voi scrie în aceste poem doar despre noi copiii triști ai nopții mai ales despre cum mărșăluiam năuci prin țara nimănui ca niște stranii arătării apărute apărute din vis poate aveam trupuri de abur sau poate doar de fum și cum săpam în sare ultimul nostru drum de-a lungul șoselei de piatră ce drum apoi dormim pe rând în ochiul meu stâng și numai după o oră ne facem păsări uluitoare și zburăm în cercuri largi peste orașul nostru din sticlă și pământ în fiecare dimineață vii de departe și îmbrăcată în verde alteori în mov într-o mână ai o sticlă cu vin în cealaltă un mop îmi pui mai…

de mă vei căuta ai să mă găsești în locul ascuns în satul meu în casa mea părintească pipăind cu ochii întunericul lumii unde grădina e plină de umbre de pomi așezate una lângă alta ca niște soldați în spatele lor oasele mele vor prinde rădăcini și din ele vor crește lăstari puternici care se vor împleti și se vor face zid să-mi apere moartea unde plouă întruna cu ochii mei căprui peste amintirea sânilor tăi purpurii

în care picioarele mele îmi ascultă gândurile pe furiș stau la marginea visurilor mele și chibițează mai nou își numără pașii dintre un vis și un altul dintr-o dragoste trecută și una viitoare apoi ascunde drumurile de departe se aude de fiecare dată murmurul degetelor lor doar vrăjitorul care descântă pe furiș orașul le mai îmblânzește le crește aripi în călcâie apoi trupul meu părea nepăsător se simte revolta până în vârful unghiilor pătrate dar nu zic nimic picotesc cu dezamăgirea în brațe și cânt în care mâinile mele refuză să mai mângâie stau cu degetele la soare și visează rostul lor deja s-a pierdut și nimic nu poate să…

cum stăm noi pat lângă pat în sala de așteptare cu viețile părăsite în grabă și aliniate frumos pe raftul de la intrare cât de cumplită e veșnicia așteptării apoi viața viitoare un nou început rostogolindu-se implacabil peste toate amintirile și neputințele și bucuriile trăite apoi am să te uit cu nepăsarea și inocența noului născut

(de-a joaca jocului de dragul jocului) vecinii mei gălăgioși într-un târziu au adormit cu luna scursă în pahare apoi s-au trezit morți în avionul portocaliu cu trei roți și o aripă chioară de atunci vecinii nu s-au mai dat jos din avion și vor zbura în cerc toată viața lor de apoi așa, într-o singură aripă avion cu motor Doamne, ia-mă și pe mine-n zbor

(Vis I) eu în capul patului încremenit într-o spaimă cumplită cu trupul rece de gheață atâta liniște îmi pare aud doar fâlfâitul flăcării lumânării din mână ca rostogolirea unor șoapte șoapte șoapte în salonul ATI salonul înstrăinat și mirosind a moarte nu știu de ce dar buzele îmi sunt fierbinți chiar fremătătoare și crăpate de dorință și gura strâmbă într-un rigor mortis nu te mai știu