Petre Ioan Crețu

o, cum mă mai încânta frumusețea florilor de salcâm de pe caisului doi și cum se luminau una pe alta alb în alb până mi se împăiejena privirea și orbeam și cum strălucirea lor străbătea neputința mea și de care îmi agățam ochii și aripile obosite în fiecare noapte în singurătatea mea se mai făcea încă noapte și primăvară în inima mea apoi cum sânii tăi ca niște ghemuri de nori se revoltau și cum se închideau în ei ca într-o carapace ori de câte ori îi atingeam cu degetele tremurânde de nerăbdare poftă și de prea multă așteptare apoi cum treceau pufăind și fără rost prin grădina din spate…

– poem naiv și fără prea mari pretenții – caisului doi locul unde toate păsările clocesc oul din care se vor naște și unde soarele răsare doar în zilele cu soț în rest e un fel de amorțeală și semiîntuneric și lucrurile în majoritatea lor stau ori suspendate ori cu susul în jos mai este și locul unde Dumnezeu îi hărăzește pe cei mai păcătoși dintre noi cu nemurirea cică pentru a fi chinuiți veșnic pentru păcatele lor la fel e și locul unde cele mai frumoase femei se pot vedea numai și numai pe întuneric uneori e de ajuns doar să ne închidem ochii musai ochi căprui dar nimeni…

abia de se înserase când în fața barului a apărut un camion și o macara cel mai mult mă fascina macaraua cred că fusese odată galbenă și frumoasă acum era doar rugina de ea scârțâia din toate prezoanele ca în filmele de groază iar cablurile trosneau de-ți venea s-o ei negreșit la goană de vreo două ori era să le scape lada pe care tocmai o descărcau când au reușit s-o așeze în dreptul ușii am răsuflat cu toții ușurați ne mai sâcâia doar întrebarea că ce o fi în ladă unde speram cu toții să fie o stripteuză și s-o pipăim cu ochii în lumina difuză din bar a…

– experiment la o singură voce și un hidrant roz – în mine crește moartea pe furiș ca nu cumva să mă prind totuși înainte să dorm îi fac semne cu mâna nu mă vede continui să dau din mâini până se plictisește și… și ducă-se-pe-pustii să recapitulăm tu, singură într-un colț eu singur în celălalt colț al încăperii din noi apoi trecem din camera care se crede bărbat în camera care este femeie luăm toate camerele la rând până la camera de apoi urmează camera de apoi cu ușă pe stânga strigă vexat un înger între timp noi devenisem ceva vâscos și albicios ca o ceață de iarnă apoi…

Poezie dedicată unei bune prietene, ne cunoaștem de aproape 40 de ani, Rodica Becheru care se află într-o grea cumpănă, curând va suferi o operație pe cordul deschis. Multă sănătate! nici nu ne-am dat seama când soarele a obosit deja și frig și moartea s-a făcut în inima mea și întuneric și soartă rea și am plâns și m-am lovit cu sufletul de cer dar în zadar și parcă muream cu fiecare clipă care-mi trecea când deodată poate am visat sau poate chiar a fost adevărat din cerul întunecat s-a înălțat luna înalt s-a înălțat și strălucea strălucea din bezna înghețată ca o fată cu părul de aur cu părul…

mă strecuram în noapte și în tine pe furiș și eram tot numai teamă şi eram numai șoapte fierbinți și de atâta bucurie mă înălțam și zburam era în ianuarie și întunericul se lovea violent de parbrizul mașinii în timp ce goneam împreună pe autostradă ca printr-un tunel spre caisului doi spre casa noastră îți mai amintești când te-am luat prima dată de mână? și cum am hoinărit pe străzile pustii și cenușii ale orașului sau cum te-am lăsat la intrarea păzită la târgul de Crăciun stăteai parcă sprijinită de vânt puțin stânjenită poate și temătoare că n-am să mă mai vin și am ieșit cu mâinile goale nici măcar…