Valentin Iacob, mercenarul tandreței
Astăzi, prietenul și talentatul poet Valentin Iacob, „poetul de la Stalingrad”, ar fi împlinit 67 de ani, dar a ales să plece fără să spună, ba în decembrie (era internat la spitalul Colțea, dacă nu cumva memoria îmi joacă feste, și nu am avut voie să-l vizitez sau poate nu a vrut el și a ales pandemia ca scuză), ne-am făcut planuri să ne vedem în februarie la o sticlă cu vin, ca să ne părăsească discret într-o zi de sâmbătă pe 15 ianuarie anul acesta, în aceeași zi în care i-a apărut romanul „Planeta-Femeie”, despre care Ioan Holban spune că Valentin a muncit la ea 30 de ani. Ca…
Fotografii mișcate și casa cu brațe deschise
din colțul ei singurătatea îmi rânjește parșiv ca o curvă bătrână e dreptul ei câștigat cu trudă dacă în timpul execuției pe călău îl îneacă plânsul oare ce o mai poate motiva pe victimă? însetat am căutat în mine o picătură de apă și nu am găsit nici pe tine nu te-am găsit și asta doare locuiesc într-o casă cu brațele deschise așteptând zi și noapte să vii dar asta deja știi
S-ar putea să-ți placă și
Casa părintească de pe caisului doi
Luna, fata cu părul înstelat
Gând a nedumerire în roz
Neputința cunoașterii sau doar entuziasm
închipuieşte-ţi că dincolo de corpul nostru de carne și sânge pe care îl scoatem în lume este adevărul absolut dar și toată liniștea din lume poate chiar paradisul pierdut întrebarea care se pune este cum vom putea trece de ceea ce suntem eu, de multe ori plonjez în mine și mă tot afund dar de fiecare dată mă trezesc cu o durere cumplită în suflet mai ales mă dor și picioarele și spatele crunt și nici nu mă mai recunosc o perioadă lungă de timp reiau scufundarea și mă tot afund și mă tot afund până când deodată s-a întâmplat să devin ceva necunoscut mie ceva ca o amintire banală…
Nichita, îngerul meu blond
de prea mult timp nu-ți mai aud râsul… plânsul poate că te-ai pierdut printre inocenții blonzi acolo unde e acum la tine și de unde îți aud tot mai puternic chemarea la nașterea ta un înger a plâns un altul a adus un cub dar pe care avea să ți-l dea ceva mai târziu și pe care mulți au vrut să ți-l ciobească acum știu sigur știam și pe atunci că nimic nu ai iubit mai mult decât poezia poate pe Dora ai iubit-o la fel deși eu cred că mult mult mai mult ai iubit-o și mult mai intens deși asta ţi-a ocupat doar ultima viață dar de care…
Copacul magic
Un drum se deschide și altele În el, pustii, se-ntâlnesc; Lancea soarelui arde coroana – Pe scoarță mușchii lâncezesc. Amurgurile aduc somnul, Cu falduri imense de stele; Nici un nor nu umblă în cer – Nici un vânt nu deapănă frunzele. Rădăcinile aud pământul Clare, neîntrebând, risipite: Jocul somnului strânge viață Demoni și păsări uimite. (Copacul magic – Dimitrie Stelaru din volumul Ora fantastică, 1944)
S-ar putea să-ți placă și
În urma mea porțile cerului s-au închis
Însingurare
Zbor inutil povești despre ochiul meu stâng și o hârtie căprie
Ceasornicarul
Odată-n an, sau chiar mai rar, Îl caut pe ceasornicar. Și nu mi-e drumul în zadar: Lăsați-l – zice – că-l repar. Dar eu demult stau ca pe jar. Zău, nu am timp – grăbit sunt foc. Te rog, repară-mi-l pe loc. El scoate dintr-un galantar O trusă cu instrumentar, Își pune-un fel de ochelar Și meșterește un minut Spunîndu-mi, gata, l-am făcut. Am observat ceva bizar Privindu-l pe ceasornicar: Mă uit la frunte și la dește Și văd că nu îmbătrînește, Iar fiecare rid la el De trei decenii e la fel. Chiar părul astfel grizonat De zeci de ani e neschimbat. Nu pare nici mai cocoșat, Nici dinții…
Lupta lui Iacob cu îngerul sau despre ideea de “tu”
I Ceea ce este mai departe de mine, fiind mai aproape de mine, “tu” se numește. Iată, m-am trezit zbătîndu-mă. Se zbătea în mine “tu” “tu”, pleoapă, te zbăteai, tu, mînă, tu, piciorule, te zbăteai și deși stam întins, alergam de jur-împrejurul numelui meu. Numai numelui meu nu-i spun “tu”; în rest însuși sufletul meu este “tu”, tu, suflete. II “Ai rîs.” Eu am tăgăduit și am zis: “N-am rîs”. Căci mi-a fost frică. Dar el a zis: “Ba da, ai rîs”. Într-adevăr, numele, Sprijinindu-se ca într-un toiag de trupul meu, s-a azvîrlit împotriva lui, cel fără nume cel care este numai trup, împotriva lui “tu”, trupul tuturor numelor, împotriva…
S-ar putea să-ți placă și
Despre tine și o rochie din stambă jumătate roz jumătate albă
Îți făceam disperat cu mâna
Azazel
Zi de vizită și tabloul tulburat
pe holul spitalului a crescut peste noapte un copac zici că este o uzină de făcut praf cu o elice în vârf şi un motor turbat care zbârnăie neîncetat tremură și tușește împroșcând întuneric o, cum mai cresc cimitirele cât munţii până-n înalt iar frica ne roade papucii sub pat femei în fuste și coc se abat la ușa de fier şi nu ştiu de ce nu răzbat până la noi noi cei spânzuraţi de perfuzii să se facă linişte urlă asistenta şefă mai mult bărbat şi se face până când un bolnav ţopăind într-un picior vesel și hoinar porneşte motorul din pom zbâr zbâr vruum vruum zbâr vlam şi…
Firul de praf
Vrea să mă vadă şi nu vine. Apoi îmi promite iar: mâine, pe seară, e cert, aşa va fi. însă ceva o reţine, nu ştiu ce, uneori chiar şi firul de praf. Neprevăzutul îi iese în cale şi, împotriva voinţei, nehotărârea. Apoi, iar de la capăt: vine şi totuşi nu vine. Alteori mă vizitează când eu sunt plecat să o caut, îi simt mirosul pe unde-a trecut. Ne întâlnim pe stradă: „Pune de cafea la orele 3, la orele 3, îmi spune, şi lasă poarta deschisă, voi fi acolo”. Şi iar nu vine. Are ochii mari, depărtaţi, verzi ca smaragdul. „Nu, mă corectează ea, ca Utopia”. întâlnirea noastră-i mentală; din…
Errare humanum est
mie mi s-a spus că moartea vine sigur dintr-o altă lume o lume mult mai bună decât asta în care trăim și unde așa cred nu se prea moare altfel de ce ar mai veni de-atâta amar de vreme ucigătura să ne care de aici până la ei unde ne folosesc ca îngrășământ pentru peluza cu iarba sau la orele de biologie aplicată sau la fabrica de făcut jocuri de table unde suntem transformați în puluri și zaruri se pare că Dumnezeul acelei lumi când și-a început creația a fost mult mai experimentat decât al nostru deși am învățat la școală că numai omul este supus greșelii acum lumea ca…
Petre Ioan Crețu
Să facem viața un Pic mai frumoasă!
