Poezie
Doar despre niște felinare nebune din Amsterdam, primul vis erotic
felinare nebune și roșii cum merg ele ținându-se de mână prin amintirile mele de adolescent și cum mă împiedic de fiecare dată rușinat de pragul înalt sau de cuvântul rostit cu sfială și atât de încet încât nu m-a auzit nimeni, curvă sau femeie de consum ca și cum am fi canibali și le-am consuma la cină după ce le-am ciopârțit bine să nu ne stea în gât o, cum îmi bătea inima în piept ca o locomotivă și cum îmi tremurau picioarele subțiri adolescentine apoi pântecul ei femeiesc și rotund ca o lună plină și cum m-a luat de mână protector sau cum a început să mă dezbrace atât…
Priveghi
zădărnicie și idolatrie e favoarea de a fi poet deloc neîntâmplătoare mai ales mândria noastră de om de a fi mânuitorul cuvântului de care ne lovim se pare în fiecare vis cu umărul cu tâmpla sau cu sufletul mereu primenit cu lacrimi și iubiri visul singura supraputere lăsată omului de Preaînaltul Stăpânul cerului Stăpânul de la palat și noi proscrișii manipulatorii de silabe de ziceri și mângâietoare cuvinte sau dimpotrivă pumnale ucigașe bolborosite ca pe un descântec mie îmi e clar că nu ni se cuvine să stăm de-a dreapta celui din dreapta și la stânga celui din stânga Preafericitule la masa ta de ospăț să închinăm în numele curățeniei…
Perpetua greșeală
oare cine e responsabil cu aruncarea noastră în viață ca oameni, fiindcă cineva trebuie să fie și nu o să înțeleg de ce suntem nepregătiți pentru toate nici măcar să iubim nu știm iar de murit murim cei mai mulți fără stil sau demnitate închidem ochii și ne ducem singuri și ne cufundăm în uitare fără niciun sens nici măcar moartea nu ne-a aparținut vreodată iar cei mai mulți nici măcar până atunci nu am înțeles viața lumina mereu ne-a căzut de sus cu zgomot întunericul ne strivește perfid toată viața ne este o cumplită hărmălaie și nici un cântec nu răzbate până la noi și nici un strop de…
Fiul risipitor sau neputința de a fi tu însuți
faptul că ne putem înfrigura auzind ciripitul păsărilor sau mai ales cum nu ne mai săturăm privind strălucirea și curățenia duhovnicească a cerului după fiecare ploaie, darul lui Dumnezeu, nu-i așa că îți vine să te iei în serios și să strălucești în trupul tău muritor ca un arhanghel de lumină… de multe ori mă ascund în cuvinte sau mă rătăcesc printre ele ca între pereții casei părintești în zbaterea inutilă și ridicolă de a deveni altceva decât sunt timp risipit Dumnezeu are mâinile ocupate cu creația cea de toate zilele și nu-și mai pieptănă barba stă cu ea zbârlită și mai încâlcită decât lumea însăși și-n ea și-au făcut…
Despre un liliac care zboară la miezul nopții în camera mea
și despre care aproape nu pot să spun nimic și nici nu sunt convins că este vorba despre un liliac poate e doar un început de vis într-un început de somn care pregătește o altă noapte de nesomn și nu mi se pare a fi mult mai spectaculos ca zborul inorogului noapte de noapte în garsoniera ta sau bâzâitul asistentei blonde care plana pe deasupra capetelor noastre în salonul unu de la etajul trei din spital și mereu îmi vin în minte cucii morți de frig în grădina mea în visul din somnul meu nesomn și mi se face de fiecare dată frică poate ar trebui să scriu un poem…
Al treilea poem de luni
e luni ziua când Dumnezeu şi sfântul Petru joacă barbut îmi şopteşte conspirativ îngerul de pe umărul meu stâng – smulg toate icoanele încolţite în mine şi fac un foc înalt pâna la cer
Un alt poem de sâmbătă
cineva îmi spunea că păpădiile au prostul obicei de a încărunți din plictiseală – ridică-te Lazăre căci tu ești și Dumnezeu şi biserică ia-ți patul și umblă și s-a dus nici el nu știe unde s-a trezit deodată aşa în pustiu c-un pat în spinare şi cu o mare durere în suflet de abia se obișnuise cu moartea mai schimba și el o vorbă cu Dumnezeu sau cu alte persoane interesate de nimicuri în lumea mea mofluză fac vaporaşe din hârtie cu două etaje şi ele plutesc aşa boţite şi nepăsătoare prin sângele meu până când dovedite de greutatea trupului meu se vor lăsa încet încet la fund şi se…
S-ar putea să-ți placă și
fn2
Poemul de vineri
disturbed story
poveste tulburată
femeie naravasa3
Poemul de duminică
Secvență
cum stăm noi aliniați şi spânzuraţi de perfuzii în paturi de fier la perete la etajul trei salonul unu salonul spânzuraților salteaua-i subțire şi noi ne facem tot una cu fierul și se face târziu năluci mov sprijinind o țeavă de calorifer fac filozofie la o țigară pe balcon câţiva bolnavi recită versuri de Nichita strânşi într-un colţ iar marea-i zbârlită şi afară a nins frunze de aramă strivite cei de la salonul trei se preling pe lângă perete pe hol în șir indian cei de la doi desenează curcubeie cu creta din când în când mai trece câte o asistentă blondă bâzâind în zbor ori levitând pe deasupra paturilor…
Nu trageți în poet
nu trageți în poet moare negreșit și singur și nici nu aruncați în el cu flori mai bine azvârliți-i un codru de pâine sigur e flămând și nici nu-l mai cinstiți cu vodcă sau vin cumpărat la preț de nimic cu speranța că vă va scrie un vers pe o bucată de hârtie pe care apoi s-o înrămați și s-o puneți la loc de cinste pe milieul din vitrina cu bibelouri de sticlă el mereu vă va păcăli scriind tremurat vreun vers din Nichita Urmuz Stratan sau Eminescu și vi-l va dedica afectat sau doar rânjind ipocrit și vesel așa că nu mai trageți în poet și nici nu aruncați…
Dalbul de pribeag
Motto: „Mândru-i Domnu d-adormit, Sub un măr mândru ’nflorit”. cum a mai suspinat drumul sub pasul tău săltat și nici nu știu ce te-a adus în cafe-barul de fițe de la noi din sat ți-ai luat o vodcă și te-ai așezat la geam stai chiar în fața mea la niciun pas apoi te-ai aplecat brusc și mi-ai șoptit cu tainic glas: prin aripă și dor va trebui sa treci așa cum prin foc oțelul săbiilor se desăvârșește și m-am blocat apoi mâna ta s-a mișcat spintecând aerul ciudat și nimeni nu ți-a observat ochii în flăcări gestul mirat și nici urma respirației tale pe geamul înghețat nici chiar hohotul…
