ochi de moarte a trăi acum înseamnă a șopti vechea limbă a copacului lovit de fulger și întâlnit pe drumul spre casă într-o noapte pe când umblam până la oboseală în somnul meu din coșmarul vecinului cu mâna legată la spate și praful era filtrat de plămânii lui ai mei abia de mai respirau și praful se transforma în cenușă argintie cu care regii se spălau pe față în fiecare dimineață după care plecau fiecare la războiul lor fără să crâcnească apoi din cenușa rămasă bunica mea torcea un fir strălucitor și mi-l aducea să mă leg cu el ca să nu…