Poezie
Cuvânt înainte
Este poezia de început al ciclului de poeme din volumul „Ucigașii de vise” aripi de pământ aripi de cer aripi crescute din răni din carne din vânt toate se înalță într-un zbor fără țintă haotic pe sub coaste o armată de îngeri săpând un tunel între lumea de astăzi și lumea de ieri e tot o hărmălaie de zâne și viermi iar funia a înmugurit de veghe a moarte în jurul gâtului firav cineva s-a trezit din somn și a zis ăsta e Pic
Decembrie tragic
în această parte a lunii îngerii se nasc cu picioarele rupte şi bolnavi de alb ca de ciumă nimeni nu poate îmbrăca peste cămaşă de prea multe ori veşnicia ca şi cum te-ar iubi doar pe tine mireasă gătită în rochie roşie pentru simetrie în noi au murit dumnezeii străini adunaţi în somn ne-au străbătut uimirea cumva în nevoia de sprijin în nevoia noastră de speranţă parcă nici moartea nu mai bate a doua oară în poartă în caz că nu ne găseşte acasă ne lasă să putrezim în partea umbrită a vieţii acolo unde colcăie viermi ciudați și flămânzi cu două capete născuţi din tot felul de nimicuri ştiai…
S-ar putea să-ți placă și
Ca un greiere
Cum scotoceai în noapte după mine
Păsări de noapte cu un singur tril
Recviem pentru o roată
cineva m-a întrebat frate, cum e să respiri de unul singur să urli cu lupii ca lupii la lună să te înalți om și roată cu îngerii de mână? cineva ți-a aruncat umbra fix sub roata mașinii și nu era Dumnezeu era doar o fărâmă de soartă în care două gospodine borțoase dansau cu foc rock and roll pe masă orașul meu avea nervii întinși la maxim străzile alunecoase mărșăluiau de zor și nervoase de-a lungul trupului tău bolnav uite cum umpleai aerul încăperii cu cer și cum te mângâiam încet pe tâmplă carnea îți sfârâia neîmblânzită sângele îți țâșnea pe nări și cum sufletele acoperișurilor stăteau noaptea la pândă…
S-ar putea să-ți placă și
Ceasornic buimac
Firul de praf
Mașinăria infernală de sub pilota galbenă ascunsă în rai
Apocalipse provinciale
Desenul este un colaj unde am folosit Țăranca lui Van Gogh – Pics Ţâşneşte câmpia din mine cu trudă printre degete spre zariştea nebună credeam că plouă în noi cu firimituri de pâine că în ochi ne răsare grâul fierbinte câinii îşi muşcau coada bezmetici pe mirişti şi pişca luna de pulpe ştiu bine că se va ridica din ţărână copilul minune ascuns într-un spic. Îţi mai aduci aminte de îngerul acela care tot voia să-mi vândă un câine? L-am întâlnit în cârciuma gării sub lună bea vodcă ieftină şi îşi plângea a milă poate nu ştiai că tocmai se întâmplă îmi zice Dumnezeu a plecat să facă altă lumină…
Seceta a ucis toată câmpia din mine
e atâta căldură furioasă lichidă peste tot soarele se prelinge pe lângă bolta subţire în orașele lumii umbrele orbilor se lipesc de asfaltul topit ies aburi în zare ca nişte duhuri rele oraşul a înnebunit curge ca o lavă fierbinte în câmpie peste brazde, peste ştiuleţii arzând şi macii împietriţi ţăranii jertfesc soarta în lanul ars de porumb iese paparuda în miez de taină să ude arşiţa din cuci şi cântă ca o târfă cu umerii de spumă în minijupă şi cizme de gumă s-au răsculat toţi caii morţi din fântâni printre coloanele de lumânări cu coastele aripi, cu mirosul de hoit ca nicicând ei străbat câmpia de-a lungul şi…
S-ar putea să-ți placă și
Apocalipse provinciale
Caravana cu trei cuci
Natură moartă cu o muşcată roşie sub un soare albastru
Toamna – cântecul oaselor noastre
