• Poemele săptămânii uitate,  Poezie

    spleen

    sau fluturarea mâinii înainte de a mă sinucide durerea îmi fulgera oasele cu ger și ele erau ca de sticlă pe care dacă le-ai fi lovit cu un sărut s-ar fi făcut fărâme nici nu ştiu cine și mai ales de ce mi-a ucis prietenii îngenuncherea nici nu mai ştiu câte candele au stins îngerii orfani mântuiţi de candoarea mâinii tale stângi urletul lupilor sfâşia pe furiş întunericul nopții rănile din talpă le-am învelit cu lumină îţi mai aminteşti câte vieţi am petrecut? ne aruncam de pe stabilopozi cu capul înainte parcă eram fantasme ciudate prelinse în cer îţi aminteşti cum ne resetam de fiecare dată când când ne rătăceam…

  • Poemele săptămânii uitate,  Poezie

    spații înguste

    dacă mă uit mai bine în urmă până şi umbra m-a părăsit și peste mine se lasă noaptea și o spaimă năucă din lumânarea stinsă se prelinge întunericul și ploaia mă plouă tăcut în orbita ochiului stă la pândă uitarea în care lacrimile au săpat șanțuri adânci am înțeles târziu că nu e bine să port în mine toate iubirile de-a valma cu biserica construită cu fața în sus unde icoanele atârnă ca niște limbi de clopot eu rătăcind în spatele oglinzii c-un aer boem cu legitimația de poet în mână și un felinar obez în timp ce digul de piatră urcă la cer c-un uruit de fiare și oase…

  • Poemele săptămânii uitate,  Poezie

    să murim într-o tandră uimire

    la noapte am să visez cum voi zbura pe deasupra oraşului aripile îmi vor fi mari şi puternice de zeu tânăr mă voi opri la fereastra ta şi mă vei întreba dacă zbor eu îţi voi răspunde că nu nu zbor doar visez nu ar trebui să-ţi fie teamă uneori mi se întâmplă să mor moartea aceea dintre singurătăți poate singurătatea mea şi singurătatea ta ţinându-se de mână şi unde muzica nu se cântă ci doar se aude curgând poate urma unui suflet / poate umbra unui dor / lunecă încetișor… de un timp umbra şovăie să mă mai urmeze cumva e gata să găsească pe altcineva tu mă chemai…

  • Poemele săptămânii uitate,  Poezie

    să mori inutil

    pentru Dumnezeu mereu am fost un spin în călcâi ce rană duioasă ca un imn de câte ori ne întâlneam i se umezea aerul din nimb cred că nici el nu ştia ce e cu mine pentru ce m-a născut strângea din dinţi şi mergea mai departe şchiopătând dumnezeiește cum aș putea să mă simt în pântecul morții să-ți spun că e bine? e bine atunci doar că tot singur sunt nici nu mai știu de ce am murit de unde-am avut atâta entuziasm la început rătăcesc între zidurile de aer până obosesc cineva îmi tot spune că e bine aici în cer și mă uit și mă pier cu…

  • Poemele săptămânii uitate,  Poezie

    s-a făcut dintr-odată întuneric

    miroseai goală a ploaie a iarbă crudă strivită sub umbră uscată sub lună tramvaiul roşu îți străbătea ochiul oblic și căprui prin pieţe de aer tarabe de sânge în oraşul bolnav felinare fecunde și între noi doar pleoapa ca un scut scânteiază putregaiul prevestitor de ciumă tot bat clopotele de gheaţă şi toaca de lemn câmpia urlă nebună nebună să nu alergi pe mirişti îți vor sângera călcâiele plăsmuire divină te înalţă mai bine şi te pierde în lumină cu vântul în suflet cu iarna de mână acolo în adânc în întuneric e taină se auzeau doar ochii păsărilor plesnind cu zgomot și teamă cad bombe cât casa în lacul…

