A cumpăra un câine
A venit îngerul și mi-a spus: – Nu vrei să cumperi un câine? Eu nu am fost în stare să-i răspund. Cuvintele pe care i le-aș fi putut striga erau lătrătoare. – Nu vrei să cumperi un câine? m-a întrebat îngerul, ținând în brațe inima mea lătrătoare, dând din stânga ca dintr-o coadă. – Nu vrei să cumperi un câine? m-a întrebat îngerul în timp ce inima mea dădea din sânge ca dintr-o coadă. (A cumpăra un câine de Nichita Stănescu din volumul Belgradul în cinci prieteni publicat în 1971 în Iugoslavia, ediție bilingvă.)
Amantul bătrân și tânăra doamnă – Ion Mureșan
Am văzut roşu în faţa ochilor, un munte roşu la ieşirea din bar, căci era frig şi aerul umed, un dezastru pentru astmatici. Cu cât tuşeam mai tare, ea tot mai tandru mă ţinea de braţ, tandră din cauza frigului. Iar când m-am liniştit, umblam ca un cocostîrc, şi parcă eram cu capul într-un borcan, şi nu prea sigur pe picioare. Aşa înaintam printre băltoace, declamând din Pound, cât ţin minte, cu o mână ridicată în sus, un pic teatral: „Dacă un bărbat ibovnic el poate umbla pe malul scit, nu se va găsi nici un barbar să meargă pînă-ntr-acolo încât să-l vatăme, Cupidon o să-i meargă-nainte cu aprinse făclii…
Scrisoare către un prieten
îți scriu bătrâne de pe Caisului doi poate treci pe la mine să mai vorbim să recităm din poemele tale lângă o sticlă cu vin aici e un altfel de rai e construit chiar de mâinile mele îți voi arăta și cărțile pe care într-un târziu le-am scris așa cum ți-am promis într-o seară de toamnă friguroasă și gri de fapt mi-ai vorbit mereu în somnul meu câteodată îmi subliniai cu degetul de aer versurile proaste alteori aplaudai de multe ori ți-am simțit bătaia pe umăr dar și-acel șoptit dumnezeiesc în gândul meu brava PetreC azi mai mult ca sigur mi-ai fi spus Pic de-ai știi de câte ori mi-am…
Doar despre niște felinare nebune din Amsterdam, primul vis erotic
felinare nebune și roșii cum merg ele ținându-se de mână prin amintirile mele de adolescent și cum mă împiedic de fiecare dată rușinat de pragul înalt sau de cuvântul rostit cu sfială și atât de încet încât nu m-a auzit nimeni, curvă sau femeie de consum ca și cum am fi canibali și le-am consuma la cină după ce le-am ciopârțit bine să nu ne stea în gât o, cum îmi bătea inima în piept ca o locomotivă și cum îmi tremurau picioarele subțiri adolescentine apoi pântecul ei femeiesc și rotund ca o lună plină și cum m-a luat de mână protector sau cum a început să mă dezbrace atât…
Priveghi
zădărnicie și idolatrie e favoarea de a fi poet deloc neîntâmplătoare mai ales mândria noastră de om de a fi mânuitorul cuvântului de care ne lovim se pare în fiecare vis cu umărul cu tâmpla sau cu sufletul mereu primenit cu lacrimi și iubiri visul singura supraputere lăsată omului de Preaînaltul Stăpânul cerului Stăpânul de la palat și noi proscrișii manipulatorii de silabe de ziceri și mângâietoare cuvinte sau dimpotrivă pumnale ucigașe bolborosite ca pe un descântec mie îmi e clar că nu ni se cuvine să stăm de-a dreapta celui din dreapta și la stânga celui din stânga Preafericitule la masa ta de ospăț să închinăm în numele curățeniei…
Perpetua greșeală
oare cine e responsabil cu aruncarea noastră în viață ca oameni, fiindcă cineva trebuie să fie și nu o să înțeleg de ce suntem nepregătiți pentru toate nici măcar să iubim nu știm iar de murit murim cei mai mulți fără stil sau demnitate închidem ochii și ne ducem singuri și ne cufundăm în uitare fără niciun sens nici măcar moartea nu ne-a aparținut vreodată iar cei mai mulți nici măcar până atunci nu am înțeles viața lumina mereu ne-a căzut de sus cu zgomot întunericul ne strivește perfid toată viața ne este o cumplită hărmălaie și nici un cântec nu răzbate până la noi și nici un strop de…
Povestea Anei
Într-o noapte Ana s-a desprins din zidul mănăstirii şi a început să urce muntele Făgăraşului spre Fereastra Zmeilor. Se spunea că acolo este un fel de poartă, unii spun că este o fereastră, de aceea îi spun locului Fereastra Zmeilor. Se mai spune că această poartă poate fi deschisă numai cu Floarea – Reginei, dar nu orice floare, doar floarea care scânteiază în noaptea de Sânziene fix la miezul nopţii şi că este păzită de o ursoaică bătrână, mai bătrână decât muntele, oarbă, surdă şi sură. Dacă reuşeşti să deschizi poarta vei da peste un altar din cobalt, în fapt era ca o pată rotundă, mare cât să-ţi sprijini genunchi…
Fiul risipitor sau neputința de a fi tu însuți
faptul că ne putem înfrigura auzind ciripitul păsărilor sau mai ales cum nu ne mai săturăm privind strălucirea și curățenia duhovnicească a cerului după fiecare ploaie, darul lui Dumnezeu, nu-i așa că îți vine să te iei în serios și să strălucești în trupul tău muritor ca un arhanghel de lumină… de multe ori mă ascund în cuvinte sau mă rătăcesc printre ele ca între pereții casei părintești în zbaterea inutilă și ridicolă de a deveni altceva decât sunt timp risipit Dumnezeu are mâinile ocupate cu creația cea de toate zilele și nu-și mai pieptănă barba stă cu ea zbârlită și mai încâlcită decât lumea însăși și-n ea și-au făcut…
Despre un liliac care zboară la miezul nopții în camera mea
și despre care aproape nu pot să spun nimic și nici nu sunt convins că este vorba despre un liliac poate e doar un început de vis într-un început de somn care pregătește o altă noapte de nesomn și nu mi se pare a fi mult mai spectaculos ca zborul inorogului noapte de noapte în garsoniera ta sau bâzâitul asistentei blonde care plana pe deasupra capetelor noastre în salonul unu de la etajul trei din spital și mereu îmi vin în minte cucii morți de frig în grădina mea în visul din somnul meu nesomn și mi se face de fiecare dată frică poate ar trebui să scriu un poem…
Al treilea poem de luni
e luni ziua când Dumnezeu şi sfântul Petru joacă barbut îmi şopteşte conspirativ îngerul de pe umărul meu stâng – smulg toate icoanele încolţite în mine şi fac un foc înalt pâna la cer