cu timpul văd cum din mine rămâne doar privirea ațintită în zare și asta doare privirea pe care a nins deja și în care s-a făcut iar întuneric uf, prelungirea ochiului în teribila lui singurătate mecanica și mersul nefiresc al lucrurilor prin lume hălăduire de pe când ochiul abia s-a deschis cineva îmi tot vorbea despre speranță fără să știe măcar cât de cumplit doare visul mai ales ca o moarte ca o moarte care se prelungește la nesfârșit apoi uimirea uimirea și renunțarea și refuzul de a te da învins și ce să fac, să plâng ca un nătâng pe umărul lui Dumnezeu? mulțumesc dar nu între timp tu…

ruga să-ți fie blestem blestem rostogolit aripă neterminată mai ales abia un crâmpei de fântână să ai în suflet și-o tristețe înfiptă în ochi în ochiul tău drept și căprui nu mai căuta versuri frumoase în biblioteci mai bine uită-te-n oglindă o, tu poezie nescrisă, tu gândul meu pervers! și deja nu-mi mai pasă nu-mi mai pasă deloc continui să înfig cu îndârjire tije de crini ofiliți în visele tale încă nedormite în visele tale din alte vise și fără să ne dăm seama atâta timp am irosit amândoi indecent şi atâta ură chinuită am strâns ca proștii în noi încât peste viețile noastre s-a așternut nedumerirea și liniștea multă,…

am construit în noapte un pod din lacrimi lacrimi grele exact între sânii tăi și nu știu de ce îmi este frică să pășesc pe el întind piciorul vreau să fac un pas e chiar primul meu pas dar mi se face teamă că aș putea să te pierd călcând greșit exact peste ce te doare și nu mai pășesc și cade și cerul și plutesc în noi lumânări stinse încerc s-o iau cumva de la capăt și fac iar primul pas uf, raiul meu e deja iad ard stelele pe cer ca niște candele întoarse vin copiii și-aruncă în ele cu bulgări de zăpadă apoi vin și feciorii din…

privim amândoi cum ni se sfărâmă pașii se sfărâmă și umbra și drumul e greșit și nu mai știm ce suntem, ce am fost ce să facem sau cum mai e vremea în noi ne uităm uimiți cum ni se destramă timpul, viața amintirile mai ales și cum sunt purtate ele, amintirile aiurea de vânt sau cum fug cucii purtând sub aripi gândurile noastre dar și sărutul și îmbrățișarea începută în metrou când ne-am cunoscut uf, privește cum le duce până dincolo de zid de noi tu zici că e prea târziu eu spun că abia acum e vremea pentru un nou început pentru a ne bea vinul din același…

ne căutăm de-o viață și când ne-am găsit ne-ai ratat așa cum vei rata iar și iar cu o încrâncenare sinucigașă e rostul tău și soartă și de fiecare dată cu cât mă apropii de tine cu atât mai mult te îndepărtezi și piatră te faci și gheață parcă am fi două șine paralele de cale ferată menite să nu se întâlnească în nicio viață sau poate a fost pentru tine un simplu joc o bătaie tremurată de pleoape sau poate ți-a fost doar teamă să nu te rănești așa cum ai mai pățit-o deja teama de acel împreună prost înțeles de unii sau alții dar și de tine mai…

Ceramică Iulia Nicolau – Crețu                                       adevărat e că mâinile mele au încetat să mai mângâie adevărat e că ochii mei cândva flămânzi de lumină s-au întunecat brusc adevărat e că gândul meu nu îmi mai este prieten adevărat e că visul în somn nu mă mai cuprinde adevărat e că nimic nu mai contează adevărat e adevărat e că am murit deja și tu nu mă mai cauți și nici măcar nu știi că m-au părăsit până și cucii din gând și umbra și somnul m-a părăsit și te-aștept pe caisului doi…

de câte ori se însera în dormitor cuvintele țâșneau din pereți și se loveau violent de urechi apoi pocneau iar tu tresăreai brusc și te retrăgeai speriată sub gene și ca să te liniștești îți mângâiam ușor ușor sânii sânii tăi ocrotiți de lege din exces de zel cineva de la ministerul nopții i-a declarat monument ai naturii și de-atunci îi privesc cu respect și teamă mai mult pe furiș și de fiecare dată sângele se răzvrătește în mine fără folos între timp mi-am făcut o crescătorie de fluturi sub piele și în fiecare dimineață mă crestez în palmă și-i las să-și ia zborul o, sânii tăi grandioși pe care…

deasupra cerului e orașul l-am tot împins în sus până a tușit iar deasupra orașului nu este nimic chiar nimic nimic nici ploi nici smog nici pinguini din când în când ca din senin se înalță în cerul de sub noi tristeți uneori și fluturi cenușii sau verzi decupați albastru de-un băiețel din fostele balcoane pierdute cândva la zaruri de edilul șef sau din resturile de cer existența noastră poate bucățile de oraș și lacrimile vărsate la moartea violentă a ultimului poet