Poezie
Tot mai rar nopțile mele
în care tot mai rar nopțile mele sunt fulgerate de trupuri fierbinți de femei de fapt nopțile îmi sunt triste tot mai pline de dureri oasele mele se tânguie ca o orgă cu tuburile sparte cântând imnuri roții de lemn și nu mă mai înalță acum suferința ca pe Isus doar mă afundă în mine ca într-un sicriu de plumb te-ai uitat într-o noapte la mine adormită în pat erai beată și aveai cămașa de noapte ridicată până peste cap ți se vedea părul pubian cum înflorea cu gândul la rai adevărul e că sexul cu tine mereu a fost bun ca un zbor libelulă ca o lumină nebună plină…
Mireasă albă
mireasă nenuntită și albă ca în povești de ce te-ai ascuns de ce nu-mi mai ești? vezi tu aici toți pereții sunt din sticlă nimic nu pot să ascund vei vedea vei vedea și alte mirese cum plâng cum cântă nu le lua în seamă ele sunt doar încercări nereușite să te imaginez să știu cum arăți amintirea ce-mi vei fi se va mistui greu în miresmele iernii tu doar trebuie să mă ții de mână strâns oricum drumurile sunt închise și nimeni nu va mai putea să mi te fure vom râde amândoi de timpul ce nu ne va mai stinge
Om fără soartă
parcă a fost un dat să rătăcesc fără rost ca și cum aș fi purtat de subsuori dintr-un destin în alt destin dintr-o stare în altă stare dar mai ales din eșec în alt eșec niciodată ajuns până la capăt niciodată împlinit mereu nefericit dar de fiecare dată plin de speranță într-un nou început care se va dovedi și el o altă încercare dureroasă de un timp, în fiecare an sunt prins în pântecul iernii ca într-un cocon – e purgatoriul meu îmi voi lua inima în dinți și voi bate la ușa secretă ascunsă în carnea și în sufletul meu la naștere de mama și voi zbura zbura prin…
Gnoză
poate îmi scrii și mie un poem, îți zic ceva ca o sămânță pe care să o sădești în mine pios și din care să răsară ziua de joi altfel riscăm să rămână din noi doar cenușă mai degrabă îți cânt la pian îmi zici și tu să bați darabana pe o tinichea până când i se va umfla o gâlmă haioasă în gât apoi să îți aprinzi o țigară și să tragi cu nesaț fum după fum sufletul tău este o casă fără ferestre în care cineva mă silește să dorm și unde nu vine nimeni să-mi bată în perete așa că îl întorc cu grijă ori de câte…
Mic poem de intenție
eu nu sunt poetul nefericirii în schimb mă declar cel mai trist dintre ei
Natură moartă cu o muşcată roşie sub un soare albastru
clocoteşte în mine mândria de orb şchiop uite cum se face ea stâlp temelie zideşte-mi pe umeri un corn şi suflă zic îngerului din oala de fier cu mânere de plută cum mi se umflă bobul de orz pe sub coastă în burtă pe sub subsuori trec armate inceste de greieri beţi cu arcuşuri din oase de peşte la televizor despre învăţături apocrife vorbeşte un orb iarba îşi învaţă şi moartea şi coasa ştiai că veşnicia a înflorit în spatele câmpiei în tufişuri iar casele ei sunt catedrale cu ferestre arzând? cumva ne muşcăm buzele până când ne plesneşte sângele în faţă ca şi cum şoarecii berci ne-ar umple de…
Câmpia făgăduită, vise
câtă uimire este în aburul ce se ridică din câmpie în dimineţile cu rouă eu cel venit din munte în bejenie în genunchi bolborosind rugăciuni de taină şi ploi şi fum prin vene se înalţă ca un glob de lumină lanuri întregi de maci urcă în morile din vis în morile cu lanţ, în morile de vânt se macină iluzii – visul unu: am semănat în neştire hectare întregi de maci să ne înflorim câtă lumină se tot îngroapă la rădăcina firului de grâu şi cum urcă ea în spic până se face pâine bobul de aur rotund ce şoaptă aburindă hrană pentru îngeri şi duhul din lumină se răsturnau…
Cum zbura pe stradă un rinocer
de inspirație postmodernistă, mai puțin tristă înainte de roată a fost câine a trăit s-a gudurat a lătrat și a mușcat ca un adevărat patruped a mers cu coada în vânt fudul cum nu a mai fost nimeni până într-o zi când a vrut să muște o roată de la o super mașină pe deasupra străzii zbura nu știu de unde un rinocer avea o eșarfă albă și pantofi sport iar vântul se lovea monoton de bătrânele porți s-a trezit dis-de-dimineață trist și mahmur roată la o roabă plină de zgură puțin cam descentrată murdară de moloz și nu știu de ce avea o poftă nebună să muște de cur…
Câmpia din inima mea
cum mureau gutuile la fereastra mea din adânc îmi ţâşnea un ţipăt mut ca o fiară şi mă frângeam şi mă pierdeam şi mă uitam /într-o lume nebună căci timpul te roteşte cu rost şi slavă, câmpia mea venită din ţara luminii, din ţara lui soare răsare şi te împrumuţi la nesfârşit stării de floare iar dorul tău nu doare doar te moare /câmpie din inima mea împleteam broboanele de lumină în fulgerări divine pe sub duzii pitici pe sub prunii arşi în apus de soare aruncam cu îngeri după cuci să plouă în livadă ţigancă rudă /ieşi de ne rugă /roua ne udă /câmpia din noi cum alergam pe…
Poeme apărute în revista Viața românească
Mulțumesc pe această cale redacției revistei Viața Românească, pentru bunăvoința da a-mi publica două poeme.Îi mulțumesc în special domnului Nicolae Prelipceanu, redactorul șef al acestei prestigioase revistă care m-a încurajat și publicat. Poemele le puteți citi aici!
S-ar putea să-ți placă și
Len Pennie, Donna Ashworth, Nikita Gill, Hollie McNish
Azi, critica literară a devenit un act administrativ și la ei, nu numai la noi!
cocoss
Cocoșul a cântat spre apus
images
Unde au vrut să dea și unde a crăpat sau prostia unora e de noaptea minții, o noapte lungă și mai întunecată decât o gaură neagră!
