Casa părintească de pe caisului doi
îi simt prezența mamei prin casă din ce în ce mai des parcă-i și văd trupul lăptos ca de ceață cum se prelinge lin prin încăperi îi zic sărut-mâna când cred c-o întâlnesc nu mi-a răspuns niciodată în schimb din când în când îi aud oftatul cum se lovește de pereți apoi cum îmi zdruncină ochiul și lumina pâlpâită de bec și se face brusc frig iar icoana cusută de mână de mama cu acul se aprinde și arde cu flăcări verzi
Hidrantul acoperit cu hârtie roz și-o halbă cu bere
întuneric scrum bere și eu decupând cu arătătorul siluete de femeie din nimbusul cețos al încăperii fumul țigării și toate femeile îmi ieșeau reci și străine boite pe față cu verde și gri îmi opresc degetul brusc și mă ridic fac semn chelnerului și zic o vodcă băiete și-o halbă cu bere neagră să fie o, cum mai viermuiau printre mese femeile din fum de țigară și cum se roteau acum în jurul meu așa cum mi-au ieșit reci și străine negre să fie se auzea o voce parcă din mine și să aibă guler spumos și mustăți și barbă și față cumva plictisit plimbam cu mintea lucruri stupide cârduri…
Împrăștiere cuvinte albe apoi ninsori cu păsări triste
nu-i crede frunzei scrie-i morții de rece de roșu de verde brațele lungi pârghii și sânii neîncepuți spectacolul lumii cuvinte triste cuvinte de prisos vin copii cu lămpașe și-mi alungă nopțile și-mi alungă spaimele și-mi alungă orbul și-mi alungă golul din ochi și din priviri și întuneric și lumină și păsări mari au început să ningă alb la mine pe uliță în nopțile vii de când mă știu îmi cheltuiesc timpul fără măsură dar și plânsul și dorul și mă risipesc fără de măsură și de fiecare dată în așteptatele cuvinte care oricum nu mai vin ca apoi să respir rar și să fac pauze tot mai lungi rezemat de…
Controversă
cum îți spuneam mai tot timpul îngerii mi-au râs în nas s-au urinat din înaltul lor peste ochii mei abia luminați mai bine deschide-mi fereastra care dă la cer să-mi închipui că zbor înalt cât mai înalt spre stele la fel de înalt dar spre nicăieri altfel îmi petreceam mai tot timpul recitând poemul lui Dinescu „Mic descântec pentru femeia mâncată de ploaie” sau poezii de-ale lui Bukowski bolovănoase frivole și mult prea amare până reușeam să uit că îmi este sete că-mi e foame și că mai exist și așa neîndemânatic cum sunt ca un firicel de veșnicie ascuns într-o cută de timp ca și cum propria-mi umbră ar…
Rostogoliri
în ochii tăi femeie ca la oricare femeie se simte prezența îngerului dar și prezența a altceva a altcuiva că doar ești zămislită dintr-o coastă a lui Adam creat la rândul lui după chipul și asemănarea lui Dumnezeu uf, tu femeie femeie hărăzită să ai vlăstare hărăzită și tu și Satan cineva mi-a spus că în inima ta în formă de frunze e o amprentă divină și o copită de drac ştiam şi eu doar ce locuisem acolo le țineai undeva într-un colţ sub ele mai erau câteva fire de busuioc și o lacrimă mare fruntea ta pierdută fruntea ta umedă și cruntă e parte a misterului ca şi cum…
Despre azilul prunilor treziți din moarte ca din somn
sau joaca de-a Dumnezeu sau azilul prunilor șchiopi și cu gușă sub scoarța aspră aspră și alburie asemănătoare cu scoarța de nuc cu cele două colțuri ale gurii prelingându-se încet pe sub ramuri așa cum se scurg ochii în plâns apoi jucăm un joc un joc infantil de copii cine reușește să nu numească cele mai multe lucruri dintre acelea care ne înconjoară și ne întoarcem apoi iar la pruni de data aceasta încercăm să le înghesuim rădăcinile în cer și apoi să le facem aripi de fier de fier și de vânt și ei să ni se pare a fi zei imenși drepți și înalți până la cer doar…
Un serial inedit despre Freddie Mercury așa cum nu s-a mai scris încă în presa noastră
Ziarul Newspeak a început un serial amplu și inedit despre viața și opera legendarului artist rock, Freddie Mercury . Vor fi dezvăluite multe întâmplări inedite ale liderului trupei Queen. Dacă sunteți interesați accesați link-ul de mai de jos. The King of Queen: despre despre viața plină de har și inspirație dar și de excese și drame a lui Freddie Mercury (I)
Balada roților cu breton
prin orașul meu mergeau la braț trei roți de rezervă Bridgestone purtau pantofi cu toc și aveau breton plus două prezoane rebele când li se făceau dor se așezau cuminți în brațele mele patul scârțâia groaznic, și trupul mă durea în ochi îmi creșteau priviri firave abia de mai pâlpâiam la geam ceva mai târziu am aflat că ochii sunt ferestrele cerului prin care ne aruncam ca în brațele miresei ori de câte ori venea asfințitul la noi în salon am mai aflat și cum se îngropau copacii la noi în sat băgau sătenii copac în copac apoi zece câte zece în alt copac până rămânea un singur copac căruia…
Nemilostivire
vine străinul și-ți ridică sub coaste o casă îți simți dintr-odată sufletul greu cum îți cade în oase apoi cum te cuprinde zidul și-auzi și urletul câinelui mitic cu trei capete și o năpastă ca și fâlfâitul morții pe deasupra capetelor inorogilor orbi din livada noastră peste tine mai zboară și-o veche ambulanță cu girofar și faruri de ceață apoi străinul pleacă însoțit de hoarda de îngeri îmbrăcați cu armuri din răchită și cuțite lungi purtate la brâu și iar rămân singur cel puțin încă o viață cu ochii tulburi murdari de cuvinte – uite, cum îți curg din privire literele neîmplinite și nimeni nu mă strigă de multe ori…
Străinul
pe când eram copil într-o noapte un străin ne-a bătut în poartă era toamnă abia împlinisem patru ani ai mei i-au dat să mănânce ceva pâine cu brânză și o ceapă apoi l-au culcat cu mine în pat în camera mea mică și cu tavanul lăsat nu aveam lampă doar o candelă era aprinsă mereu și privită de afară ți se părea că fereastra era în flăcări și umbre lungi dănțuiau de zor în dudul din fața casei lângă fântână la geam parcă a spaimă câinele a început să urle sfâșietor la lună cum nu a mai urlat vreodată toată noaptea nu am dormit îi priveam somnul străinului cum zgâlțâia…