Category Archives: Poezie

când mâinile îmi devin
grele ca plumbul
adevărate ancore de fier
iar unghiile se înfig în viață
cu speranță
cu frică
și apoi se smulg
din umeri cu groază și urlet

cineva mi-a zis
că sunt dependent de femeie
de femeia hărăzită
de ursitoare zglobii
și care se furișează pe sub piele
ca un șarpe biblic

păcat că abia acum
te-am întâlnit când deja
mâinile … (Citește mai departe)

pe mine Dumnezeu m-a născut
dintr-o aripă de cuc şi o coastă de zeu
la marginea drumului
orb desculţ
unde câini hămesiţi alergau
umbre de pruni
sau corăbii de fum
sub un umăr de vânt

delirul frumuseţii paradisul bolnav
paradisul pierdut
şi eu bolborosind ruga dintâi
iartă-mă zic
tălpile mi se fac tot una cu drumul
cu praful cu urma
cu pântecul mumei

încovoiat sub … (Citește mai departe)

vine o vreme când poeții
devin umbre
devin amintiri
umplute cu stihuri
cu rime zglobii
parcă sunt niște
acordeoane imense
cu stil și buric
și caii lor demult au orbit

multiplicatori de vise ciudate acolo și ei

eu cred că multora dintre poezii
le lipsește bărbăția
și din cauza asta versurile băltesc
până devin
apă de ploaie
ca și cum poeziile
mustind de talent
s-ar … (Citește mai departe)

abia aștepți să se facă lumină
așa că deschizi repede fereastra
şi camera s-a umplut imediat
de frunze roți și tină

pentru că tot nu am ce face
mă joc cu degetele umede pe fruntea ta,
fac cercuri din ce în ce mai mici
și mai adânci
până nu mi se mai vede unghia

pe trotuar e un șarpe cobra
și-o cheie franceză
rânjind la … (Citește mai departe)

(mic discurs parşiv despre metempsihoză şi nelinişti)

în visul meu
roțile camioanelor kaki
devorau asfaltul ca niște șobolani
cu dinți de oțel
mă ridicam de sub blocuri
cu mâinile fremătând febril a libertate
şi înfloream de fiecare dată
când atingeam cu ochii cerul aflat la prepubertate
tu îmi spuneai că visezi la fel
doar camioanele aveau altă culoare
la tine erau roz

cineva misterios îmi … (Citește mai departe)

răpăiau gloanțele pe acoperiș rap-rap
și lăcrimau fără rost țiglele sparte
cică în stradă ploua cu libertate
nici vorbă
doar simulatoarele de moarte
înfiorau în întuneric reci șoapte șoapte

trei elicoptere aruncau cu răvașe
în dunăre la ostrov
bâldâbâc strigau peștii în cor
atunci am înțeles că poate
e nevoie de mine
sau doar de încă un mort
pe lista citită pe post
– mureau … (Citește mai departe)

mai mult ca sigur orașul ăsta presimte ceva
și-a închis porțile și-a oprit fumul
a dat drumul la câini
și s-a făcut târziu a noapte
autobuzele deja dormeau obosite în autogara
de lângă fabrica veche de betoane
iar gândacii cu crestele de un roșu banal
se ridicau plini de ciment din gurile știrbe de canal

acum nimeni nu mai are curajul să miște
să respire … (Citește mai departe)

ce vuiet și câtă teroare vine din munți
se aud scrâșnete de roți
dinspre duzi
apoi apar limuzinele verzi în dungi
cu uși batante și părul bălai
e atâta hărmălaie în alai
încât treci strada doar ca s-o treci
și un zâmbet îți zboară discret
pe la subsuoara în alb violet

există în tine săpată adânc
o furie ce clocotește îndelung
o fărâmă de aripă … (Citește mai departe)

eu îți spuneam că am prins duhul drumului
era undeva în câmpie călărea vântul
și că l-am legat de borne cu ațe și șnururi
și te poți rostogoli în voie
poți să te dai toată ziua de-a dura
roată chinuită de vulcanizatori
cu acupunctura
roată rămasă borțoasă după un viol
făcut de un logoped frivol
cu bască cu bretele chef și mustață

cineva ți-a suspendat … (Citește mai departe)

să te lovești bezmetic ca fluturii de lună
fără niciun scop prinși în efectul de pendulă
ca insectele din capcana luminii de bec
viața noastră avea un singur anotimp
și o singură noapte și nimeni nu știa de ce
apoi ne-am plictisit să mai întrebăm
așa că ne turnam vin în borcane de sticlă
și povesteam
ce am fi vrut să ni se fi întâmplat… (Citește mai departe)