îmi este din ce în ce mai greu să mă desprind așa că mă prind de un gând şi trag de mâner până când se face iar noapte sau până când se face doar dimineață în neliniștea și lumea mea de cum se crapă de ziuă deschizi uşa de la intrare să intre aerul rece până la urmă intră și poştaşul dar asta este o altă poveste între timp încerc să-ți scriu o poezie sau măcar un vers un vers cu literele tremurânde curgându-ți peste ochi peste pleoape peste mâinile aripi ca în restul zilei să fiu prins într-o continuă uimire cu mâna pe clanță o, ce viață… ce viață!…

în tine spaima de nuntire laolaltă cu nevoia de singurătate stau cuminți şi stinghere ţinându-se de mână ca două orfeline chircite sub candela învierii ca şi cum luna a picat grea c-un fante de ghindă în timp ce mie dimineţile îmi sunt murdare prelinse din rana nopţii praf de rodie azvârlit într-o doară peste seminţele de cânepă crudă și iar in patul meu de spital unde mă simt ca într-un cocon ca într-un hamac prins între două cute înnegrite de timp și germenul fricii îşi face iar loc printre coaste şi încolţeşte în ochi apoi răsare acolo ca un corn rugos de inorog ca un ţurţure prins între sânii tăi…

unde chemarea sângelui viscolește zăpezi teribile în trupurile noaste revoltate și obosite de trudă dar privește și cum îți sfâșie plânsul uf, mereu dar mereu și cu multă durere îmi va fi dor de tine și primăvara asta e sigur nu o să mai vină ca niște felinare de aer tremură carnea în răni tremură și viermii colcăie în sânge luna și frig se face întruna și fără rost focul nostru înghețat păstrat în amintire și casele uite, casele cum se revoltă în zborul lor ca niște aeroplane și cum huruie de zor din acoperișuri se mai aud în noi și cântece și suspine orații de nuntă cântate de un…

câte degete tăiate și uitate la tine în soartă câte gânduri perverse la tine în poală câte aripi de sânge înnodate și lipite de fereastră apoi focul focul care-mi arde pieptul un murmur de stele se aude de sub tălpi iartă-mi iubito gândul și cum îmi răscolește el visul și îmi fulgeră ochiul orb tot mai mult în întuneric trupul meu apoi oasele lui își dezbracă carnea și se albăstresc ca apoi tu mă călătorești până mă împodobesc în cele din urmă ca un pom de Crăciun flutur mâna și mă afund în liniștea morții deși uite cât de frumos îți desenez sărutul meu pe tâmplă și tu cum înflorești…

îți voi ascunde în ochi un trandafir sălbatic ca spinii lui să-ți sfâșie privirea atât cât să-ți amintească că nu-i iubire fără durere că nu e nici moarte fără sărutul de adio și că ne pierdem mereu mereu și sublim în nimicuri iar mie mi s-ar topi aripile în somn și aerul din piept mi s-ar topi și el oasele mele sângele meu carnea toate doar durere o durere continuă și rea tu ești dans nemișcat o statuie trupul tău gol și miroase dumnezeiesc a iarbă crudă a iasomie udă a smirnă și tămâie brațele tale sunt bântuite de umbre sărutul tău un pahar cu vin șoldul îți e rotund…

ai venit într-o noapte pe furiș și mi-ai frânt zborul de fluture apoi m-ai închis într-o cușcă de lemn ți-ai adus un fotoliu și în fiecare dimineață îi schimbai locul încercând să vezi lucrurile și din alte perspective până într-o noapte când a venit un înger și m-a scos din cușcă dar în loc să fug te-am furat din somn și te-am ascuns în păsări în păsări cu aripi mari ca niște fâșii de cer și lumină să nu poată s-ajungă niciun străin la tine acum dormim fiecare în somnul celuilalt și încercăm să visăm mereu același vis tu femeie ascunsă în pasări eu doar prizonierul tău amândoi rătăciți în…