Despre cafe-barul în dreptul căruia m-am născut
am o amintire încă înainte de a mă naște știu că nu-mi plăcea lumea în care urma să pășesc și că m-am împotrivit toată noaptea de-a trebuit tata să înhame caii dimineața s-o ducă pe mama la spital să mă nască apoi în goana aceea nebună pe când nici nu ieșisem din sat exact la răspântie și vizavi de vechiul mat m-am născut viitor poet și clientul obișnuit de-al casei cum se mai zice al cafe-barului din sat barul cu un hidrant roz și un barman candriu unde beau toată ziua rachiu așa cum a băut și Bukowski beau în ciuda morții
La liliacul roz
când a cumpărat barul fostul legionar a sădit chiar la intrare un dud care a ajuns acum un pom uriaș în el s-au adunat toate păsările cerului și care cu aripile amestecate la prima ninsoare își încearcă zborul final toate deodată numai eu nu reușesc să zbor umblu pe străzi vorbind singur și omenii pe care-i întâlnesc își fac cruce se dau trei pași înapoi și își scuipă în sân piei drace își spun cu năduf când se întunecă mă duc la bar unde stau la aceeași masă îmi beau sticla de vodcă și încerc să scriu cel mai tare roman care s-a scris vreodată în așteptarea muzei care nu…
Tulburarea pietrei sau drumul durerii
cum se tulbură piatra pentru o clipă sub piciorul tău și cum la ceas de taină un curcubeu rănit adoarme liniștit la tine în poală apoi râul care se rostogolește peste câmpia chircită sub rană câmpia are cimitirele în flăcări și fântânile roase de boală coșmarul meu apoi mii de mâini o, cum se strecoară subtile și încet ca niște șerpi pe sub bluza ta liliachie azi noapte am reușit să păcălesc iar moartea și nu știu dacă să mă bucur sau doar să plâng
Timp dat cu împrumut, renunțarea
a venit la mine aseară un înger să-i dau cu împrumut dacă se poate timp timp de petrecut pe pământ să mai tragă o beție în barul știut mai o cafteală o târfă cumva și alte petreceri deși știam amândoi că nu are de unde să mi-l dea înapoi i-am dat i-am dat cu o singură condiție să-mi ia și durerea din suflet că e deja prea multă a zis da și i l-am dat pe tot mi-a mai rămas doar azi să-mi iau la revedere de la copilărie și de la mine că încă îmi mai e milă de copilul care am fost
Învățare degeaba sau despre un inorog orb
am învățat de la pruni să-mi mut soarta din calea ta mai ales de-atâta căldură și tristețe câmpia se sufocă își strânge fustele și se dă peste cap apoi se aruncă cât e de mare într-o cișmea și se face bine am învățat de la oameni să mint dar asta-i cu totul altceva o altă poveste o poveste cu o iubire de catifea brodată și cu narghilea inorogul satului e orb și are copita despicată de obicei îl poartă îngeri de subsuori și-l duc acasă apoi îngerii se întorc la bar și se îmbată în bar de data asta tonomatul cântă și altceva decât Tom Waits cântă soldatul lui Calvin…
Studiu de caz cu o libelulă și o ambulanță
undeva pe autostradă eu cu noaptea în piept și trasă peste mine ca o cămașă înflorată și cu luna grea și grasă abia ținându-se de cer undeva în dreapta chiar deasupra ta goneam furtunos cu mașina în beznă tot a mirare înnebunit de stele și faruri îmi doream să prind luna de picioare s-o scutur zdravăn și să-i cadă de la subsuoară puii rotunzi de lună plină așa, într-o doară și eu lovindu-mă de zidul de întuneric de zidul de lumină care alerga și el la fel dar înspre mine o lovitură puternică roz ploaie de stele o libelulă mov pe pleoapele mele apoi ambulanța care mă urca stingher la…
Ciclul firesc al vieții sau vindecarea de frig
„Lasă dragostea să se topească în memorie și durerea în poezie.” Rabindranath Tagore am încercat de curând să înot până la ultima zvâcnire de mușchi și de nerv ca o barcă fără vâsle prinsă în furtună apoi m-am lăsat în voia mării într-un ultim gest până la urmă un gest nărod recunosc atunci am văzut pentru prima oară pe fundul mării stelele cerului dormind ca niște flori cuminți laolaltă cu liniștea și câteva amintiri adunate noaptea de îngerii copii din râurile repezi care se tot rostogolesc din munți și sar de pe țărm până în adâncuri și marea lumina frenetic înspre profunzimea ei uneori până în măruntaiele pământului alteori chiar…
Poate Tennessee Whiskey dar vine o vreme..
(un poem despre un triunghi amoros cu moartea, Liușka și eu) despre ziua de ieri tot am încercat să scriu dar mai ales despre disperarea care m-a încercat în timp ce mă pierdeam despre gheara care îmi tăia respirația și mă sufocam despre spaima cumplită apoi frigul și tot ce mi se întâmpla și cum m-am agățat de o voce o voce de înger îmi părea o voce căprui sau ochii uite că nu mai știu totul îmi e în ceață poate a fost îngerul meu trimis de Dumnezeu să mă aibă în pază sau poate ai fost chiar tu cadoul primit într-un târziu ca-ntr-un ceas de taină și iar…
Înstrăinare
înstrăinarea ca fatalitate ca durere care te mistuie fără să o înțelegi ea trebuie cumva măsurată în sensul invers ochiului care se mărește în timp ce tu te îndepărtezi încercând să te cuprindă ca să nu te uite și uite cum sapă ea adânc în suflet să-l dezrădăcineze dar și disperarea disperarea asemănătoare trandafirului roșu prins la butonieră de sinucigaș înainte să se arunce apoi și cerul pătat de frig în nuanțe de verde de un verde gri dar mai ales spaima spaima de întunericul care te cuprinde încet și parșiv ca o curvă ca un destin perfid apoi plonjarea în oceanul de alcool drept scuză țipătul aerului ca un…
Ne-am așezat lângă foc și am mâncat o capră sau de ce râde moartea cu capul lăsat mult pe spate
Dumnezeu a hotărât așa, dintr-odată normal.. asta doar pentru că poate a hotărât să-mi ia ce mi-a dat cadoul Lui pentru mine cadoul de dinainte de moarte și Dumnezeu a trimis pe Caisului doi la mine la poartă doi îngeri căzuți două arătări hidoase și au apucat-o pe Liușka de subsuori și o târau violent într-o altă soartă părul îi cădea castaniu și oblic pe față mă uitam de la fereastra crâșmei ca la un film deși îmi pasă unde te duci, striga inima și gura și ființa mea toată unde o duci, Doamne unde o duci când de-abia abia ce mi-ai dat-o? același Tom Waits, aceeași melodie Hell Broke…
Petre Ioan Crețu
Să facem viața un Pic mai frumoasă!
