clocoteşte în mine mândria de orb şchiop uite cum se face ea stâlp temelie zideşte-mi pe umeri un corn şi suflă zic îngerului din oala de fier cu mânere de plută cum mi se umflă bobul de orz pe sub coastă în burtă pe sub subsuori trec armate inceste de greieri beţi cu arcuşuri din oase de peşte la televizor despre învăţături apocrife vorbeşte un orb iarba îşi învaţă şi moartea şi coasa ştiai că veşnicia a înflorit în spatele câmpiei în tufişuri iar casele ei sunt catedrale cu ferestre arzând? cumva ne muşcăm buzele până când ne plesneşte sângele în faţă ca şi cum şoarecii berci ne-ar umple de…

câtă uimire este în aburul ce se ridică din câmpie în dimineţile cu rouă eu cel venit din munte în bejenie în genunchi bolborosind rugăciuni de taină şi ploi şi fum prin vene se înalţă ca un glob de lumină lanuri întregi de maci urcă în morile din vis în morile cu lanţ, în morile de vânt se macină iluzii – visul unu: am semănat în neştire hectare întregi de maci să ne înflorim câtă lumină se tot îngroapă la rădăcina firului de grâu şi cum urcă ea în spic până se face pâine bobul de aur rotund ce şoaptă aburindă hrană pentru îngeri şi duhul din lumină se răsturnau…

cum mureau gutuile la fereastra mea din adânc îmi ţâşnea un ţipăt mut ca o fiară şi mă frângeam şi mă pierdeam şi mă uitam /într-o lume nebună căci timpul te roteşte cu rost şi slavă, câmpia mea venită din ţara luminii, din ţara lui soare răsare şi te împrumuţi la nesfârşit stării de floare iar dorul tău nu doare doar te moare /câmpie din inima mea împleteam broboanele de lumină în fulgerări divine pe sub duzii pitici pe sub prunii arşi în apus de soare aruncam cu îngeri după cuci să plouă în livadă ţigancă rudă /ieşi de ne rugă /roua ne udă /câmpia din noi cum alergam pe…