  • Poemele săptămânii uitate,  Poezie

    poveste tulburată

    îţi mai aduci aminte? îţi spuneam că nu e vis că existăm deodată ne însufleţeam două aripi de foc lovindu-ne de tâmpla cerului ca de un zid în lumea sfârşită totul ne era permis cu noi se începe cu noi sfârşim suntem exact ceea ce ştim ce vrem ce iubim ce murim şi unde zeii au pierit de mult ucişi striviţi cu nepăsare în timpul lor în somnul nostru cineva îmi spunea că femeile singure râd noaptea în somn în hohote scrâşnit bărbăţii singuri devin lumânări resemnaţi tulburi neîmpliniţi pe umeri au cerul în suflet moartea şi miros a frig acum despre noi nu se mai aude nimic ne-am uitat…

  • Câmpia în genunchi,  Poezie

    Asistenta cu sâni din cauciuc

    silabe de sânge vibrând în vremelnicia celulelor maligne suntem oameni fără trup cumva ni se face rău de atâta frig și întuneric cu privirea lipită de geamul murdar spre răsărit în salonul unu etajul trei în apele verde închis ale mării tu pluteşti bezmetic și te lovești de valuri parcă ești o corabie eșuată o fantomă în stabilopozi trosneşte betonul pescăruşii desenează pe cer o dimineaţă mai slută decât moartea o asistentă m-a luat pe după umeri apoi în brațe cu putere şi m-a aşezat într-un cărucior să mergem îmi zice să mergem zic în camera cu pereţii de plumb unde asistenta cu sâni de cauciuc se roagă în genunchi…

  • Câmpia în genunchi,  Poezie

    Plouă în cer

    în satul meu casele au ferestrele topite de lună uliţele sunt cotropite de câmpia aspră de secetă şi jale în vişini cucii cu căşti de oţel, pitit sub umbra zilei eu nici nu am curajul să privesc în mine și ce să văd? așa că stau cu privirea trează și ea se subțiază continuu de mi-aş potoli plânsul poate aş dormi somnul promis putregaiul din tâmplă, plânsoarea, grâul arzând, în mine creşte bobul adânc treci pe deasupra miriştilor cu pulpele sfârtecate de maci din răni curg lacrimi în urmă-ţi părul smuls încolăcit pe araci cresc flăcări din ţărână în colb se împletesc blesteme îţi sărutam genunchii hohotind cuprins de remușcare…

  • Câmpia în genunchi,  Poezie

    Sunt gând pitit

    plesneşte în mine neputinţa a duh lovit de aripi bete mă înfăşori în frunze şi mă ascunzi de umbre apoi îngropi în mine crinii, fragile frunţi căzute, dorul simt cum mă doare cerul şi iarba nopţii şi tot ce-l împresoară sunt gând sterp de lună pitit în lăstăriş Nu pot să cred, te uită… zbor, zbor invers, mă afund. Zâna fulgerată de umbrele păgâne cu ochii doi ciorchini de vină pură eu vedeam câmpia şi oamenii cum mor cu degetele arse de focul încleştării eu tot purtam la subsuoară grâul şi vinul şi-un greiere picul de rouă ne frige în tâmpla de câmpie şi cucii nori în stoluri se adună…

  • Poezie

    Poate că nu

    poate că moartea nu e moarte e doar un timp ferecat poate într-un cer uitat poate într-o novă stingheră și-n câmpul meu sunt cruci și cuci în duzi și plouă în crug și plouă în noi, năprasnic nor lângă nor piatră lângă piatră o câmpie sufletul meu într-o altă câmpie la margine de lumii stă țăranul orb învelit cu rouă şi ţărână străveziu ca o nălucă el e lacrima grea a Geei calul de ham vândut în obor dă-ţi frunzele jos toamnă şi urcă-te în pom şi toate acestea se opresc atunci când creşte de sub pruni câmpia cumva ne potrivim degetele în fiecare dimineaţă de luni degetul mic la…