străzile s-au umplut de ploaie de fețele noastre fără chip de frunze de cenușiu de toamnă iar cerul s-a umplut cu asistente blonde cu asistentele din spitalul municipal asistente care zboară zboară pe biciclete roz cântând lăsați-ne să fim lăsați-ne să fim pe melodia let it be a lui beatles nu-i așa că nici nu ştiai că mașinăria complicată a ochiului e menită să ne orbească în final și e la fel de monstruoasă ca și cum ar fi un balaur cu scripeți cu roți dințate scârțiind lugubru și fierbinte și noi privim în continuare lumea prin ochi până se face definitiv moarte în noi și adormim cuminți în frunzele…
S-ar putea să-ți placă și
Tot mai rar nopțile mele
Muşcată roşie sub un soare albastru
Hidrantul acoperit cu hârtie roz și-o halbă cu bere
Îți spun că îmi pare rău
Dumnezeu m-a născut într-o dimineață de duminică era o zi caldă de toamnă abia începută s-a aplecat la urechea mea și mi-a șoptit să te caut și să te iubesc cu grijă pe nerăsuflate cum nimeni nu a mai avut parte pe tine femeia cu o mie de brațe îți spun că îmi pare rău și sângele dă să țâșnească din carne mi se umflă venele și dă să se spargă și toată dragostea mea pentru tine ca niște șerpi gonește pe sub piele sau se înfige adânc în oase doar nisipul de sub picioarele noastre e din ce în ce mai amar pare mai aspru și drumul de piatră…
S-ar putea să-ți placă și
Nuntă în zori
De-a joaca îngerilor într-o după amiază însingurată
Du-mă departe
Când mâinile îmi vor deveni inutile
când mâinile îmi devin grele ca plumbul adevărate ancore de fier iar unghiile se înfig în viață cu speranță cu frică și apoi se smulg din umeri cu groază și urlet cineva mi-a zis că sunt dependent de femeie de femeia hărăzită de ursitoare zglobii și care se furișează pe sub piele ca un șarpe biblic păcat că abia acum te-am întâlnit când deja mâinile îmi devin inutile ca și carnea și sângele din mine și mă întind pe pat doar ca să dorm rătăcesc cu sticla de vodcă în mână din oraș în oraș din stradă în altă stradă din copac într-un alt copac din întuneric în alt întuneric…
Blowin’ In The Wind
pe mine Dumnezeu m-a născut dintr-o aripă de cuc şi o coastă de zeu la marginea drumului orb desculţ unde câini hămesiţi alergau umbre de pruni sau corăbii de fum sub un umăr de vânt delirul frumuseţii paradisul bolnav paradisul pierdut şi eu bolborosind ruga dintâi iartă-mă zic tălpile mi se fac tot una cu drumul cu praful cu urma cu pântecul mumei încovoiat sub tăceri înlănţuit de lut de mult am uitat zborul de mult am fost izgonit umerii tăi verzi ochii-ţi căprui cineva presară pietre cineva mă priveşte sfâşiat de zei sfâşiat de prieteni sfâşierea lumii cerul dintâi pământul dintâi pierise deja şi e numai scrum sub tâmplă…
Cei mai talentați sfârșesc
vine o vreme când poeții devin umbre devin amintiri umplute cu stihuri cu rime zglobii parcă sunt niște acordeoane imense cu stil și buric și caii lor demult au orbit multiplicatori de vise ciudate acolo și ei eu cred că multora dintre poezii le lipsește bărbăția și din cauza asta versurile băltesc până devin apă de ploaie ca și cum poeziile mustind de talent s-ar scrie doar cu prea plinul de mândrie organ bărbătesc înainte de a li se da vreun premiu poeții ar trebui încercați dacă sunt educați și dotați iar premiul să fie exact cât de buni sunt ei la pat cei mai talentați dintre poeți sfârșesc prin…
S-ar putea să-ți placă și
să murim într-o tandră uimire
Uluire apoi izgonirea din vis
Amantul bătrân și tânăra doamnă – Ion Mureșan
